luni, 12 decembrie 2011

Fara telefon! Astazi, a treia zi


Grea e dependenta de telefon. Inca o dependenta adunata la atatea altele, mai noi pe lume sau vechi de cand lumea. Si eu inca nu am prea multi cu care sa ma conversez. Si tot ma-nvart ca pestele pe uscat, de parca as avea nu stiu ce de vorbit taman acum. Dar stiti cum e. Cand nu se poate, dorinta e mai mare. Asa si cu telefonia asta. Am eu alternative, am si telefonul sotului, am si fixul de la upece pe post de bibelou, dar nu e ca telefonul meu propriu si personal. Apai sa fi fost vreo diva cautata sau oama de afaceri... ce ma faceam eu fara? ei, in cazurile alea, eram in secunda a doua la shop-ul de telefoane si rezolvam mintenas problemuta. Insa in atare conditiuni, stau si astept. Si sa vezi ca sigur castig la tombola si singurul mod de a ma contacta aia e telefonul... care nu merge. De fapt cartela e problema si nu stiu daca va fi simplu sa mi-o schimb.

Asa mi-am amintit de primul meu telefon propriu si personal. S-a intamplat destul de tarziu pentru era telefoniei mobile, mai exact acum 8 ani, de Craciun. Era la oferta si chiar si asa costa peste un milion. Acum cu banii astia iti iei ceva mult mai performant decat mititelul meu Alcatel OTE 320, de care la vremea aia eram foarte incantata. Cata nerabdare am avut eu pana sa-l pot folosi, a trebuit sa astept sa vina Mosu, apoi sa formatez bateria... eheeee... Dar chiar imi placea. Pe atunci erau in voga telefoanele cat mai mici si asta nu era el cel mai mic, caci era unul ieftin, dar dintre cele ieftine era cel mai ok. Si-acum imi amintesc meniul si stiu ca era perfect pentru cei ce nu prea se pricep. Pacat ca n-a rezistat prea mult, dupa doi ani, cand a incaput pe mana fetitei cele mari, a mai dus-o cateva luni de izbaiuri prin parc si gata a fost. Dar ma bucur ca mi-am amintit de el si de incantarea aceea. Acum, telefonul e parte din viata mea, e greu de conceput a trai fara. Stiu ca se poate, dar e atat de firesc sa ai un telefon... la fel de firesc ca o cana de apa pe care o bei.

Un comentariu:

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...