joi, 15 decembrie 2011

Ducem o viata plina de stres


Traim intr-un stres permanent. Grija zilei de maine ne tulbura linistea, suntem intr-o continua agitatie, intr-un continuu zbucium interior si exterior. Siguranta ipoteticei zile de maine nu o au nici cei bogati. Deci nu ma refer aici doar la cei lipsiti de mijloace materiale. Bineinteles ca pentru acestia din urma lupta este mai grea, caci uneori trebuie sa o dea pe stomacul gol, dar nici cei care o duc bine din punct de vedere financiar nu sunt lipsiti de stres. Fiecare isi doreste obtinerea sau mentinerea unei stari care sa-l scuteasca de griji. Insa acest lucru mi se pare destul de dificil, daca nu  imposibil.

Stresul, grijile nu ne permit sa ducem o viata linistita. Ne irosim viata in aceasta lupta pentru existenta. Ne raman  prea putine clipe in care ne bucuram efectiv ca traim. Restul timpului suntem ocupati cu asigurarea traiului. Si majoritatea lucrurilor catre care se indreapta eforturile noastre sunt lucruri materiale, menite intr-un fel sa ne confere si satisfactii spirituale. De multe ori am dezaprobat in sinea mea aceasta oranduire a lucrurilor, ce ne forteaza sa traim intr-un anume fel, nu ne da posibilitatea de a ne sustrage dupa bunul plac si a da curs dorintelor noastre. Trebuie sa ne conformam unor reguli pe care nici macar nu le-am creat noi, cu care poate nici nu suntem de acord. Nu suntem propriii stapani, nu putem face doar ce ne dorim, ba chiar ne ramane foarte putin timp pentru asta, printre picaturi.

Nu ne dorim acest stres si totusi il traim fara voia noastra. Stiu ca nu pot schimba firea lucrurilor, dar libertatea de exprimare imi permite sa imi arat nemultumirea si dezaprobarea fata de acest mod in care ne traim viata. Poate ca sunt o inadaptata. Si ce? Cum sa ma adaptez la ceva atat de indepartat de propriul interior? Cand cea mai mare parte a existentei o constituie niste chestii obligatorii, facute fara o vointa proprie, devine greu de acceptat. Modul in care mi-as dori sa traiesc e atat de diferit de cel pe care am posibilitatea sa-l traiesc incat aceasta discrepanta ma macina. Si mai cred ca procesul de imbatranire fireasca nu ne provoaca riduri in aceeasi masura in care ni le provoaca viata stresanta pe care o ducem.

3 comentarii:

  1. Si eu simt stresul din ce in ce mai tare. Este intr-un permanent crescendo... Si, asa cum spui, nu mi-am dorit nicio clipa asa ceva iar la cat de calma sunt eu in general, nici nu m-am gandit vreodata ca voi ajunge sa fiu atat de agitata. Plus ca nu vad vreo iesire, vreo modalitate in care sa scap de stres.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca, daca nu am avea grija zilei de maine, am inventa niste griji pentru a putea sa ne manifestam stress-ul din noi. E un fel de cerc vicios din care vom iesi, totusi, candva.

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Mircea: Ca si cum avem nevoie de stres?

    RăspundețiȘtergere

Copil ieri, copil azi

Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași,...