Rânduri şi gânduri ....

De-o saptamana n-am scris nimic pe blog. M-a ocolit inspiratia si, uneori, cheful. Cartea pe care o citesc m-a acaparat  foarte mult si am preferat sa-i dedic timpul liber de noapte. Atat cat a fost el. Am inceput volumul al doilea, dar mai este si al treilea si as vrea sa le finalizez pana la sfarsitul lunii.  In paralel, m-am zbatut sa gasesc volumul 1 din Morometii, de preferat din colectia BPT. Mi-am dat seama ca am citit de mult timp cartea si, pe atunci, nu aveam aceeasi capacitate de intelegere. In plus, ca mare admiratoare a operei lui Marin Preda, e ceva necesar sa am romanul asta si sa-l citesc acum, cu alta optica si discernamant. Am fgasit volumul doi, in mai multe locuri. Nu inteleg de ce nu gasesc si pe primul. Nici online nu e in stocuri, am batut la pas tot centrul, pe trotuare sparte, cum sunt intr-o buna parte a Bucurestiului, se pun fire de net in pamant si e dezastru. Si nimic,  nu am reusit sa gasesc cartea. As fi dispusa sa dau pretul intreg de 14 lei, cat  siunt volumele la librarie. Mai trag speranta cu anticariatele si voi mai incerca.



Cand  privesc toate catile, aranjate, acolo, pe rafturi, ma umplu de incantare si de nerabdarea de a citi pe anumite dintre ele. Nu zic pe toate, caci doar unele imi dau acest sentiment al nerabdarii. Dar sunt destule si acestea, in marea lor parte romanesti, si stiu ca imi va lua destul timp sa le termin. De mult nu am mai citit ceva de Zaharia Stancu sau de Eugen Barbu si am destule carti gasite prin anticariate, ce nu au editii recente si sunt pentru mine cu atat mai interesante.


NU POT  trece mai departe fara sa va marturisesc emotia ce ma incearca. Maine e o zi mare, o zi foarte importanta si incarcata de semnificatii. Fetita mea cea mare incepe scoala. Si sunt emotionata atat pentru acest inceput din viata ei, cu impactul aferent asupra sa, dar si de faptul ca au trecut anii, ca nu mai sunt asa tanara daca am copil de scoala. Si nu imi dau seama cum au trecut anii, pentru ca amintirea primei mele zi de scoala este atat de vie, de parca s-ar fi dus doar cativa anisori, nu 21! o viata de om, ce mai!  Asa ca, ma-ntelegetii, e un seentiment si frumos, dar si incarcat de nostalgie.  Roata vietii isi deapana fara oprire firul,  bland, dar sigur. Si afara e toamna.... e septembrie si eu  incerc sa strang in pumni prezentul, sa il traiesc cat mai profund, condimentat cu amintiri si ganduri bune.



Apoi, cum pe cea mica nu am inscris-o la gradi, va trebui sa ma ocup de ea, sa facem lectii cum fac copiii de varsta ei, caci s-ar putea sa o duc totusi in cursul anului scolar, daca se va impune si voi gasi loc, dar in toamna viitoare sigur o voi da la gradi si nu vreau sa ramana in urma.


In rest, ne bucuram  de zilele inca destul de calde, desi noaptea coboara mai repede si ne surprinde adesea prin parc. Ce sa facem, daca vremea ne trimite in mijlocul natufii? ne impiedicam noi de intuneric, daca ora nu e inca tarzie?