Cu gatul in renovare

Week-end-ul cica a venit, acum asteptam si zapada, dupa cum s-a spus la tv. Pe la ai mei este deja destula, dar la ei in oras nu e atat de rau cum credeam ca va fi cand am auzit de codul portocaliu. M-am gandit la saracul Rocky, catelul adica, sa nu cumva sa-l astupe viscolul in cusca pe care a ros-o cum s-a priceput el mai bine. E un cutu inteligent, avertiza ca se va intampla ceva inainte de a cadea zapada de pe casa de exemplu sau cand s-a prabusit hornul vecinilor peste gardul alor mei. Asta la zapezile trecute.

Eu am cam somat pe aici, ma chinui de cateva zile cu gatul, tuse, usturime, pana nu m-am bagat la tratament antibiotic, n-am simtit nicio ameliorare. Acum, in a doua zi de Augmentin, mi-e mai bine, acele din gat s-au mai atenuat. Dar si pana am reusit sa iau antibioticele astea am avut ceva de tras, ca nu voiau sa-mi dea fara reteta. Si cum neglijenta de mine nu a catadicsit pana acum, in atatia ani, sa se mute la un medic de familie de aici, evident ca n-aveam chef sa platesc inca 50 de lei consultatia, asa ca mi-am pus in functiune toate talentele ca sa pot cumpara medicamentul minune. Ca dupa primul refuz ma bantuia un plans de furie si de neputinta, simtind inflamatia din gat pe care nu o puteam vindeca deloc.

Ei, si uite ca mai sunt bune si astfel de episoade in viata noastra, ca sa stim sa pretuim gesturile si faptele simple. Starea de normalitate trece adesea neobservata, nu ne dam seama cat de pretioasa e decat atunci cand o pierdem. Sa bei apa, sa mananci, sa respiri, sa stai, sa faci ceva, toate care par banalitati sunt importante cand le pierzi. Acum, recuperandu-mi treptat starea normala, ma bucur de fiecare pas spre bine, de fiecare ameliorare. Ca sa ma mai iau sa uit de starea nasoala zilele astea, am crosetat destul de mult. Caci si vorbitul era o corvoada, inca nu mi-a revenit vocea la normal, dar e in spre bine.


Va doresc un sfarsit de saptamana relaxant!