Ludmila Ulițkaia- Medeea și copiii ei

O țesătură de povești de viață, adunate laolaltă de un arbore genealogic bogat ramificat. Mi-a plăcut de la bun început stilul Ludmilei Ulițkaia și, cu fiecare pagină, am pătruns tot mai mult în substanța ușor vâscoasă, ca o miere, a acestei proze. M-a atras mai întâi originea greacă a personajului central- Medeea, care mie îmi sugera o peveste densă și savuroasă și nu m-am înșelat. Am observat că Ulițkaia nu accentuează introspecția, mizează pe povești, pe întâmplări, pe atmosferă. Interiorul personajelor rămâne un teritoriu lăsat spre explorare cititorului, dacă acesta dorește să o facă, ghidându-se după liniile subtile trasate de istorisirile pline de miez.

Pe fundalul Crimeei pitorești, unde Marea Neagră izbește țărmul stâncos și dă piept cu munții, au loc mare parte din întâmplările povestite cu atâta har. Acolo își are casa Medeea și acolo se adună numeroasa sa familie pe timpul verii. Medeei nu i-a fost dat să aibă propriii săi copii, însă a avut mulți frați și surori și, de la ei, o sumedenie de nepoți și nepoate, de strănepoți și strănepoate.
Farmecul său și al locuinței sale de pe coasta dealului îi atrag pe toți acolo, an de an. Înzestrată cu calități excepționale și o tărie sufletească deosebită, Medeea este un personaj memorabil și fascinant. Autoarea reușește să creeze o atmosferă vie, încât lesne îți poți imagina decorul, aromele, gusturile și oamenii, în păienjenișul complicat al vieților lor. Iubiri, aventuri trecătoare, despărțiri, moarte, drame sociale și drame personale, care se întrepătrund cu referințele istorice, căci întâmplările povestite se înșiră de-a lungul întregului secol douăzeci, cu istoria sa zbuciumată.

Ludmila Ulițkaia pune câte puțin din toate și-i iese o istorisire captivantă, înăuntrul căreia n-ai cum să te plictisești. Diversitatea poveștilor de viață, coloratura caldă a scenelor descrise, misterul care n-are de-a face cu irealul sau cu pericolul, ci reprezintă tușa subtilă ce spoiește fiecare destin- în toate subzistă atâta substanță, încât simți că te inundă și e plăcut să citești, să întorci pagină după pagină, sorbind cu nesaț spectacolul vieții. Tonul este unul evocator de aceea senzația persistentă este aceea că asculți pe cineva depănând amintiri și fapte din trecutul unei familii. Camerele, draperiile, ceștile, vasele de aramă, lumina slabă a lămpii sau a jarului din sobă sunt elemente ale unui cadru pitoresc, în care, ca și cititor, pătrunzi cu ușurință și asiști în tihnă la scenele ce se petrec.

Concret, recomand călduros cartea aceasta, care mă face să am mari așteptări de la scrierile Ludmilei Ulițkaia pe care am de gând să le citesc în viitor. Personajele puternic conturate, discursul fluid, parcursul imprevizibil al întâmplărilor, modul de a descrie scenele erotice- sugestiv, incitant, dar nu vulgar-, lirismul presărat ici-colo, uneori chiar sub formă de versuri atribuite unuia din personaje- sunt câteva dintre aspectele ce m-au atras la acest roman. De altfel, puteți uita tot ce-am scris eu aici. Mergeți într-o librărie, deschideți cartea și citiți prima pagină- efectul va fi magnetizant.

P.S. Până și coperta e delicioasă...