miercuri, 21 septembrie 2011

Cafeluta dulce-amara


A inceput o noua zi si sper sa am o stare mai pozitiva. Ca ieri am fost toata ziua pe dos. Pana si noaptea. Si pe dos a fost si fiica-mea, de a adormit tocmai la 12 noaptea trecut putin, maraita si agitata. Acum ne-am trezit tarziu, sotul a fost mai harnic si a facut el cafeluta. Imi impun sa fiu relaxata, ma gandesc la un somn dulce si adanc, fara pic de trezire...iar visez. Incerc sa gasesc ceva la care sa ma gandesc, ceva care sa imi dea o bunadispozitie. Partea proasta e ca nu gasesc o motivatie destul de puternica. Parca mi s-a urat si de mers afara, in parc, caci nu mai inseamna relaxare, ci doar efort.

Cred ca trebuie sa caut un ghid din cele pe care le consideram penibile, ceva de genul cum sa alungi pesimismul. Totusi, nu pot spune ca vad totul in negru. Mai sunt si chestii roz in jurul meu. Nu suficient de importante, dar sunt pe acolo pe undeva. Uite ca nu reusesc sa le insir acum si nu vreau nici sa va molipsesc cu starea mea anxioasa. Mai bine ma duc sa ma plimb. Sper sa ma tina bateriile la aparatul foto, ca am uitat sa-l incarc.
Pana atunci, insa, mai am de savurat ceva din cafeluta mea dulce-dulce... nu-mi place sa fie amara. Traiasca zaharina! Nu, din fericire nu am diabet. Dar ma amagesc ca asa fac economie la calorii. De fapt, parca imi place mai mult gustul cafelei indulcite cu zaharina. Cumnatul meu de exemplu, bea cafea indulcita cu miere. N-am gustat, dar nu cred ca ar fi pe placul meu combinatia.

Stiti ce am observat? Eu beau cafeaua destul de repede, nu stau sa ma lungesc cine stie cat, n-am rabdare. La fel am viteza si cand mananc. Parca m-ar fugari careva. Si ma fugareste intr-atat incat in timpul zilei uit sa mai mananc. Si mi-a disparut si pofta de mancare. Pana dupa pranz, nu reusesc sa pun ceva in gura. Cel mult niste covrigi in drum spre parc. Si-apoi de aia sunt cat casa, ca mananc in cea de-a doua parte a zilei. Intr-un timp mi se facea noaptea foame, dar apoi am invatat sa ma stapanesc. Acum m-a ajuns oboseala prea tare ca sa mai aiba loc foamea sa se strecoare.

Gata cu palavrageala. Data viitoare sper si incerc sa va scriu ceva mai optimist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copil ieri, copil azi

Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași,...