marți, 15 noiembrie 2011

Acum doi ani venea pe lume o mica minune... La multi ani, iubita mea!


Sursa foto
Acum doi ani… emotii peste emotii, teama cat cuprinde. Atat de multa incat parca nu mai voiam sa nasc. Stiam ce ma asteapta, cezariana fusese programata si nu mi s-a oferit alta alternativa, desi tare as fi vrut sa vad si eu cum e sa nasti natural. Era dimineata, faceam ultimele pregatiri inainte de a decola spre maternitatea Polizu. Plangeam de frica si de emotie deopotriva, umflandu-mi si mai mult fata si asa destul de desfigurata de apa acumulata. Mi-e rusine sa va arat poza din acea dimineata. Am cugetat mult si am decis ca mai bine nu. N-aveam voie sa beau sau sa mananc, acasa lasam o vraiste si-un santier, o singura camera era locuibila, o grija in plus in acele momente, dar nu putea intrece teama de ce va urma. Am stat vreo 6 ore in asteptare, intr-un mic salon langa salile de nastere. Tati era pe hol, nu s-a indurat sa plece acasa si comunicam prin mesaje pline de nerabdare si de incordarea asteptarii. Si de incurajare din partea lui. Dar parca imi crestea curajul? Nici vorba. Mai ca tremuram de frica.

Pe la orele 16, in sfarsit, m-au luat in primire asistentele, pregatindu-ma pentru operatie. Emotiile au crescut, de-acum eram aproape de momentul inevitabil. Mai intai anestezia, facuta in coloana vertebrala, senzatie neplacuta si nemaisimtita pana atunci. Apoi, m-au intins pe masa, am inceput sa nu-mi mia simt corpul, dar am ramas treaza. Asa trebuia sa fie, nu ca prima oara, cand m-au adormit complet, de n-am stiut nimic. Acum, ce sa zic, pe de o parte a fost bine ca am ramas constienta, pe de o parte nu. M-am simtit un sac tras in toate partile, nu-mi pierdusem cu totul constiinta de propriul corp. Simteam cum se umbla cu mine, doar ca nu ma durea. Dar senzatiile pe care le aveam au fost intr-adevar unice. Apoi, la ora 17 fix, de dupa cearsaful ce masca frontul de lucru, doctorul a ridicat in sus o mogaldeata frumoasa, cu ochisorii deschisi, chelioasa si dulce. N-a tinut-o mai mult de 2-3 secunde, dar in acele secunde, ochii mi-au fost inundati de lacrimi, lacrimi de fericire. Dar nu intr-atat cat sa nu mai vad apoi, intr-un colt, cum mi-o dramaluiau, o cantareau, o consultau etc. Apoi au infasat-o si, inainte de a o duce la salonul de bebelusi, mi-au adus-o infasata, ca o sarmaluta, si am putut-o vedea de aproape, am sarutat-o pe frunte si fericirea mea a crescut, daca mai putea creste, imbinandu-se cu sentimentul straniu de uimire… nu-mi venea a crede… minunea aceea era cea care statuse cuibarita pana atunci in burta mea? Cea care imi dadea ghionturi si se intindea ori de cate ori indicatorul de viteza trecea de 90 km/h? Cea cu care vorbeam adesea, imparatasindu-i bucuriile, temerile, grijile, dar si cuvinte de alint.

Senzatia e greu de explicat- trecerea de la locatarul din burtica la copilasul din fata ochilor mei, constientizarea acestui fapt incredibil, materializarea visului si a ceea ce pana atunci fusese ascuns vederii… nu-mi venea sa cred ca asa minune putuse creste in mine. Desi nu era prima oara, sentimentul era aproape la fel de intens si de neinteles. Apoi, la reanimare, cand mi-am recapatat telefoanele, am primit mesaj de la domnul tatic in culmea fericirii. Avem o fetita minunata! Te iubesc!
Toate acestea s-au petrecut exact in urma cu doi ani. Astazi, acea minune cu ochisori curiosi implineste doi anisori. O privesc si acum nu-mi vine a crede ca e atat de mare. Botul acela, cat doua telecomenzi puse cap la cap, acum alearga, vorbeste, canta si face pozne… ba chiar ridica pretentii cand e vorba de imbracamintea ce urmeaza sa i-o dau sau de lucrurile pe care vrea sa le cumparam din magazine.  

E o zi speciala… reamintindu-mi, m-am emotionat si sufletul mi s-a umplut de fericire…

LA MULTI ANI, minune mica! Sa cresti mare, sanatoasa, ca frumoasa esti si sa ne bucuri mereu cum ai facut-o si pana acum.


13 comentarii:

  1. La mulți ani fetiței! Să vă aducă numai bucurii! Sunt convinsă că deja e o bucurie în sine, dar, din ce am văzut, puține lucruri se pot compara cu mândria unui părinte și cu starea de mulțumire atunci când vine vorba de propriii copii. Să aveți parte de ele din plin!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa te invete si s-o inveti tot ce n-ai avut si-ai vrea sa aiba.
    Sa cresti mare,ferita mica!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa-ti traiasca, si peste ani sa-i dai sa citeasca ce-a scris mamica ei pe blog! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  4. La multi multi ani cu sanatate si impliniri!

    RăspundețiȘtergere
  5. La multi ani !!!..sa va traiasca si sa va bucurati de ea!

    RăspundețiȘtergere
  6. La Multi Ani inca o data ! (Eu m-am grabit deja sa mai urez si sub postul anterior, insa reconfirm sub data oficiala.)

    Si eu m-am nascut la Polizu, si mama a zis ca aratam exact ca un maimutoi, pt. ca, fiind prematur, aveam pielea zbarcita. Dupa aia am auzit ca a trebuit sa se chinuie sa-mi dea laptele cu lingurita de mancare deoarece nu stiam si nu aveam putere nici sa sug. Si pe urma s-au ingrijorat toti ca nu plangeam si stateam acolo, desi treaz, ca un nesimtit, si mi-au facut si punctie lombara, dar in sfarsit mi-au dat voie sa plec din spital dupa ce am inceput sa ma mai ingras.

    RăspundețiȘtergere
  7. La multi ani fetitei si intregii familii!

    RăspundețiȘtergere
  8. La multia ani micutei! Si sa va umple viata de bucurie si fericire!

    RăspundețiȘtergere
  9. Am doar o mica ingrijorare re. urarea de mai sus re. a invata copilul sau de la copil ce n-ai avut tu si ce-ti doresti ca el sa aiba, (desi sunt sigur ca urarea a fost facuta cu cele mai sincere bune intentii, si nu acuz, Doamne fereste, persoana care a facut-o de nimic deosebit). Dupa parerea mea, desi de la copil inveti tu, ca parinte, o gramada de lucruri oricum exact pe masura ta si ce-ti trebuie, cand e vorba de initiative de incercat tu sa educi copilul, este bine sa o faci personalizat pe el ca sa-i fie lui bine potrivit caracteristicilor lui in societatea mai mare, si sa nu extrapolezi cumva ce carente educative ai observat la tine personal ca sa le suplinesti numai pe alea sau pe alea in mod special la copilul tau, deoarece copilul este totusi o persoana autonoma, care va trebui la un moment dat sa functionee si in ciuda ta sau a carentelor si deficitelor tale in societatea mai larga pemtru implinirea propriei lui fericiri si destin, nu e acolo doar ca sa te faca pe tine fericit sau sa te implineasca pe tine ca persoana, (desi e adevarat ca o face deoarece contribuie la maturiarea ta personala). Nu stiu daca am reusit sa ma exprim inteligibil, e o chestie de nuanta care pe mine ma ingrijoreaza momentan. Adica cum sa educi un copil sa fie autonom vazandu-l si intelegandu-l inca de la inceput ca autonom si nu neaparat doar o extensie a ta personala, cand se spune peste tot ca e oarecum si o "bucata rupta din tine", sau chiar "aschie dintr-un trunchi", si ca "avutul unui copil te implineste pe tine personal". Adica cum sa reusesti tu, ca parinte, de fapt sa fii mai putin "egoist" cand cresti/educi un copil autonom conform specificatiilor celor mai potrivite lui, nu neaparat intotdeauna ale tale, in acelasi timp recunoscand diada sau triada indestructibila si f. importanta a legaturii unui copil cu parintele/parintii sai, care il face totusi oarecum mai putin autonom. Dar e probabil ceva prea complicat si-mi fac probleme sau ingrijorari degeaba, deoarece este destul de probabil ca eu nu voi avea disciplina necesara obtinerii unui copil in cazul meu personal.

    RăspundețiȘtergere

ATELIER SMARTKID GRATUIT PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII

Adu-ți copilul la atelierul de lectură pentru copiii smARTkid, cu tema prietenia, iar noi, părinții, vom discuta despre relațiile de am...