In durerea lui, omul este intotdeauna singur

Intunecare- de Cezar Petrescu

Cu ideea aceasta am ramas in urma lecturii romanului Intunecare a lui Cezar Petrescu. Mult mai amplu exprimata de marele scriitor, ideea aceasta plina de adevar mi-a dat tema de meditatie. Fie ca e vorba de durere fizica sau de cea sufleteasca, oricat de multi am avea in jur, exprimandu-si compasiunea, gratie puterii empatice mai mult sau mai putin accentuate, intr-adevar, in fata durerii noastre, suntem tot singuri, pe noi ne rod demonii ei si niciun ajutor al altora nu ne e mai de folos decat acela pe care ni-l dam singuri. Nici nu stiu daca sa scriu o recenzie a cartii. Sau mai bine sa ma limitez la aceasta idee profunda. Cert este ca romanul m-a impresionat, m-am delectat cu paginile sale, cu imaginea Romaniei sau mai precis a romanilor din preajma Primului Razboi Mondial si imediat dupa acesta. S-a dovedit a fi o bogata sursa de informatii, o imagine cuprinzatoare a societatii, in toate straturile sale.

Insa, mai mult decat aceasta, urmarindu-l pe eroul principal, in gandurile si actiunile sale, asistam la o analiza a sufletului uman, a sentimentelor de toate felurile. Si nu doar acest personaj este interesant, dar el este mai pe larg zugravit. Si celelalte personaje, mai mult sau mai putin importante, isi joaca rolul in acest destin al lui Radu Comsa, implinindu-si in acelasi timp propriul destin, dezvaluind alte tipologii de carcatere, la fel de interesante in dedesubturile lor. Desi fiecare in parte ar fi putut fi exploatat mai mult, luand in cosiderare potentialul creionat deja. In ciuda celor doua volume, parca se simtea nevoia unei patrunderi mai amanuntite in destinul, in descrierea fiecarui personaj. Poate pentru ca autorul a pus mai mult accent pe cele transmise decat pe caracterizari. Totusi, am ramas cu o impresie placuta in urma lecturii, iar ideea din titlu probabil ca ma va calauzi un timp de-acum incolo.

Durerea, in ambele sale ipostaze, nu-l ocoleste pe Radu Comsa. Ba chiar il loveste dintr-o data, cutremurandu-i fiinta, transformandu-l. Dincolo de drama sa personala, una poate destul de obisnuita in timpul razboiului, se desprinde imaginea razboiului si a urmarilor sale, a asteptarilor pe care oamenii l-au avut de la acesta si, nu in ultimul rand, a dezamagirii intiparite pe chipurile multora. Societatea nu devine alta, asa cum s-ar fi asteptat. Sau mai bine spus, devine alta, dar e tot aceeasi, departe de ceea ce nazuisera cei ce au pierit in lupte, pe front. Legat de razboi, destul de detaliat se discuta despre rostul acestuia in istorie, daca are sau nu vreu sens, vreo explicatie, daca exista o anume necesitate ce il impune, a rastimpuri, ca mod de solutionare a ceva. Trebuie sa recunosc ca ma intrebasem si inainte, cautasem si inainte de a citi aceasta carte explicatii. Cum vad oamenii simpli ideea de razboi si diferenta covarsitoare dintre ceea ce se reflecta in constiintele lor si ceea ce se petrece la nivel inalt, decizional.

Altfel spus, cartea mi s-a parut foarte complexa. Nu am incercat sa imi explic titlul, raportat la continut. Dar, daca ar fi sa o fac totusi acum, cred ca el vrea sa sintetizeze atmosfera ce invaluie fiecare individ in parte si pe toti la un loc, la nivel de masa de oameni. Pot spune ca am simtit o oarecare lipsa de optimism, un aer cumva sumbru sau poate doar prea pesimist. M-am convins, insa, pentru a u stiu cata oara, ca literatura romaneasca adevarata trebuie pusa inaintea celorlalte. Nu spun asta din patriotism, ci pentru ca, inainte de toate, trebuie sa ne cunoastem pe noi insine. Si cum eu, personal, am multe lacune in ceea ce priveste lecturile din marii nostri scriitori, sper sa reusesc sa citesc cat mai multe din operele esentiale pe care le-am neglijat la vremea la care trebuiau citite. Poate ca acesta nu face parte din bibliografia obligatorie a elevilor, dar am ramas restanta la multe carti. si acum, e timpul sa recuperez. Mai ales ca le citesc cu alti ochi decat as fi facut-o in adolescenta, ceea ce nu poate fi decat un avantaj, in opinia mea.