duminică, 3 iunie 2012

Suflete cenuşii

Am avut prilejul de a citi o carte deosebită, sub semnătura lui Philippe Claudel. Scrisă atât de bine, încât m-a lăsat fără cuvinte. După ce am terminat de citit ultima pagină, primul impuls a fost să o iau de la capăt ți asta am și facut preț de câteva pagini, pentru a putea simți și înțelege fiecare moment prin prisma naratorului, acum dupa ce știam tot ce știa și el. Și trebuie să recunosc că, ajungând la final, cu atât mai cutremurătoare mi se păreau cele citite.

Deși în aparență ai crede că ai de a face cu o intrigă polițistă, narațiunea debutând cu rememorarea momentului găsirii cadavrului unei fetițe de 10 ani, treptat descoperi că aceasta e doar o premisă, un fapt auxiliar pătrunderii și analizării faptelor și oamenilor ce au constituit cândva cadrul de viață al personajului narator.

Poveșstile sunt tulburătoare, intruziunile în sufletele personajelor, explorarea lor , salturile în diferite momente ale timpului, toate au o forță  sublimă. Cuvintele curg și țes pânze minuțioase, surprinzătoare.  E o reală desfătare să citești cărțulia aceasta, e plină  de fraze pe care ai vrea să le reții, adevăruri profunde, cum este și cel care justifică titlul romanului, disecând într-un mod cum nu se poate mai delicat natura ființei umane. Aș fi avut nevoie de un creion, dar nu obișnuiesc să însemnez cărțile. Cu certitudine, însă, pot afirma că e una din cărțile în care ideile sunt transmise cu cea mai mare usurință și digerabilitate. O recomand oricui.

7 comentarii:

  1. Am fost ff impresionat de aceasta recenzie. Nu stiam de dl Philippe Claudel, care efectiv nu stiu cum mi-a scapat, dat fiind ca si-a publicat cartile in perioada in care eu citeam aproape exclusiv carti politiste...poate pt ca era relativ tanar, sau poate ca nu a fost atat de popularizat la nivel international...

    Am aflat ca nu este numai scriitor, dar si profesor de literatura la Universitatea din Nancy, si regizor, si se pare ca a regizat un film poetic numit Il y a longtemps que je t'aime (E atata timp de cand te iubesc, care are o melodicitate deosebita deoarece este si un vers dintr-un cantec popular francez ff vechi care a fost importat si in Quebec in sec XVIII, unde era cantat de padurarii care faceau comert cu blanuri cu amerindienii, in timpul calatoriilor lor cu barcile canoe, si a devenit la un moment dat si imnul regiunii Noua Franta de dincolo de ocean). Filmul este cu actrita Kristin Scott Thomas, care joaca rolul unei femei care a iesit dupa 15 ani dintr-o inchisoare, si observ ca a primit critici superlative, si a castigat premiul BAFTA pt cel mai bun film strain in 2009, in ciuda faptului ca pare ca descrie un subiect oarecum banal.

    Vad ca a mai regizat si un film recent, Tous les soleils (Toti sorii), in 2011, despre un profesor de muzicologie italian de la Universitatea de la Strasbourg, vaduv, care se cam lupta cu o fiica de 15 ani si cu un frate cam nebun care doreste azil politic in Franta din cauza d-lui Berlusconi, si care incepe sa isi puna intrebarea daca sa isi "refaca" viata cu o femeie recent intalnita, atunci cand se confrunta cu faptul ca fiica lui adolescenta este si ea indragostita.

    Exista si o ecranizare dupa aceasta carte recenzata de tine, regizat de dl Yves Angelo, care a mai regizat Germinal si Tous le Matins du Monde.

    Dau videoclip nelegat de aceste productii, (care se gasesc usor pe IMDB), ci legat de cantecul A la claire fontaine, care contine acel vers Il y a longtemps que je t'aime, care imi suna mie atat de muzical, si este un cantec bine cunoscut de mai toti copii francezi, (intr-o varianta de desene animate aici),

    http://www.youtube.com/watch?v=-VctOj6Bm4Y&feature=fvwrel

    Alte carti scrise de dl P Claudel dupa succesul romanului Suflete cenusii sunt: Dl Linh si copilul sau, (despre un refugiat vietnamez in varsta din Franta care isi creste o nepotica deoarece filu si nora lui au decedat, si se imprieteneste cu un alt domn in varsta vaduv francez pe care il cunoaste pe o banca intr-un parc), si Raportul Brodeck, (despre o crima de langa granita franco-germana la sfarsitul WW II). (A mai scris si alte carti cu titluri interesante si inainte de Suflete cenusii, si alte povestiri.)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-am luat şi Raportul lui Brodeck când încă nu citisem cartea de faţă şi mă bucur că am fost inspirată să o cumpăr. De obicei testez un autor să văd dacă rezonez cu cărţile sale. De data aceasta am cumpărat două aproape în acelaşi timp şi uite că am ales bine. Mai am de încercat o autoare-Elfried Jelinek. Am luat tot două cărţi, sper să merite.

      Ștergere
    2. Ah, nu ai vazut filmul Profesoara de Pian cu d-na Isabelle Huppert, in regia Michael Haneke, o ecranizare dupa una din cartile d-nei Elfriede Jelinek, cu mama de origine culturala german-catolica de meserie sef de resurse umane, si tata de origine cultural cehoslovac-evreiasca de meserie chimist, ea insasi castigatoare a Premiului Nobel pt Literatura in 2004, (la a carui decernare nu s-a prezentat in persoana deoarece sufera de fobie sociala si agorafobie intensa dupa cum a declarat, si cauzand prin decernarea acelui premiu demisia in protest a d-lui Knut Ahlund de la Academia Suedeza), politic feminista si membra a Partidului Comunist Austriac, si care a fost si implicata in mod oarecum controversial in militarea publica pt scoaterea din inchisoare a unui tip care omorase o prostituata si in jurul caruia s-a strans toata intelligentzia austriaca progresista sa il salveze de la inchisoare considerandu-l reabilitatat, dupa care el a mai omorat 9 femei si pana la urma s-a sinucis in inchisoare dupa ce a fost re-arestat ?

      Mi se pare, intradevar, o autoare preocupata de anumite teme cultural-sociale oarecum caracteristice unei anumite parti a culturii germanice, cu teme accentuate de sadism sexual deosebit de interesante, (desi dl Ahlund a zis ca e doar "o pornografie vaicareata neplacuta reprezentata in texte fara nici o structura artistica", si ca decernarea Premiului Nobel acelei scriitoare "nu numai ca a cauzat daune ireparabile tuturor fortelor progresiste, si a cauzat confuzie si despre parerea generala despre literatura ca arta").

      Pe mine personal filmul m-a ingrozit mai rau decat orice film horror, insa il respect pe dl Haneke, ca regizor, si am apreciat in mod deosebit de mult jocul d-nei Huppert in acel film, Profesoara de Pian. Cred ca d-na Jelinek are poate ceva de spus in literatura scrisa de dansa, datorita faptului care are probabil o sensibilitate personala deosebita cu ajutorul careia va putea reflecta anumite teme sociale mai de nivel de curenti de dincolo de suprafata considerati oarecum neplacuti si anxiogeni, (unele chiar posibil si acum pertinente centrului cultural si geografic al Europei), in legatura cu care alti scriitori vor avea ezitari sa se exprime. Nu stiu daca stilistic este intr-adevar dificil de citit, deoarece nu am citit nimic scris de dansa.

      Ștergere
    3. Filmul de care spui este după romanul Pianista şi pe ăla nu îl am, căci nu era printre chilipiruri, era la preţ normal. Dacă o să-mi placa acestea ce le am, poate voi încerca şi Pianista, despre care am citit că ar fi cel mai bun roman al ei.

      Ștergere
  2. Ți-am găsit recenzia în Google, m-am bucurat că ai citit și tu cartea asta! Ce fain, și eu am reluat câteva pagini după ce am terminat lectura, așa că am înțeles mai bine unele fraze de la început. Mi-a plăcut foarte mult limbajul lui Philippe Claudel, sunt o grămadă de cuvinte frumoase care te pun pe gânduri, însă mi-a displăcut faptul că a înghesuit la un loc prea multe nenorociri, încât limita credibilului este întinsă până la rupere.
    Am rămas cu vreo două întrebări pe care le voi formula în recenzie, însă nu știu cât de mult îți mai amintești din carte, au trecut aproape fix doi ani de când ai citit-o...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să vedem! Spre surprinderea mea, această carte mi-a rămas prezentă, undeva, în minte. Nu știu însă cât de detaliat. Abia aștept să-ți citesc recenzia. A mea e scrisă lapidar, pe vremea când nu am avut net la laptop, ci doar pe tabletă, și mă chinuiam cu scrierea rău de tot. Am și corectat cu ocazia asta greșelile. Plus că pe atunci nu scriam cu diacritice și abia acum am văzut cât de aiurea arăta.

      Ștergere
    2. Haha, te înțeleg cu greșelile, nici mie nu-mi place să le descopăr în textele pe care le-am scris (apropo, ți-a mai rămas un s în Poveșstile - doar asta mi-a sărit în ochi, hihi).
      Am crezut că ai ratat comentariul meu, eu am uitat să dau click pe „Anunță-mă”, dar mi-am dat seama între timp că l-ai citit. Văd că n-ai ajuns și la ”Raportul lui Brodeck”, eu pe acesta voiam de fapt să-l citesc, dar m-a deturnat un prieten cu ”Suflete cenușii”. :)

      Ștergere

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...