marți, 6 decembrie 2011

Noaptea de sanziene, de Mircea Eliade


O carte mare, si la propriu, si la figurat. Insa lungimea sa nu m-a coplesit. Am parcurs cele doua volume cu un interes deosebit si cu dorinta ca ele sa nu se termine. Ma asteptam la o proza de factura fantastica, judecand dupa titlu. Ceea ce am gasit m-a facut sa ma felicit singura pentru hotararea de a citi carti ale marilor scriitori romani. Chiar daca asta inseamna devierea de la tendintele moderne. Romanul urmareste o perioada de 12 ani din viata lui Stefan Viziru, un intelectual dominat de intrebari existentiale si, intretaindu-se cu destinul sau, o seama de personaje interesante prin felul de a fi, prin modul de a gandi.

Sunt de remarcat puternice accente filosofice, obsesia lui Stefan fiind iesirea din Timp, ca notiune abstracta. Astfel, nici romanul nu urmeaza o cronologie fireasca, fiind constituit dintr-o serie de episoade, intoarceri in timp, rememorari ale unor intamplari mai apropiate sau mai indepartate, fara a tine seama de conventiile cronologice. O incercare aproape perfecta de elucidare a tainelor existentei umane, a destinului individual si colectiv. Fantasticul se impleteste subtil, dar nu in forme iesite din comun, ci in lucruri banale in aparenta. Citind, nu te poti sustrage intrebarilor ce se nasc o data cu digerarea ideilor. Destin, viata, moarte, clipa, istorie, eternitate sunt notiuni carora atat Stefan, cat si alte personaje- filosoful Biris, dramaturgul Bibicescu- incearca sa le desluseasca sensurile, sa depaseasca limitele cunoasterii.

Si perspectiva istorica mi s-a parut una interesanta, al doilea razboi mondial si perioadele ce l-au precedat sau i-au urmat fascinandu-ma. De altfel, in ultimul timp prezint un interes deosebit pentru aceasta perioada din istorie si am gasit si aici o evocare densa a sa.
Noaptea de sanziene este cea care marcheaza atat inceputul cat si sfarsitul cartii, trasand un fel de cerc. Senzatiile premonitorii sunt cele ce vor fi definitorii pentru finalul tulburator, pe care l-am citit intr-o stare de maxima tensiune, recitind fiecare pasaj, vrand sa percep cat mai profund intelesurile sale.

Simbolistica este puternic reprezentata in aceasta carte, reliefand o gandire superioara omului de rand, incat e imposibil sa nu te simti mai bogat sufleteste o data ce ai citit-o. Nu numai ca mi-a placut foarte mult, dar pot spune ca am invatat cate ceva din ea, mi-a stimulat gandirea si interesul pentru problemele importante ale existentei noastre.
Filosofie, dragoste, istorie, timp… sunt cateva din temele importante cuprinse in aceasta carte, ceea ce ma determina sa o consider una complexa, ce ar trebui citita de fiecare dintre noi. O carte de referinta mai exact. Mi-e greu sa descriu starea pe care mi-a imprimat-o si modul in care m-am delectat citind-o. Sunt unele carti pe care le citesti altfel, care te antreneaza intr-o ampla tesatura de ganduri, intr-o atmosfera pe care o regasesti doar in ele, si aceasta este una dintre aceste carti pe care nu le pot uita asa usor. Detalii mai importante sau mai marunte se intiparesc in mintea celui ce o citeste si ele revin ulterior, asemeni unor flash-uri, purtandu-te din nou in paginile cartii, cu ochii mintii. 


Inscriu aceasta recenzie la concursul Scrie pe blogul tau despre o carte romaneasca organizat de Bookmag Elefant.ro .

11 comentarii:

  1. Eu nu am citit aceasta carte, singura carte scrisa de scriitorul Mircea Eliade citita de mine fiind cea despre Maitreyi, (Nopti Bengale), care mi s-a parut o simpla povestire usoara de gen/nivel chick lit, (nivel pe care eu personal nu il desconsider absolut de loc, de exemplu apreciindu-o ff mult pe Sophie Kinsella), self-preocupata tipic adolescentin care nu dezvaluie absolut mai nimic cu adevarat interesant despre societatea indiana, in afara de cateva descrieri placute a unor sari-uri purtate de femeile din India.

    Mult mai mult, in legatura cu India, pe mine personal m-au impresionat in mod deosebit de placut cartile lui Jhumpa Lahiri si Vikram Seth, (desi lui nu i-am putut termina nici o carte niciodata, oricat de interesat as fi fost atat subiectul cat si stilul curgator-jucaus care nu iti permite aproape sa lasi cartea din mana pana cand efectiv adormi, deoarece intr-adevar sunt prea lungi !). Ma simt, in plus, oarecum vinovat, mai ales fata de scriitoarea Joan Didion, care i-a recenzat in mod extraordinar de tentant pentru mine cartea Guerillas, ca nu am citit nici una din cartile lui V.S. Naipaul, castigator de Premiu Nobel pentru literatura, dar efectiv nu am avut timp atunci cand aveam chef de citit carti, si pe urma m-am luat cu altele, pierzand astfel ocazia, dar poate ca am sa revin mai tarziu.

    Sunt curios, totusi, daca in aceasta carte, "Noptile de sanziene", autorul Mircea Eliade descrie cumva relatia personajului principal, Viziru, (daca el este personajul principal), cu vreun prieten autentic apropiat ca varsta si preocupari intelectuale.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea nu e despre Maitreyi,ci poarta acest Titlu .Este despre iubire ca forma de cunoastere de un senzualism spiritulizat.Nu este despre India, cat despre un mod aparte de a intelege iubirea:a iubi nu este un pacat ,a nu raspunde iubirii ,da. Citeste din nou juramantul ei in fata naturii mama sau tot romanul,daca ai dispozitie de lectura

      Ștergere
    2. Romanul lui Mircea Eliade este "Noaptea de Sanziene",cel citat de tine "Noptile de Sanziene'e de M.Sadoveanu.Mai citeste din literatura romana,vei fi uimit

      Ștergere
  2. P.S. Ca sa fie cat mai clar, eu personal NU cred ca am sa-l pot ierta niciodata pe omul Mircea Eliade, oricat de scriitor si guru o fi fost pt. o gramada de oameni, in legatura cu abandonul las si total neintegru al prietenului sau Mihail Sebastian, intr-un moment cand acesta chiar avea nevoie de el. Desi dezamagit el insusi, Mihail Sebastian l-a iertat pana la urma in sufletul lui inainte sa moara, asta a fost impresia mea din Jurnalul sau despre anii de fascism din Romania (1935-1944), insa eu personal nu am gasit inca nici un posibil motiv de care sa ma pot agata in legatura cu a-l putea ierta pe profesorul Mircea Eliade.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Nu judeca pe altul,sa nu fi tu insuti judecat".Nu condamna o personalitate de talia lui Mircea Eliade,caci n-ai fost contemporan cu faptele sau atitudinile sale.Mai bine citeste-i opera,ca sa cunosti omul.

      Ștergere
  3. Ma bucur ca ai vorbit de aceasta carte. Am citit-o acum multi ani, este intr-adevar o carte mare si cred ca mi-ar prinde bine sa o recitesc :)

    RăspundeţiȘtergere
  4. @ Rudolph: Eu un cunosc viata lui Eliade, deci un pot emite o opinie legata de ceea ce spui tu.
    In carte exista un prieten apropiat eroului principal, un profesor de filosofie pe nume Biris.

    RăspundeţiȘtergere
  5. @ Casa Cu Nuci:Nu-mi dau seama care dintre voi glasuieste, dar pot spune ca si eu o voi reciti peste un timp mai indelungat. Inca nu am epuizat cele necitite ca sa trec la recitiri.

    RăspundeţiȘtergere
  6. Nu in mod special re. Eliade, dar eu in general sunt ff curios desprea vietile scriitorilor publicati. Despre Eliade scrie ceva si pe wikipedia, dar e cam vizibil biasul politic de acolo ba intr-o parte, ba in alta, in diverse limbi. Eu mi-am luat intotdeauna ca punct de referinta Jurnalul lui Mihail Sebastian, in care de fapt nici nu zice prea multe despre Eliade, ca totusi, la urma urmei, in mod realist, Eliade a fost un nimeni in fata vastei masinarii a ideologiei fasciste care atinsese pe atunci, din pacate, si Romania interbelica, si ale carei miscari inspaimantatoare fusese silit sa le observe si Mihail Sebastian.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citeste "Romanul adolescentului miop","Jurnalul" lui Mircea Eliade,interviul din "Incercarea labirintului",s.aVei cunoaste o personalitate exemplara,fascinanta,prin viata si opera.

      Ștergere
  7. Imi plac dezbaterile pe teme literare. Anonimule, m-as bucura sa revii si as iti lasi si o semnatura, sa stim cu cine vorbim.:)

    RăspundeţiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...