Adesea, trecand pe sub Podul Basarab in zona intersectiei cu Soseaua Orhideelor, am incercat sa-mi imaginez casa lui Hagiu, descrisa de G.M.Zamfirescu in opera sa principala. Pe acolo, candva, era una din mahalalele Bucurestiului si, dincolo de ea, se itidea maidanul cu dragoste, pe care eu l-am intuit a fi fost cam pe unde este acum Carrefour Orhideea. Nu am niciun fel de baza documentara in presupunerile mele, doar descrierile din carte si multa imaginatie, pe care mi-o folosesc de cate ori strabat zone din Bucuresti in care mai pot citi urme de istorie. Si acestea inca exista, in mare parte in zonele consacrate, centrale, dar si in zone mai putin sau deloc conservate. Tot acolo, sub pod, se mai afla inca o fabrica de bere, veche si intr-o stare dezolanta. Peisajul in urma cu 100 de ani trebuie ca era tot sordid, insa nu in ruina. Mizeria si saracia erau la ele acasa pe acolo si intr-o oarecare masura, aspectul se pastreaza si azi. Cu putin efort de imaginatie, poti vedea oamenii din marginea Micului Paris, in hainele lor cenusii, peticite si murdare purtandu-si pasii prin colbul gros si fierbinte.
La distanta nu prea mare, cladiri somptuoase, adevarate splendori ale arhitecturii, se inalta mandre, emanand luxul si forta unor monumente. Simboluri ale bunastarii de odinioara, ale iubirii de frumos, de cultura si, de ce nu, de lux. Datorita lecturilor mele ce se creioneaza pe fundalul acelui mic Paris, imi pot lesne inchipui clisee din trecutul acela. Insa deopotriva de fascinant mi se pare si acel maidan cu dragoste, mahalalele pestrite, dovada ca si dupa un an de cand am citit cartea, gandrile mele se intorc uneori asupra ei, cautand sa proiecteze in minte atmosfera si locurile acelea, asa cum erau atunci.
Frumoasa carte... si frumos trebuie sa fi fost Bucurestiul acelor vremuri, fascinant, diferit de cel de azi. Desi si azi mai exista ramasite, pe care incerc sa le descopar in peregrinarile mele pe strazile sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu