marți, 8 ianuarie 2013

E încă viu, mai are suflet...

Raceala mea e pe trecute, din fericire, dar m-a chinuit destul pentru o simpla raceala. Azi mi-am permis chiar sa ma plimb, caci a fost destul de buna vremea. Ba chiar am fost harnica si in casa. Seara trecuta am dat jos ornamentele din brad, o actiune cam trista pentru mine. Din lipsa de timp a sotului, insa, am lasat instalatiile in el pana azi, caci inca nu mi l-a scos din casa. Si mi-am zis sa mai prelungesc agonia. De fiecare data mi-e mila sa-l arunc, daca as avea posibilitatea, mi-as cumpara unul la ghiveci, sa nu mai moara la fiecare Craciun cate un brad. Parca nu m-am bucurat destul de el. S-a cam vestejit, cad acele la fiecare miscare, dar tot frumos este, unul din cei mai frumosi brazi pe care i-am avut. Povestea se repeta in fiecare an. Bucuria impodobirii si cea a admirarii lui se transforma apoi in tristete, in regret. Ca si cum bradutul ar avea suflet. Pentru mine, are. E inca viu, desi a fost taiat de mult timp. Copilul din mine vorbeste cu el, fara cuvinte. Copilul din mine e trist ca se desparte de el.

4 comentarii:

  1. Nici mie nu-mi place sa arunc brazii. De aceea nici nu mai cumpar. Totusi, e un exces sa omori un copacel numai pentru cateva zile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ha ! Ha ! Mi-am amintit ca odata cand mi-am facut si eu brad adevarat la scurt timp dupa ce ma mutasem oarecum independent intr-un apartament al meu propriu si efectiv dorisem sa fiu si eu o data CEO in acest fel de activitate (ca la noi in casa, cand eram mic, mama era CEO, si eu cel mult eram lasat la un moment dat sa insir niste globuri pe ata), dupa ce au trecut sarbatorile, am stat cu bradul in casa pana la sfarsitul lui februarie, dar nu din vreun sentiment anume, ci pur si simplu de lene sa fac curat ! Si numai faptul ca urma sa vina mama in vizita m-a determinat sa incep sa arunc bradul, sa aspir acele de pe jos...zau, numai si din cauza acelui efort mie nu mi-a mai trebuit sa fiu CEO de brad dupa aia ! Desi am mai avut in unii ani unul din plastic, insa invitam pe altii sa se distreze sa il impodobeasca ei, si dupa aia mai dadeam o petrecere prin ianuarie si profitam daca cineva se exprima in sensul ca "vai, nu ai strans inca bradul ? nu vezi ca ne incurca si nu avem loc de el ?", si atunci ii puneam pe loc pe acesti invitati sa dea globurile jos tot ei, zicandu-le ca au dreptate si ca asa vom avea loc mai mult pt petrecere, etc ! Dar m-am lasat si de chestii de management din asta pt ca mi-am dat seama ca efectiv nu ma intereseaza si nici nu am afinitate pt pozitiile de leadership organizatoric asupra altor oameni !

    RăspundețiȘtergere
  3. Copilul din mine stie sa se bucure de brad in orice ipostaza: http://cronicariu.ro/copiii-betoanelor-22-dupa-brazi/

    P.S. Ai rezolvat cu login-ul. Yei! :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu stiu daca tot ce e viu are si suflet, dar insufletite sunt cu toate, de la floare si pana la bradul de Craciun.
    Eu, de mai bine de zece ani, ma folosesc de un brad artificial (are doi metri inaltime si nu arata rau, mai ales impodobit). Asta cu siguranta n-are viata in el. Si nu traiesc niciun sentiment de vinovatie cand ma aflu in prejma lui.

    RăspundețiȘtergere

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...