joi, 8 decembrie 2011

Cateva constatari personale


Intuitia se pare ca nu ma dezamageste, chiar daca uneori nu-mi place ceea ce ea imi arata. Poate ca la baza ei sta si putina logica, dar sunt sigura ca nu e doar atat. Si nu-mi plac senzatiile pe care le am, deoarece sperantele mele pozitive sunt hranite mai mult de miraculos decat de motive concrete. Analizand rational, alunec mai mult ca sigur pe panta pesimismului. Si eu de cele mai multe ori am incercat sa alung pesimismul, am sperat mereu in ceva care sa ma protejeze si care sa-mi scoata in cale rezolvarea problemelor. De multe ori am reusit sa ma mentin in picioare, sa ma mentin pe marginea prapastiei unde zacea depresia. Am fost aproape, dar am reusit sa nu cad in ea. Si mai stiu ca intotdeauna mi-am purificat simturile prin plans, pana nu am eliberat raurile de lacrimi, tensiunea nu a scazut.

Efectul terapeutic al plansului s-a dovedit eficient in cazul meu dar, nu intotdeauna te poti trata astfel. Si mai exista dezbaterea interioara si exterioara pe tema daca, facuta doar de amorul artei, mai mult ca sa despic firul in patru si sa gasesc o consolare, nu pentru ca ar rezolva ceva. Daca inseamna automat ca s-a produs ceva ireversibil si varianta alternativa e invocata doar ca regret. Ca o compensatie, m-a lovit inspiratia, desi temele pe care imi vine sa le dezbat nu sunt prea optimiste si avand un izvor comun, pot deveni plictisitoare. Mi-as fi dorit sa fiu inspirata in alte nuante, nu acestea de gri- cenusiu pe care cu greu incerc sa le stropesc eu cu roz.

Ipostaza de vesnic calator nu mi se potriveste, am nevoie de o piatra trainica de temelie. Si contrar preferintelor mele in materie de relief, metaforic prefer un teren plat, fara povarnisuri. Totusi, am constatat ca am mai multa stapanire de sine decat credeam, ca pot fi puternica macar la suprafata, daca am putut sa-mi instalez un zambet pe buze in clipele in care simteam cum se prabuseste pamantul sub mine.

Vad ca am amestecat mai multe chestii, pentru ca gandurile mele zboara de la una la alta, si ma gandesc ca unele din ideile exprimate aici merita o dezvoltare mai ampla pe viitor.

2 comentarii:

  1. Eu, care am tendinta sa ma pun pe mine insumi in centrul oricarei atentii sau conversatii, doresc sa te linistesc, daca pot, just in case, ca daca anxietatea sau tristetea ta temporara e legata tot de mutatul ala din primavara, iti spun eu precis ca copii tai au aproape 100 % sigur 0 (zero) sanse sa fie cumva afectati de aceste sentimente ale tale sau de mutarea in sine in sensul in care s-ar putea dezvolta cumva patologic ca sa ajunga cumva ca mine sau ca alti posibili nomazi de genul meu de care efectiv cred ca este total OK, ca mama si femeie din Romania culturala sa ai o doza de respingere re. protectie copii, re. dorinta de stabilitate pt. copii, fara ca sa te simti cumva vinovata si din cauza asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. P.S. Daca insa ai plans cumva din cauza vreunui om exploatator, de ex. proprietarul sau chiar sotul tau, fii sigura ca exista posibilitatea ca eu, Mircea Vladut, loopoo, si inca cativa altii sa reusim sa ne unim eforturile ca il speriem pe acel exploatator, si sa-i comunicam cumva ca trebuie sa isi inceteze cat se poate de repede comportamentul nepotrivit fata de societate si/sau fata de tine personal.

    RăspundețiȘtergere

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...