Mai întoarce, Doamne, roata...

Stiu ca de astfel de chestii n-ar trebui sa fac caz, dar nu o fac ca sa ma laud, ci pentru a aduce o raza de lumina, asa cum si eu am primit o adtfel de raza astazi. M-au sunat bunicii sa-mi ureze la multi ani, ca multi altii. Si apoi, ma suna iar bunicul meu si ma indeamna sa ma duc si la biserica. Imi spune cum sa scriu, ordonat, friumos, sa tai hartia exemplar etc., cum un bunic isi  povatuieste nepoata, chiar daca ea a parasit de mult varsta cartilor de colorat.Recunosc, nici nu-mi trecea prin minte acest lucru, sa merg la biserica. Stiu ca am scris mai demmult ca nu simt aici aceeasi solemnitate. De aceea, am ales o alta biserica, veche, micuta, langa spitalul Coltea. Era in zona vizata demine si mai fusesem in vara si inca o data, prin 2008 cu ai mei, in fuga. Azi am prins ultima jumatate de ora a slujbei. Ce pace sufleteasca am simtit, ce satisfactie! Curatata de nelinisti, usoara, altfel  am iesit de acolo, am simtit ceva schimbat. S-a cantat Multi ani traiasca, o atmosfera diferita m-a invaluit. Am cumparat un steag din pasaj de la Universitate. Si am revenit acasa coplesita de sentimente noi, invioratoare.


Ma bucur ca am mers, ca am trait o experienta noua, ce mi-a adus o stare atat de placuta in suflet. Cum va decurge restul zilei, nu stiu, insa simt ca am atins un punct ce da acestei zile un aer deosebit, deopotriva cu vremea ce a fost parca anume pentru mine, un miros de primavara am simtit, nu de iarna pe care o anunta calendarul.Ce-as mai putea cere? Poate doar o intoarcere a rotii, ca prea repede s-au dus toate, prea multi ani am ingropat fara folos, prea repede am devenit ce sunt....

La mulţi ani!

Frumoasa zi se intrevede. Astfel ca voi porni la drum mai devreme ca de obicei, promitandu-i celei mici un mic cadou, desi ea ar trebui sa-mi faca mie unul.  Cadourile mele au venit inca de ieri si le multumesc si pe aceasta cale celor ce mi-au bucurat astfel sufletul, caci multa multumire am simtit.  Acum voi iesi in oras  sa iau o portie din soarele atat de vesel. Bineinteles ca nu va lipsi o carte si poate ceva dulce dar.... mai subtire cu dulcele asta. :))  Desi astfel de plimbari fac destul de des, sunt micile bucurii pe care mi le ofer, astazi  va fi una cu gandul la cei dragi din departae, caci pe cei dragi de aici ii am cu mine.


La multi ani le urez tuturor Andreelor si Andreilor pe care ii cunosc!


 Multumesc celor ce mi-au trimis urarile lor , numai ganduri bune va doresc!

De vorbă cu o cafea

Cafeaua e mai dulce cand e scaldata in razele soarelui. Nici nu mai conteaza ce zi a saptamanii este, mai ales daca nu esti un superstitios.  Eu chiar de-as fi, nu intotdeauna  imi potrivesc ceasul dupa  ora reala, asa ca azi, pentru mine, pare a fi miercuri, poate pentru ca ziua de ieri mi-a parut destul de lunga. Am gatit, m-am si plimbat, de plimbat si azi ar fi o zi ideala, mai cu seama ca e ceva mai cald, dupa cum imi pot da seama. Imi place sa vad viata curgand pe langa mine, sa culeg impresii si senzatii. Numi-am propus o directie anume, greu e ca m-a lasat caruciorul, a cedat o piulita sima tem sa o mai pun in el. E adevarat ca e cam mare, dar mi se pare normal sa mearga in carucior pe distante  mari.


In rest, pana ce nu ma vad cu toate chitantele la dosar, n-am liniste. Atatia bani transformati in petice de hartie stravezii. Nu-i deloc placut, dar...Ce sa facem, fac parte din viata. Dar parca au devenit tot mai stresante. Cand vreau sa ma relaxez, privesc cartile de pe rafturi. Dar si mai placut este sa merg printr-un anticariat si sa ma uit la cartile de acolo, chiar fara a cauta ceva anume si, bineinteles, sa plec macar cu o carte la 2 lei. De multe ori am gasit carti foarte bune in acele rafturi cu carti ieftine, e drept ca intr-o stare mai deteriorata, dar intregi. In special autori romani-Cezar Petrescu, Mihail Sadoveanu, Radu Tudoran, Augustin Buzura, Paul Goma etc., etc., daca va insir, nu mai termin. A, sa mentionez totusi cartile lui D.R.Popescu. Am gasit vreo trei titluri vechi si acum il citesc pe cel aparut cu Jurnalul-Vanatoarea regala.


Inca nu m-am decis asupra destinatiei de azi. Daca o intreb pe cea mica, o sa vrea in parc.Singura destinatie ce ne-ar satisface pe amandoua ar fi zona Obor, unde sunt si carti vechi si este si parc. Dar pe acolo am fost ieri, deci nu mai mergem si astazi.


Va las, s-a terminat cafeaua....:)

Prea puţin timp pentru vise...

Visele sunt undeva la periferia realitatii. Pentru vise, prea putin timp ne ramane. Problemele cotidiene, lupta pentru sipravietuire intr-o realitate adesea cruda, ne rapeste cam toate resursele. Incerci, cand inchiziochii, sa plasmuiesti o imagine idilica, sau poate ideala, care sa-ti aduca somnul  in creierul si asa obosit,  incarcat de griji. Pentru cateva clipe sau  chiar minute, imaginea prinde oarece contur, linii inca firave o zugravesc. Si apoi, brusc, un gand marsav, una din grijile vesnice, se strecoara in minte, intunecand totul, un gol se casca in stomac si aburii somnului au disparut pentru cine stie cat timp. Prea putin timp pentru vise, cele palpabile sunt mai puternice, oricat incercisa le alungi, sa-ti iei gandul de la ele, sa risipesti aerul nefast cu care te inconjoara, parca te sufoca. Pe zi ce trece, mai grele-s toate, pe zi ce trece, sperantele se dilueaza, visele par condamnate a ramane vise si chiar li se reduce si timpul in care fiinteaza.


Coordonatele existentei imi par apasatoare, contrar vointei mele, cea mai mare parte a enegiei mi-o consuma  partea cea mai indezrabila. Ma oboseste acel gol in stomac pe care nu foamea il aduce. Si ma intreb uneori, marii artisti cum reuseau sa creeze si sa supravietuiasca in acelasi timp, caci existenta materiala presupune eforturi si concentrare ce reduc mult din tot ce ar fi necesar unui artist ca sa-si desavarseasca opera, sa-si goleasca sufletul.

Nikos Kazantzakis- Raport către El Greco

Stiam de existenta acestui autor, dar nu stiam mai nimic despre opera sa, pana nu demult, cand am citit un articol comemorativ la implinirea  a 55 de ani de la moartea lui. Ceea ce stiam se rezuma la vreo doua titluri de carti, nu avusesem pana atunci curiozitatea sa vad cum scrie.  Cateva citate mi-au starnit curiozitatea, dar nu banuiam cat de mult ma va impresiona scriitura sa. Am bantuit anticariatele si am pus mana pe cateva dintre cartile sale. Am ales sa incep cu ultima dintre ele, aparuta postum- Raport catre El Greco. Doar ce am citit prefata autorului si am stiut ca an in fata o carte mare, importanta, unica si bogata in intelesuri profunde. Mi-am aruncat privirea si pe cateva recenzii si toate ajungeau in cele din urma la

Cel mai iubit dintre pământeni

Nu e nevoie sa citesti recenzii, rezumate, impresii ale altora cand vine vorba de Cel mai iubit dintre pamanteni. Este suficient sa deschizi primul volum, sa citesti prima fraza si  dorinta de a citi intreg romanul se va naste singura, fara imboldiri, fara alte argumente.  Cand ma gandesc ce mult am gresit  fugind multi ani de cartea aceasta. Fara sa pot preciza de ce, imi facusem gresita parere ca e o carte plictisitoare, greoaie, lipsita de farmec. Poate un fragment prost ales intr-un manual de limba romana ori, cine stie?  Dar acum, dupa ce deja ma indragostisem de cartile lui Marin Preda, in special dupa ce am citit Delirul, am simtit ca trebuie sa incerc si cartea pe care am evitat-o atatia ani. Si ce surpriza placuta am putut avea!

Am citit-o in septembrie, deci nu se poate spune ca influenta sa este proaspata. De atunci, alte scrieri si-au asternut  panza asupra mea. Insa  acest roman total, complex, profund nu poate fi egalat de vreuna din celelalte carti pe care le-am citit. Desi poate ca nu e cel mai interesant din perspectiva povestii in sine. Insa nu ceea ce se petrece cantareste mai mult. Gandurile, ideile, unduirea frazelor, conceptiile despre viata, despre iubire , despre moarte sau destin ocupa un loc mult mai important si rezultatul, cuprins in cele trei consistente volume, se remarca printr-o unicitate greu de definit, greu de comparat. Nu pot compara acest roman nici cu celelalte opere ale lui Marin Preda. Bogata incarcatura filosofica (doar eroul cartii are ca baza de pregatire filosofia) m-a facut sa sorb fiecare fraza cu nesat, mintea mea era dornica sa  se hraneasca si a primit ceea ce dorea.


Si din perspeciva contextului socio-istoric, marturiile, detaliile redate de autor sunt valoroase in special pentru noi cei ce nu am  trait in epoca respectiva. Chiar ma gandeam ca azi atribuim comunismului  sensul de epoca, desi, pe scara istorica, in tara noastra, durata sa de viata nu a fost foarte lunga.


Nu intru in alte detalii, nici nu ar fi nevoie, iar cartea in sine este mult prea coplesitoare ca sa-ti poti gasi cu usurinta cuvintele pentru a vorbi despre ea. Mai pot spune insa ca este una din operele de exceptie ce nu ar trebui sa lipseasca din bagajul literar al niciunui roman.

Lume, unde te grăbeşti?

In ultimele luni, m-am plimbat mai mult ca de obicei prin oras, pe jos ori cu metroul. Am simtit astfel mai acut pulsul strazi, al lumii ce ma inconjoara. Ce m-a frapat si m-a dezamagit in acelasi timp a fost goana oarba a oamenilor. Parca sunt un val ce trece si te inghite, furios, intr-o viteza ce te ameteste. Nu mai sunt indivizi, snt o gloata gata sa te doboare, sa te inghita. Cu totii trec nepasatori, ca si cum n-ar vedea nimic in jur, ca si cum nu le-ar pasa de eventualele obstacole, in drumul lor spre o tinta precisa, ce pare a fi singurul lucru pe care il vad si de care le pasa.  Sunt in stare sa te darame, sa treaca prin tine, daca nu te aliniezi fluxului lor halucinant. Nu vad, nu aud, par robotizati ori hipnotizati de ceva, par ca si-au pierdut acel ceva uman. Chipuri, trupuri intr-o goana continua. Incotro va grabiti asa? Nu mai gasiti o clipa sa priviti in jur? Prea mecanic va urmati drumul, faceti aceiasi pasi alerti prin aceleasi locuri fara sa le mai vedeti. Pasii va duc singuri, setati pe o anumita viteza ce va da o impasibilitate  insipida. Raceala multimii... Acordati-va o clipa de ragaz pentru a va recapata umanitatea, nu va lasati transformati in fiinte mecanizate, sclavi ai vitezei. Incotro?