joi, 24 martie 2011

De ce imi place mie Bucurestiul


Daca ieri va vorbeam despre unele clisee negative intalnite pe strazile capitalei, azi voi incerca sa schitez si ceea ce mie mi se pare frumos sau pozitiv. Pentru ca, in ciuda acelor aspecte mai putin placute de care te poti lovi sau pe care le poti vedea, mie imi place Bucurestiul. Desi Bacaul din care vin nu este un oras mic, diferentele sunt evidente, si in ceea ce priveste partile bune si in ceea ce priveste aspectele negative.
Imi plac cladirile vechi din Bucuresti...sunt atat de multe, iar pentru mine, care in orasul natal nu prea aveam ocazia sa intalnesc astfel de cladiri, capata importanta unor muzee, chiar daca in fapt sunt simple case, locuite uneori de personaje total nepotrivite. Pe mine ma impresioneaza, prin arhitectura, prin vechime, prin atmosfera pe care o degaja...fie ca ma refer la cladirile celebre de pe Calea Victoriei si zonele adiacente, fie la cladiri anonime, de pe diverse stradute, pe care am prilejul de a le vedea in peregrinarile mele.
Imi plac parcurile, atat de mari si de frumos amenajate (inca nu am reusit sa le vad pe toate)...preferatul meu este Herastraul...mi se pare superb si romantic. Locurile de joaca sunt multe si dotate adecvat fiecarei grupe de varsta (ca uneori nu prea se respecta acest lucru, e alta poveste). Benefice mi se par si amplasamentele cu aparate pentru gimnastica, folosite fara prejudecati de oameni de toate varstele. Recunosc ca mie imi este rusine sa le folosesc, am senzatia ca sunt penibila. Batranelele care pedaleaza pe acolo, insa, nu par a incerca acelasi sentiment. Inca o mentalitate de provincie de care trebuie sa scap.
Imi plac muzeele si teatrele, ambele categorii sunt trecute pe lista mea de asteptare...ar fi pacat sa nu profit de oferta bogata in aceste domenii.
Imi place senzatia de a fi un anonim intr-o mare de oameni, mergi pe strada fara ca prezenta ta sa fie luata in seama. Cu exceptia zonei de langa bloc, unde ma cunosc babele si vanzatoarele, nu ma opreste niciun strain sa se joace cu bebele meu, rareori surprind pe cineva sa-i zambeasca, in afara limitei teritoriale amintite. Nimeni nu stie cine esti, de unde vii, pe nimeni nu intereseaza acest lucru. Nimeni nu da atentie felului in care esti imbracat, sau cel putin nu lasa sa se vada acest lucru. Fiecare isi poarta propriul destin, indiferent fata de celelalte destine pe langa care trece. Nimeni nu se holbeaza la adidasii de firma din picioarele mele, asa cum se intampla la mine la Bacau...acolo un obiect de imbracaminte sau incaltaminte de firma atragea priviri si constituia un soi de eticheta (nu stiu daca si acum mai stau lucrurile asa) a bunastarii. Aici pot umbla oricum, nimeni nu vede, nimanui nu-i pasa.
Imi place viteza cu care se desfasoara totul, orasul plin de viata, senzatia pe care ti-o da aglomeratia, ca totul se traieste la intensitate maxima. Zgomotul, masinile ce misuna pe strazi indiferent de ora...orasul care nu doarme niciodata.

4 comentarii:

  1. Ce îmi place la Bucureşti are o strânsă legătură cu aglomeraţia, cu forfota, cu zumzetul:...Cultură,concerte,teatre,festivaluri...pe care nu le vei gasi niciodata intr-un orasel de provincie...

    RăspundețiȘtergere
  2. O fi de vina si faptul ca nu suntem nascuti acolo, de suntem fascinati de aspectele astea. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ieri am fost un fel de ghid ONT pentru niste doamne profesoare straine, care au venit la Bucuresti cu un proiect educational, la care lucreaza si sotia mea. Le-am explicat eu cat de cat, dar am fost sincer cand le-am explicat de ce nu se mai termina o data lucrarile din centrul vechi, chestiile cu cainii vagabonzi.... Imi place sa fiu sincer, asa ca nu puteam sa mint.

    RăspundețiȘtergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...