Nikos Kazantzakis- Raport către El Greco

Stiam de existenta acestui autor, dar nu stiam mai nimic despre opera sa, pana nu demult, cand am citit un articol comemorativ la implinirea  a 55 de ani de la moartea lui. Ceea ce stiam se rezuma la vreo doua titluri de carti, nu avusesem pana atunci curiozitatea sa vad cum scrie.  Cateva citate mi-au starnit curiozitatea, dar nu banuiam cat de mult ma va impresiona scriitura sa. Am bantuit anticariatele si am pus mana pe cateva dintre cartile sale. Am ales sa incep cu ultima dintre ele, aparuta postum- Raport catre El Greco. Doar ce am citit prefata autorului si am stiut ca an in fata o carte mare, importanta, unica si bogata in intelesuri profunde. Mi-am aruncat privirea si pe cateva recenzii si toate ajungeau in cele din urma la
citate, impresiile sau descrierile paleau in fata frazelor desprinse din trupul cartii. Si citind-o, am inteles de ce. Te simti atat de sarac in exprimare, o data ce ai parcurs aceasta confesiune, incat nu te poti desprinde de ceea ce ai citit, fara a te lega de ceea ce este scris acolo. Aerul pare fierbinte, cantecul marii si al vantului iti rasuna in minte cu fiecare fraza, nelinistea, intrebarile coboara si ele asupra ta, te invaluie in atmosfera patrunzatoare, te fac sa simti ca pasesti pe pamantul roscat al Greciei, Creta ti se intinde in fata ochilor ca un pamant sacru, aprig, nelinistit.


Sufletul autorului se dezvaluie in fiecare cuvant, in incercarea de a se descoperi pe sine insusi ori poate pentru a descarca toate gandurile ce si-au facut culcus in el de-a lungul vietii. Ceeea ce cred eu ca este autobiografic in aceasta carte nu tine neaparat de latura materiala a vietii, ci de aceea spirituala. Evolutia unui suflet, "urcusul" sau printre intrebarile vietii, nenumarate si fara raspuns ori cu raspunsuri greu de inteles si de descoperit. Intrebarile fundamentale ale omenirii, destinate doar sufletelor ce isi depasesc conditia umana si tind spre absolut. Intelegerea si neintelegerea , viata si moartea ca fete ale aceleiasi medalii. Totul te patrunde, te rascoleste, te imbogateste cu fiecare fraza citita, dar totodata te si curata de ignoranta. Indoielile  privind religia, scormonind parca pe urmele lui Dumnezeu, in cautarea intelegerii absolute, depline. O confesiune cutremutratoare, tulburatoare, ce marcheaza constiintele deschise si insetate de cunoastere.

Intr-un fel, ma bucur ca am ales sa citesc mai intai ultima carte scrisa de Kazantzakis, pentru ca in ea se afla concentrata esenta tuturor celorlalte, izvorul nelinistii, al zbuciumului, al indoielilor si al  incertitudinii. Acest Raport sintetizeaza eforturile launtrice, spasmele sufletesti ale unui om ce a ravnit a descoperi sensurile ascunse ale vietii, ale mortii, ale existentei omului si omenirii.

Si iarasi ma simt neputincioasa a impartasi altora ceea ce pe mine m-a impresionat atat de mult.

Este una din cartile asezate la loc de cinste in raftul meu interior, pe care o voi recomanda oricui, fiecare din noi ar trebui sa parcurga aceste pagini datatoare de viata.

Si, pentru ca nu ma pot abtine, inchei cu un scurt fragment, unul din multitudinea de fragmente si fraze memorabile, caci daca ar fi, nu m-as putea opri sa citez.

"-De ce plangi? Ce-ai vrea? A murit. Cu totii trebuie sa murim.
Dar eu ma gandeam la  parul ei blond, la  ochii ei mari, la buzele ei rosii care ma sarutau. Si acum...
-Si parul ei? am  tipat eu, si buzele? si ochii?...
-S-au dus, toate s-au dus... Le-a mancat pamantul.
-De ce? Nu vreau sa moara oamenii!
Unchiul a dat din umeri:
-Cand o sa fii mare o sa afli de ce.
N-am aflat niciodata de ce. Am crescut mare, am imbatranit, si niciodata n-am aflat de  ce."