O clipa...

O seara de duminica. Ce gust are? Parca nu prea are gust. Cel putin eu nu am simtit savoarea unei duminici, prinsa in treburi. Pana la urma, nu e asa floare la ureche sa lucrezi acasa, programul impus are avantajele lui in privinta eficientei si a concentrarii. Stiu de asemenea ca e greu pana le pun pe toate in ordine, dar am si o piatra pe suflet ce nu ma lasa sa ma concentrez si sa imi canalizez sperantele spre mai bine. Obstacolul imediat al unei sume de plata imi taie elanul, nu pot face planuri pentru maine cand azi pare fara iesire. Eu am totusi incredere in Cineva care nu ma va lasa la greu si va interveni in ultimul moment, sper eu, sa ma scoata din impas. Dar totusi, pana cand si bunavointa Sa fata de mine? Daca de data aceasta nu va mai veni salvarea? Si totusi, daca nu ar fi acest obstacol, aceasta greutate, toate ar incepe sa se aseze pe un fagas bun. Incat am reusi si noi treptat sa facem fata cheltuielilor si, de ce nu, daca totul merge bine, peste cativa ani sa ne implinim si visul.



Optimism, am nevoie de mult optimism. S-a facut foarte tarziu, orele de somn  ce imi raman sunt atat de putine. Si maine ma asteapta foarte multe de facut intr-un interval foarte scurt. Zboara timpul meu, unde se grabeste, nu stiu. Cine stie ce aduce mainele ce se va transforma in azi... Pana la urma, azi e singurul pe care il putem percepe, o clipa, o singura clipa, atat ne trece printre degete. De cand am implinit ultima varsta, ce ma apropie de schimbarea prefixului, am inceput sa observ mici riduri pe care nu le stiam acolo. Treptat, viata isi lasa urmele, ori poate doar ochii se deschid mai mult si vad mai bine. Cine stie?

...Noapte buna!...