Dupa ce mi-am vazut de drum, un zambet ramasese plantat pe chipul meu. Nu stiu dacs zambeam cuiva sau ideii in sine. Dar sa va explic despre ce e vorba. 1 iunie... seara. Il asteptam pe sotul meu pe trotuar, cu cea mica, bineinteles, ca fara ea, doi pasi nu fac. Trece un nene in varsta cu un catel si se opreste sa-i vorbeasca motatei, admirand-o cat e de frumoasa. Parea sa-i placa mult de ea si spre uimirea mea de data asta s-a comportat bine, nu a tipat cum iie obiceiul cand o interpeleaza persoane straine.
Apoi omul da sa plece, dar se intoarce si ne invita la patiseria aflata la cativa metri sa-i cumpere celei mici o prajitura, fiind ziua copiilor. Uitasem sa spun ca felicitase si mai inainte si acum voia sa marcheze evenimentul, aceasta zi a copiilor cam neglijata as putea adauga eu. In mod normal n-as fi acceptat, dar am citit in el ca ii face placere acest gest, de a oferi un mic cadou unui copil. In treacat, mi-a spus ca el nu a avut copii, dar ii sunt fosrte dragi si nu inceta sa-i spuna fetei cat e de frumoasa. A cumparat doua prajituri, mentionand ca una e pentru fetita, iarcealalta pentru mamica. Apoi, dupa ce i-a oferit pachetelul, noi am multumit si el a plecat. Nimic rau intentionat, un gest pur si simplu frumos, ce m-a facut sa cred ca bunatatea de altadata nu a disparut definitiv, doar e pe cale de disparitie. Nu stiu, dar am fost impresionata. Nu stiu cata importanta se mai acorda acestei zile si mai ales fata de un copil strain.
De aceea am zambit si zambesc si acum. Material nu e ceva colsal, dar spiritual- cata astfel de bogatie intr-un gest. Mi-a uns intr-un fel sufletul. Si eu nu sunt copil... sau... sunt?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani de existenta a blogului. Inainte de bl... -
Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...
Vezi? Exista si altfel de oameni in Romania. Asa cred ca sunt cu adevarat romanii. Si-a facut si lui insusi un serviciu (acea placere pe care a simtit-o) si ti-a facut si tie un serviciu, caci te-a facut sa zambesti. E destul de simplu sa fii om, trebuie doar sa-ti lasi inima sa actioneze.
RăspundețiȘtergerePe mine ma fac sa zambesc copiii mici daca-i vad pe strada (nu in grija mea, ca atunci as fi ingrozit de posibila raspundere !). Uneori, in autobuz, chiar ma joc cu unii bebelusi strambandu-ma la ei sau jucand "uite-l nu e" ! Chiar acum cateva zile a fost unul de vreo 7-8 luni cu care m-am jucat asa miscandu-ma in afara campului lui vizual de dupa acoperisul carutului, si reaparand inapoi in fata campului lui vizual, inclinandu-ma asa usor intr-o parte si alta, si i-a placut asa de tare ca a inceput si el sa se ascunda de mine si sa reapara de dupa acoperisul carutului, si chiar la un momnet dat s-a uitat si la mama lui ca sa-i arate si ei ce bine se distreaza el in autobuz si ce vesel este !
RăspundețiȘtergereDar sa intru eu in interactiune personala cu un copil de pe strada plus desigur si cu mama sau bunica lui din proprie initiativa asa nu as face niciodata, ca totusi, mi se pare un gest oarecum posibil exploatator chiar usor agresiv fata de o mama si un copil, (chiar daca ar fi motivat de intentii din cele mai bune, si as face-o teoretic atat pt sufletul meu cat si pt sufletul lor personal). Chiar si daca ma joc asa cu un bebelus in autobuz de obicei verific si eu din ochi daca mama isi da consimtamantul pt asa ceva, ca doar nu o sa intru eu personal in campul personal al vreunui copil + mama/tutorele lui personal, nici chiar daca as muri eu de sete si as fi intr-un desert cred ca mi-ar fi deoasebit de greu sa cer eu ajutor personal de la un copil mic + mama lui...poate ca daca ar fi cu un tata langa el as mai indrazni sa cer ajutor daca e de nivel de murit de sete, dar cu o mama nu cred ca as indrazni niciodata, iar la nivel sa ii cumpar eu o prajitura, adica ceva de MANCAT ca DESERT pt un COPIL strain oferit asa in mod special lui, daca nu e caz de caritate speciala, (de ex pomeni, sau sa vad in fata mea copilul si mama infometati si in pericol iminent de a lesina), si nu sunt nici in uniforma de Cruce Rosie sau ceva similar...mie personal, am sa zic sincer, (desi tu ai redat un context total OK in articolul tau, desi realist ff RAR intalnibil, mi se pare mie, cred, aproape oriunde in lume, NU numai in Romania), daca ar fi copilul cu o mama, mie mi s-ar parea un gest agresiv fata de mama + copil, iar daca ar fi cu un tata, mi s-ar parea posibil jignitor + agresiv fata de acel tata + copil, ceva aproape de nivel tabu la mine personal. Ca una e sa te joci social si sa-i faci pe oameni straini sa zambeasca, dar alta mi se pare sa intri in campul lor personal la nivel real economic + alte niveluri de interactiune de cumparat prajituri la cofetarie.
Mie mi se pare pe undeva ca tu ai acceptat acea prajitura pt ca ai fost induiosata de gestul acelui om, mai mult de mila/compasiune fata de el decat pt copil...dar e posibil sa ma insel sau sa gandesc eu total aiurea. In orice caz tu ai descris un context total OK-acceptabil-fara mari consecinte adverse dincolo de un posibil mic moment de anxietate, (care desigur la mine s-a transmis insutit, drept care acest comentariu in ff multe cuvinte, din cauza ca eu devin ff usor "contaminat" de anxietatea altor oameni + sunt ff sperios din fire !)