miercuri, 30 noiembrie 2011

Pe unde mai scriu si voi mai scrie


In momentul in care am inceput sa citesc masiv si sa scriu despre ceea ce citesc, nu mi-a trecut prin minte ca ceea ce fac va fi apreciat si ca ma voi remarca in vreun fel prin asta. Dar de-a lungul timpului, am primit propuneri de a scrie pe cateva site-uri de nisa sau ceva in genul asta si m-am simtit onorata. Si incantata. De aceea as vrea sa amintesc aceste site-uri. Poate le cunoasteti, poate inca nu le-ati explorat.

Serial Readers probabil il stiti cei mai multi dintre voi, dat fiind faptul ca exista si un banner si mi-am anuntat colaborarea la momentul respectiv. Acolo am si scris pana acum cel mai mult. In afara de blog.

Apoi, am mai scris pe Sfatul Zilei. Mai putin, e-adevarat, dar ma voi revansa.


Astazi, am primit propunerea de a scrie pe Proliteratura. O propunere ce o consider un mic cadou de ziua mea, pe care o voi onora cat de curand printr-un articol, sper eu, cat mai bun.

Asadar, iata ca pasiunea mea pentru carti imi aduce satisfactii la care nu m-am gandit initial, chiar daca ele sunt doar de natura spirituala. Poate intr-o zi imi va aduce si satisfactii materiale. Momentan, sunt inca la inceput de drum, mai am multe de invatat si multe de perfectionat. Imi doresc sa am suficienta inspiratie pentru a scrie despre ceea ce citesc si nu numai.

Din nou despre lumea viselor


Visele vor reprezenta mereu un subiect interesant pentru mine. Daca revin asupra lui, este pentru ca n-am epuizat necunoscutele si pentru ca mi-ar place sa-mi gasesc propriile explicatii. Si, mai ales, pentru ca ma intalnesc cu ele de fiecare data cand ma ia somnul. Intotdeauna am avut un somn plin de vise. Chiar si atunci cand doar atipesc, cand se instaleaza toropeala, simt cum sunt transportata intr-un anumit cadru. De multe ori, atunci fie mi se pare ca ma ataca un caine, fie ca am o senzatie de cadere, si tresar, desteptandu-ma pentru putin timp. Imi dau seama ca am reactionat cu adevarat asa cum s-a intamplat in inceputul acelui vis. Asta pentru ca prin reactia mea brusca, de aparare, se intampla sa deranjez copilul ce dormiteaza langa mine si inteleg ca am avut manifestari reale, nu doar in planul visului.

Cand ma transpun foarte mult in spiritul unei carti, mi se intampla sa visez ceva din interiorul ei, fie prin atmosfera si persoanje, fie doar visand ca citesc acea carte. Altfel spus, cartile au ajuns sa patrunda si in lumea viselor mele. Si imi dau seama ca e o reactie a subconstientului, desi prea multa psihologie n-am mancat eu, nici pe paine, nici pe langa. Sa zicem ca ma rezum la notiuni de cultura generala. Visez uneori chestii de care ma tem sau altele ce reprezinta alternative la ceea ce sa intamplat deja, in sensul ca in loc sa decurga lucrurile pe fagasul din realitate, de la un anumit punct pornesc pe un alt fagas posibil, dar nerealizat in plan real. Imi amintesc ca intr-o vreme de dezamagiri, visele mele reprezentau o oaza de liniste, parca as fi trait in vis asa cum imi doream sa se petreaca in realitate. Sa inteleg din asta ca subconstientul meu contribuia la starea mea de bine, luptand impotriva nelinistilor mele. Dupa cum am mai spus mai demult, nu caut explicatii, nu cred ca visele mele sunt premonitorii, desi am auzit de cazuri in care visele au avut acest rol. Dar eu una, pana nu testez pe pielea mea, sunt sceptica, desi sunt amatoare de intamplari stranii. Mai mult insa pentru a demonta cumva caracterul straniu. Bine, adesea uit ca ma uit la un simplu film si ma sperii de-adevaratelea, dar asta e alta poveste. Ceva din mine se teme de posibila realitate a fenomenelor stranii, dar o alta parte le respinge.


In privinta viselor, mai am multe de explorat. De exemplu, tot legat de carti, mi se intampla ca, inainte sa adorm, cand stau eu cu ale mele ganduri incercand sa prind trenul somnului, sa imi inchipui ca citesc si e ca si cum as avea cartea in fata si as vedea ceea ce citesc, dar parca citesc cu un glas scazut pe care il aud doar eu si citesc astfel lucruri pe care nu le-am citit inca, dar din pacate nu mi le reamintesc ca sa verific daca intr-adevar asa e continuarea in carte.

marți, 29 noiembrie 2011

Madona cu trandafiri- G.M. Zamfirescu


Diferit de Maidanul cu dragoste, poate cel mai cunoscut roman al autorului, ce mi-a placut foarte mult, Madona cu trandafiri, roman de debut, mi-a amintit intr-o oarecare masura de Caragiale. Si nu prin limbaj, ci prin atmosfera provinciala, situatiile comice si uneori tragi-comice. Fara a se putea spune ca ar fi o imitatie a stilului lui Caragiale. Nu, nici vorba, caci asemanarile nu vizeaza intregul roman, ci doar anumite aspecte care, desi constituie o buna parte, nu reprezinta esenta. Imbinarea dintre tragedia mortii Madonei cu trandafiri si personajele ilare, cu comportamente bizare si total nepotrivite cu situatia realizeaza latura comica a cartii.

Locuitorii oraselului de provincie in care si-a petrecut aceasta ultima perioada a vietii, nefericita de altfel, dau interpretari care mai de care mai fantasmagorice actului sinucigas al acesteia, minimalizand prin verva lor tragicul momentului. Inmormantarea la care orasenii de rand nu au acces devine pretext pentru un spectacol grotesc pus la cale de provincialul cu aspiratii de nobil Manaila. Interesant este acest personaj si pentru snobismul sau, caci, dorind sa-si depaseasca statutul de simplu provincial, face mare caz de relatia de amicitie cu Octav, ziaristul de la centru, amic intim, subliniind de cate ori are ocazia aceasta legatura care, in opinia sa il ridica undeva deasupra celorlalti.  De la centru, adica din capitala, expresie folosita intr-o atitudine de ridicare in slavi a apartenentei la marele oras.

In contrast cu acest circ al orasenilor din paturile mai de jos se situeaza pasajele meditative ale lui Octav, care, marcat de pierderea iubitei, trece printr-o tulburatoare explozie de revelatii privind iubirea sa, viata sa si sensul acesteia. Desi combinatia acestor doua stiluri creaza o discordanta, eu am receptat-o intr-un mod placut. Poate aceasta discordanta confera farmecul romanului.

Corb la corb nu-i scoate ochii, roman la roman insa…


Ar trebui sa invatam de la corbi, caci in unele cazuri se dovedesc a ne fi superiori, dupa cum zice proverbul. Noi nu prea am aprofundat notiunea de solidaritate, ne doare-n cot de ce probleme are cel de langa noi, ba daca se poate sa ne iasa si un castig de pe urma lui, si mai bine. Am vazut aseara o stire despre romani din Italia care traiesc de pe urma altor conationali carora ei le gasesc de munca. Sunt adevarate filiere, care iau bani de pe spinarea celor mai putin norocosi, care nu isi gasesc singuri de munca (si din cate am inteles, pe cont propriu nici nu ai sanse sa gasesti si te vezi nevoit sa apelezi la ei, numai sa ai de munca, sa nu mai stai pe cine stie unde), in unele cazuri, comisionul nerezumandu-se la suma de la inceputul angajarii, ci continuandu-se intr-o suma lunara din salariu, la joburile mai bine platite. Cei care refuzau sa plateasca, isi pierdeau locul de munca tot datorita conationalilor mai smecheri.

Si atunci ma intreb si eu- ce pretentii sa avem de la straini, cum sa ne tratez ei, daca noi intre noi, plecati fiind pe alte taramuri, ne scoatem ochii unul altuia? Nu mai zic de cum e in tara, dar ma gandeam ca macar acolo, departe de tara, atitudinea unui roman fata de altii din tara lui ar trebui sa fie una mai miloasa, vorba aia, sunt acolo, intre straini, departe de tara. Si nu le fac viata amara strainii cum isi fac ei intre ei. Rusinica! Inca un semn ca intr-un fel meritam opiniile negative ale strainilor. Ei judeca dupa ceea ce vad si din pacate, mai multi sunt aia rai decat cei care impresioneaza prin talentul lor.

luni, 28 noiembrie 2011

Despre dragoste si alti demoni- Gabriel Garcia Marquez

Imi doream de mult sa-l citesc pe Marquez, dar pana acum mi-au fost inaccesibile cartile sale. Am reusit sa imprumut doua dintre acestea, una din ele fiind cea despre care va voi povesti acum. Pot spune ca povestea in sine nu m-a impresionat in mod deosebit, ma asteptam la ceva mai senzational, dupa cum debutase, mai mult mister, mai mult neobisnuit decat ceea ce am gasit. Si totusi, nu inseamna ca voi evita o alta carte de acelasi autor, dat fiind ca aceasta nu e una reprezentativa. Usurica si scrisa intr-un stil placut, se citeste foarte repede si are ceva dintr-un basm. Elementele fantastice, poate. Desi acest fantastic n-as putea spune ca m-a frapat. Unele personaje sunt grotesti, precum si unele scene.

O fata despre care se presupune ca ar fi posedata de demoni este inchisa intr-o manastire si acolo, intre ea si cel care este desemnat sa se ocupe de exorcizarea sa, se infiripa o poveste de dragoste vag conturata, dupa parerea mea. Aici m-as fi asteptat la mai mult. Dragostea invocata in titlu ocupa un loc prea putin important, iar demonii… n-as putea spune daca ei exista intr-adevar sau daca fetita isi bate joc de cei din jur intrand in acest rol, de posedata. Destul de ambiguu, as spune. Mi-a placut, dar nu pot spune de ce. Desi aveam asteptari mai mari, dezamagirea a fost infranta de ceva. Caci ma gandesc ca, daca as face un rezumat cap-coada, povestea ar suna destul de plictisitor. Si totusi, e placuta, e o lectura usor dulceaga. Merge de minune intre doua carti mai grele, ca o evadare din cotidian, in alte timpuri, in alta lume.

Ce n-am publicat


Rasfoind fisierele in care scriu, mi-am dat seama ca nu am publicat cateva recenzii. Poate pentru ca nu mi s-au parut prea stralucite. Fie recenziile, fie catile. De aceea, unele nu sunt nici terminate. Sinceritatea ma obliga sa recunosc ca nu tot ceea ce citesc ma impresioneaza. Sunt unele carti mai putin interesante decat altele. Asa ca m-am gandit ca, totusi, ar fi cinstit sa va impartasesc si impresii mai putin incantatoare. Am si o recenzie care nu imi place cum am reusit sa o scriu, cu toate ca mi-a placut foarte mult opera la care se refera. Insa nu am fost suficient de expresiva pentru a reda ceea ce mi-a placut, astfel ca am renuntat sa imi mai bat capul cu ea. Poate pe parcurs voi reusi sa imi culeg asa cum trebuie gandurile cu privire la ea si am sa o public.

Revenind la cartile ce m-au impresionat mai putin, cred ca nu am vrut sa influentez negativ pe cei ce inca nu le-au citit. Dar cred ca fiecare ar trebui sa isi faca propria parere, fara a tine seama de aprecierile celorlalti. Mi s-a intamplat si mie sa gasesc aprecieri nu tocmai pozitive si ulterior, citind cartea respectiva, sa am o opinie destul de diferita. Urmand acelasi rationament, au fost carti pe care nu le-am perceput la fel de pozitiv ca altii. Un exemplu care imi vine acum in minte este Dragostea dureaza trei ani, de Frederic Beigbeder. Entuziasmul descris de altii nu s-a regasit si in cazul meu.

Pe seara voi publica o recenzie a unei carti ce nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor mele. Prea va obisnuisem cu chestii impresionante, extraordinare etc.

Déjà vu, senzatii ciudate, experiente ce exced limitele cunoasterii


Trebuie sa marturisesc ca, de cand cu articolul ala pe care l-am scris saptamana trecuta datorita lui Mircea, ma tot gandesc la anumite lucruri ciudate, inexplicabile in aparenta, legate de capacitatea noastra de a prevedea ceea ce ni se intampla. Asa am ajuns cu gandurile la experientele de déjà vu pe care le-am avut de multe ori. Nu-mi vine in minte un exemplu concret, dar sunt sigura ca nu va este strain sentimentul. Aceste senzatii pe care le avem in anumite momente, aparent banale, mi se par uimitoare. De multe ori mi s-a intamplat sa stiu cu cateva secunde inainte ceea ce urmeaza, de parca as fi vazut inainte un fel de film la nivel mental, de parca un anumit lucru s-ar mai fi petrecut o data in trecut. Stiam ce urmeaza ca si cum as mai fi trecut o data prin asta, ca si cum urmarea ar fi fost fireasca. Practic experientele mele nu s-au limitat la a recunoaste o imagine pe care aparent nu o mai vazusem, ci s-au intins asupra unui sir de actiuni succesive, am avut senzatia de retraire, nu neaparat de premonitie. Si nu ma consider o ciudata pentru asta, am convingerea ca astfel de senzatii sunt frecvente, chiar daca nu mi le explic.

Nici nu am studiat problema mai amanuntit, nu m-am documentat asupra ei, doar am sesizat-o si am analizat-o cu mijloace proprii, am trecut-o prin filtrul mintii mele si atat. Ar trebui sa caut mai multe informatii, poate astfel reusesc sa gasesc o explicatie pentru aceasta senzatie de retraire a unor evenimente care, la o prima analiza, par a fi totusi noi in parcursul vietii mele. Stiu perfect ca nu aveam cand si cum sa le fi trait, deoarece persoanele sau circumstantele pareau a fi noi. Si totusi, ceva imi scapa. Nu cred in reincarnare sau altele asemenea. Da, am avut candva tendinta sa cred, pe cand citeam Adam si Eva a lui Liviu Rebreanu, dar apoi am combatut aceasta idee, nu mi s-a parut viabila. Totusi, cred ca forta noastra launtrica este mai complexa decat o credem sau o intelegem noi.

Voi ati avut asemenea experiente inexplicabile? Va invit sa le impartasiti. Desi nu avem noi cunostintele necesare pentru elucidarea lor, identificarea lor e un pas inainte spre o mai buna cunoastere.

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...