luni, 23 ianuarie 2012

Iar incep saptamana ca un zombie

Oboseala, angoasa, stres, indispozitii... cred ca imi pierd din cititori daca scriu atat de des despre asta, dar din pacate nu-mi pot comanda starile. Sunt si bucurii, nu pot sa fiu nedreapta, dar parca uneori, sau de prea multe ori, ele sunt inghitite de celelalte. Negativul domina pozitivul, prin impactul asupra mea. Mi-as dori o zi in care sa nu trebuiasca sa fac nimic. Ma leg si eu intr-un fel de acel trebuie pe care-l dezbatea Razvan, poate in alta maniera. As vrea sa existe mai multi vreau decat trebuie in actiunile mele, de la cele marunte, pana la cele mai importante. Ma refer la chestiile pe care le fac zilnic, nu la decizii sau alte probleme de importanta majora. Obligativitatea este atat de raspandita, incat pentru mine nu-mi ramane prea mult. Pana si cititul de multe ori il fac pe furate, alteori ma chinui sa ma concentrez, sa fac abstractie de factorii perturbatori.

In ultimul timp am avut si nopti foarte agitate, in care cea mica s-a trezit foarte des sau dormea iepureste si imi solicita prezenta. Am ajuns sa imi aleg numere la intamplare pe care sa le descompun in factori primi. Asta ca sa nu o iau razna stand acolo cu ochii in tavan... sau... o fi si asta o forma a luatului razna. Ca sa fie gama completa, trebuie sa suport si melodia chipurile linistitoare a retroproiectorului, impotriva careia m-am razvratit de vreo cateva ori, oprind-o pe la doua-trei noaptea, ca nu reuseam sa adorm din cauza ei. Nu stiu ce efect are asupra copiilor, dar asupra mea are efect iritant.

Apoi, asa simt nevoia uneori de a sta pur si simplu, in liniste, fara sa fac nimic, nici macar sa vorbesc, dar... parca pot? Niciodata nu-mi tihnesc astfel de momente, imediat ma extrag omuletii mei din starea de dulce relaxare. Eu nu vad nimic rau in a sta putin singura, dar se pare ca ei sunt de alta parere.

Ieri dupa-amiaza m-a cuprins in sfarsit un somn sanatos, sau cel putin asa se intrevedea, dupa cum imi cadeau ochii in gura si citeam de cateva ori acelasi pasaj. Insa, fiind in alta camera decat era ea, dormitam cu grija ca dintr-un moment in altul se va trezi. Si ca un facut, desi de obicei dupa-amiaza se trezea dupa maxim jumatate de ora, judecand datele din ultima saptamana, acum s-a trezit dupa o ora jumate. Deci aveam timp mai mult ca suficient sa-mi fac somnul de frumusete. Dar nu m-am ales decat cu o stare de veghe, cu urechi ciulite si teama ca, daca adorm, imi va strica somnul. Si mi l-am stricat singura.

Nu mai zic ca sambata sotiorul meu m-a lasat sa dorm pana la 10:30, ocupandu-se el de toate activitatile matinale ale motatei. Dar si asa, tot zombie eram. Sa fie din cauza ca ma culcasem pe  la 3? Oricum, de mult timp, ora mea de culcare rareori este inainte de 1 A.M., asa ca... As putea spune ca-s o dereglata, din multe puncte de vedere- al somnului, al hranei, al... restul nu ma pronunt, ca nu-s de specialitate. :)))


Sa aveti cu totii o saptamana minunata!

2 comentarii:

  1. Nu, cred ca parerea ta despre cititori si preferintele lor nu e valabila. Mie, de exemplu, articolul mi-a placut.
    Pune o intrebare foarte importanta: de ce sa "trebuie"? Eu am o parere despre asta: daca "trebuie" vine dintr-o dorinta interioara, atunci nu e chiar asa neplacut, ba chiar poate sa fie ceva placut sau captivant. Insa daca ne impunem anumite lucruri, acestea sunt sau devin neplacute. Intrebarea este: de ce ne impunem anumite lucruri? Pentru ca - zic eu - credem ca vom ajunge la un anumit rezultat daca facem ceea ce ne-am impus.
    Deci noi nu cautam sa ne indeplinim dorintele, ci doar sa atingem diverse tinte autoimpuse de convingerile noastre.
    In privinta copilului - asta e. Asa sunt copiii mici. Dar... va creste, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ Mircea: M-ai facut sa scriu un nou articol pornind de la comentariul asta. Va urma, inca nu-i gata.:)

      Ștergere

Copil ieri, copil azi

Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași,...