miercuri, 20 iunie 2012

Viaţa merge inainte

Pana la urma, ne vom obisnui si cu aceasta stare. Desi era previzibil, socul a fost mare, caci noi, oricat am sti ca sfarsitul este inevitabil, am vrea ca toate sa dureze o eternitate. In sinea mea, am meditat adesea pe tema mortii, nu doar acum, ci si in trecut. Si nu am gasit loc in inima mea pentru resemnare.Din pacate, in ultimul an au inceput sa se stinga persoane pe care le cunosteam, neamuri, unii mai batrani, altii nu chiar , sfarsitul venind mult prea timpuriu. Nu vreau sa mai insist, caci ma intristez. Nici macar haine negre nu aveam. Adevarul e ca nu te gandesti sa iti asezonezi garderoba din timp cu astfel de haine, pentru astfel de ocazii. E ceva pentru care nu esti pregatit. Si mie nu imi plac hainele negre vara. Dar voi incerca macar in parte sa tin acest obicei. Am gasit putere sa imi sustin sotul inaceste clipe grele si chiar si pe soacra mea, desi ea e mai dificil de alinat, nu exista remediu pentru durereea ei.


Dar, viata merge inainte, se scurge intre aceleasi coordonate. Si asa va fi mereu. Cu sau fara noi.

Un comentariu:

  1. Sa stii ca m-am gandit la tine cand am fost la biblioteca acum cateva zile pt ca m-am gandit ca acum vei fi prea ocupata si posibil stressata ca sa mai poti scrie recenziile de carti pe care eu le astept chiar cu interes de cate ori apar aici pe acest blog.

    RăspundețiȘtergere

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...