vineri, 2 decembrie 2011

Nu e luni? Eu asa credeam...


Si ieri credeam ca e sambata. Deruta in toata regula cu sarbatorile astea. Cum  mi-am petrecut Ziua nationala? Presupun ca nu v-a trecut prin cap ca as fi dat iama la fasole moca (se pare ca a devenit traditie pomana cu fasole si carnati). N-am fost nici la parada, pentru ca imbulzeala nu e printre preferintele mele. Am urmarit la televizor si apoi am plecat in parc. Si acolo, am avut ocazia sa vad mai bine tancurile si celelalte masinarii militare, in drumul lor de retragere pe la Podul Grant. Fara imbulzeala, intr-o atmosfera aproape obisnuita. Zgomotele infernale scoase de motoarele acelea m-au emotionat si m-au transpus intr-un alt timp, parca decolorasem celelalte lemente vizuale din jur si le vedeam doar pe ele, ca pe un camp de lupta. Am realizat ca totusi suntem norocosi ca macar, pe teriroriul nostru nu se desfasoara vreun razboi, cel putin nu unul pe fata. Momentele  mi s-au parut de o solemnitate aparte, am reusit sa ma smulg de restul lumii, privind acele masini fioroase, ca niste gandaci uriasi de fier.

Acum, incerc sa-mi setez creierul la coordonate normale, am o stare ciudata, dar trag sperante ca-mi revin repede la normal. Mai am de colindat magazine in cautarea cadoului pe care inca n-am reusit sa mi-l cumpar si optimismul mi-a cam scazut. Sper sa fie o zi linistita, si week-end-ul de asemenea. Inspiratie am, dar simt o dificultate in a-mi pune ordine in ganduri si in ceea ce as vrea sa exprim.

Sa aveti un sfarsit de saptamana minunat!

P.S. Eu zic sa va apucati din timp sa va lustruiti ghetutele.

5 comentarii:

  1. Ha ha ha! Eu miercuri dimineata traiam cu impresia ca e sambata, cand a sunat ceasul. M-am bucurat ca suna degeaba si voi mai lenevi in pat. Apoi mi-am dat seama de eroare. :)
    Cred ca uneori suntem defazati fata de timp, in functie de starea psihica.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba da, ieri a fost sambata, iar azi e duminica. Maine e sambata din nou, iar poimaine duminica, fireste :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Mircea: Ma bucur ca nu sunt singura dezorientata. Asta demonstreaza ca fiinta noastra nu se ghideaza dupa conventiile exterioare.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Lupusor:Hai sa facem saptamana doar cu sambete si duminici. :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi convine, caci asa as avea doar ore festive platite :)

    RăspundețiȘtergere

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...