luni, 19 noiembrie 2012

Lume, unde te grăbeşti?

In ultimele luni, m-am plimbat mai mult ca de obicei prin oras, pe jos ori cu metroul. Am simtit astfel mai acut pulsul strazi, al lumii ce ma inconjoara. Ce m-a frapat si m-a dezamagit in acelasi timp a fost goana oarba a oamenilor. Parca sunt un val ce trece si te inghite, furios, intr-o viteza ce te ameteste. Nu mai sunt indivizi, snt o gloata gata sa te doboare, sa te inghita. Cu totii trec nepasatori, ca si cum n-ar vedea nimic in jur, ca si cum nu le-ar pasa de eventualele obstacole, in drumul lor spre o tinta precisa, ce pare a fi singurul lucru pe care il vad si de care le pasa.  Sunt in stare sa te darame, sa treaca prin tine, daca nu te aliniezi fluxului lor halucinant. Nu vad, nu aud, par robotizati ori hipnotizati de ceva, par ca si-au pierdut acel ceva uman. Chipuri, trupuri intr-o goana continua. Incotro va grabiti asa? Nu mai gasiti o clipa sa priviti in jur? Prea mecanic va urmati drumul, faceti aceiasi pasi alerti prin aceleasi locuri fara sa le mai vedeti. Pasii va duc singuri, setati pe o anumita viteza ce va da o impasibilitate  insipida. Raceala multimii... Acordati-va o clipa de ragaz pentru a va recapata umanitatea, nu va lasati transformati in fiinte mecanizate, sclavi ai vitezei. Incotro?

5 comentarii:

  1. Incontro?... Nimeni nu stie, dar nici nu se intreaba.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu de ce dar si eu asociez graba oamenilor din Bucuresti mai mult cu metroul decat cu alte mijloace de transport in comun...adica stiu ca metroul merge mai repede el insusi, insa si oamenii care se afla in preajma lui sau in drum catre sau dinspre el mi s-au parut intotdeauna mai grabiti, plus ursuzi, si iritabili. Eu personal foloseam metroul numai cand doream sa ma duc expres sa-mi cumpar placinta cu dovleac de la statia Unirii, sau carti de la libraria de la statia Eroilor, ca altfel nu-mi prea place sa ma plimb cu metroul, si nici nu imi venea sa ma deplasez la suprafata si apoi sa cobor in statia aia de la metrou pt carti sau placinte, si preferam, in schimb sa indur mai intai drumul cu metroul, sa cumpar cartile sau placintele, si apoi sa ies, in sfarsit bucuros plus bine aprovizionat, la suprafata.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca oamenii au pierdut facultatea de a distinge, in mod corect, aspectele cu adevarat importante care ar trebui sa-i preocupe in viata. Cuprinsi de un materialism care incepe sa se concretizeze tot mai distinct, ajuns parca la nivel de instinct, isi consuma energia invrednicindu-se in lucruri meschine care nu poate denota decat o micime spirituala, sufleteasca.
    Omul este raspunzator in a fi intelept, si faptul ca are de suferit din cauza lipsei lui de intelepciune, nu-l absolva cu nimic in eventualele neplaceri cauzate de aceasta. Fiind intelepti, cred eu, ar reusi sa traiasca mai mult in prezent, sa-si observe semenii cand trec pe strada, poate, daca nu intind coarda, sa si schiteze un zambet. Dezumanizarea lor se poate pune pe seama, in principal, acutei credinte ca odata cu banii, in mod inerent, o sa decurga si linistea lor sufleteasca si mult cautata fericire. Asa ca, fiti intelepti, ca sa puteti fi fericiti !!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cel mai frumos a spus despre asta DALAI LAMA:

    Cand Dalai Lama a fost intrebat ce il surprinde cel mai mult la umanitate, el a raspuns:

    Omul. Deoarece isi sacrifica sanatatea pentru a face bani… Apoi isi sacrifica banii pentru a-si recupera sanatatea… Apoi este nerabdator sa vina viitorul mai repede si nu traieste prezentul; rezultatul fiind ca el nu traieste nici in viitor, nici in prezent… Traieste ca si cum niciodata nu o sa moara si apoi moare fara sa traiasca niciodata cu adevarat.

    Ăsta este adevărul. Azi viața omului se aseaamănă cu două lumânări care ard: una cu un fitil subțire, care luminează evident mai puțin, care consumă ceara într-un timp mai lung; Cealaltă, cu un fitil gros, face multă lumină, topește ceara rapid și ... gata. Vedem asta la câte un artist care trăiește intens, spectacole de succes unul după altul și deodată... tânăr încă trece dincolo când toată lumea se așteaptă mai puțin. Alții, bucură mai multă lume prin ceea ce dăruiește, trăiește mult și frumos încât unii au chiar senzația că au devenit nemuritori. Fiecare are libertatea de a alege calea de urmat.

    RăspundețiȘtergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...