Fiul risipitor, de Radu Tudoran


Cartea aceasta am trait-o cuvant cu cuvant si dincolo de cuvinte, incepand cu locurile prin care isi duce existenta Eva, eroina principala, locuri pe care mi le-am reprezentat intr-un mod personal in minte, inchipuind fiecare detaliu pana ce acestea au capatat consistenta reala. Cu ochii mintii am putut vedea casa unde isi petrecuse ea adolescenta, sinele pe care urcau si coborau funicularele, muntele, pajistea intalnirilor timide de inceput de iubire, cabana unde a cunoscut dragostea, camera sordida de hotel, apartamentul prafuit, camaruta de la schit, plaja, absolut fiecare loc, nu le insir pe toate, va las si voua placerea sa le descoperiti pe celelalte.

Dar mai mult decat locurile, starile pe care mi le-a imprimat lectura acestei carti au fost speciale, pentru ca am simtit si am trait tensiunea Evei, temerile sale, iubirea si ura, zbuciumul launtric, bucuria si tristetea, emotiile si euforia. Fiecare episod l-am citit intr-o permanenta tensiune, asa cum si Eva traia intr-o continua neliniste, nestiind niciodata cand va veni clipa in care el, omul fara nume, va pleca din nou fara prea multe explicatii. Caci in asta consta deliciul acestei povesti inedite de dragoste. Acest fiu risipitor, Secatura, vine si pleaca din viata ei in cele mai neasteptate momente, fara un motiv clar, pur si simplu nu poate ramane prea mult intr-un singur loc, ca si cum s-ar teme sa nu prinda radacini intr-un loc. Si totusi, e de neinteles de ce alege sa plece singur, de ce nu o ia si pe Eva, aceasta Eva cu un nume atat de sugestiv. De fiecare data se intoarce la ea cu aceeasi sete de iubire, fiind parca sigur de disponibilitatea ei. Chiar si atunci cand ea isi reface viata, el e sigur ca va lasa ttotul balta pentru a-l urma. Apoi pleaca iar, ca si cum nici nu ar fi constientizat ca i-a dat viata peste cap si nu mai poate reveni la ceea ce avusese. 

Dar nici ea nu incearca sa-l opreasca, se supune fara sa cracneasca hotararilor lui, accepta umil putinele clipe de amara fericire pe care i le ofera. M-au intrigat atat comportamentul barbatului cat si atitudinea Evei in fata acestuia, fara pic de riposta, acceptandu-i reintoarcerile ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, desi stie ca va  fi din nou ranita. Stiu ca iubirea orbeste, dar… intr-atat incat sa iti calci in picioare propriul suflet?

Si totusi, in ciuda aversiunii fata de el, am privit cu tristete finalul zguduitor la propriu si la figurat. Peisajul dezolant pe care l-am vizualizat poate mai bine decat pe celelalte, locul fiind atat de concludent descris, a trasat o concluzie ambigua a acestei iubiri in afara convenientelor. Au ramas intrebarile… intrebari la care nici eu si nici eroina romanului nu am primit raspuns. Ea a iubit o enigma… eu am citit un roman intrigant, cu multe puncte nedeslusite din voia autorului, bineinteles.

Comentarii

  1. Răspunsuri
    1. Radu Tudoran , si in special acest roman , mi-au marcat existenta. Ii multumesc!

      Ștergere
  2. Subscriu......sunt aproape de finalul cartii....ma intriga mult si da, simt fiecare traire de-a Evei...O carte excelenta!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu subscriu...mi-a placut atat de tare incat deseori ma intorc la anumite pasaje ale cartii...

    RăspundețiȘtergere
  5. am citit jumatate si deja sunt indragostita de cartea asta...e superba

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Huliganii- Mircea Eliade

Aroma zmeurei de câmpie

De neînțeles...