miercuri, 16 noiembrie 2011

Cateva idei despre educatia copilului


M-am gandit sa scriu acest articol pornind de la un comentariu complex  al lui Rudolph, care la randul lui, a pornit de la urarea facuta de autoarea blogului Cublandete, pe care eu cel putin am interpretat-o altfel, intr-un sens mai sentimental, perceptia feminina fiind diferita si de aceasta data de cea masculina. Educatia unui copil e o chestiune complicata, ce se realizeaza din mers, adaptandu-te la diversele situatii care apar, dar si urmand anumite criterii de la inceput stabilite sau stabilite la un momentdat pentru o anumita etapa din dezvoltarea copilului. Spun asta pentru ca e oarecum dificil sa intuiesti cum anume sa il educi la varste mai mari cand el are abia un an, doi. Bine, presupun ca fiecare, chiar si cei care nu au inca un copil, se gandesc in linii mari cum ar vrea sa isi educe copilul. Sau mai bine spus, cum ar vrea sa fie cand e mare. Involuntar, exista aceasta tendinta de a realiza prin copil neimplinirile personale. Uneori, aceste aspiratii se potrivesc personalitatii copilului, alteori nu. Atata timp cat nu impingem spre obsesie si scop in viata realizarea de catre copil a viselor noastre neimplinite, nu este ceva nociv, din punctul meu de vedere. Spre exemplu, daca tu, ca parinte, visai candva sa ajungi un mare artist, nu e nimic rau in a-l initia pe copil in aceasta directie, strict pentru a vedea daca are sau nu incliatie spre asa ceva.

Eu una nu ma consider experta in aceasta arta de a educa un copil. E o diferenta atat de mare de la teorie la practica, incat imi asum greselile comise de-a lungul timpului. Cat priveste anumite dorinte materiale, trebuie sa recunosc ca am aceasta tendinta de a oferi ceea ce mie mi-a lipsit. Dar si conditiile acum sunt altele, multe din lucrurile existente acum, pe vremea mea nu erau nici macar sub forma de vis. Bine, am mai scris eu mai demult despre papusa Barbie, exprimandu-mi clar dorinta de a trai prin copii aceasta dorinta neimplinita, dar nici pe asta n-am dus-o chiar spre obsesie. Adesea uit. Si dupa cum va spuneam atunci, exista posibilitatea ca propriul copil sa nu acorde aceeasi importanta, ba chiar sa ignore aceste vise ale parintelui.

In concluzie, trebuie respectata aceasta individualitate a copilului, libertatea de a alege ce-i place, nefiind insa gresita indrumarea acestuia, fie spre propriile aspiratii, fie spre altele, dar limitand-o la acest caracter, de indrumare, de sugestie, fara a impinge lucrurile spre ceva obsesiv. Cat despre propriile vise neimplinite, pentru unele nu e niciodata tarziu sa le implinesti, desi e la fel de adevarat ca s-ar putea sa nu se mai potriveasca momentului sau varstei, sa nu-si gaseasca locul in peisaj.

3 comentarii:

  1. Eu chiar iti multumesc ca ai bagat in seama intrebarea mea anxioasa, si, prin acest post chiar f coerent, clarificator si total inteligibil pt mine, chiar parca ai pus exact punctul pe si dupa anxietatea mea de-o clipa, care s-a risipit. Mie mi-a placut ca ai facut o separare clara intre ideile din varza care mi se-nvalmasise mie in cap si chiar ai oferit si cateva sugestii realiste, inclusiv observatia ca e posibil ca copilului sa nici nu-i pese de ce framantari au parintii lui la un moment dat (ceea ce e bineinteles f sanatos si arata si in mod sustinator de moral optimist cat de rezilienti sunt, din fericire, de fapt, copiii, fata de "proiectiile" noastre, uneori posibil ca nuca-n perete, asupra lor !)

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta cu eucatia copilului, nu stiu. Nici: vreau sa danseze, vreau sa danseze!!?!!!
    Nici: Lasa-l mama sa faca ce vrea el, orice vrea el.

    RăspundețiȘtergere
  3. @cartonic: nu cred ca AIT voia sa spuna sa lasi copilul sa faca ce vrea el, ci mai curand sa iei, ca parinte, realist, in seama, aptitudinile si inclinatiile reale si visele la diverse varste din etapele de dezvoltare a copilului, astfel incat sa il poti indruma mai personalizat catre ce i se potriveste lui, dar si sa-i creezi oportunitati de a explora alte domenii la care poate inca nu s-a gandit in etapa aia de dezvoltare, favorizandu-i astfel si deschiderea orizontului catre etapele urmatoare ale vietii lui de copil care va trebui, candva, in adolescenta sa isi consolideze o identitate (inclusiv o imagine de sine) de om autonom...asta desigur cu scopul principal ca sa voteze si el cat de cat informat atunci cand implineste 18 ani. (ultima parte...just kidding, dar doar pe 1/2 !)

    RăspundețiȘtergere

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...