Din jurnalul micului întreprinzător

Pare tot mai dificilă supraviețuirea printre taxe, scumpiri, legi neclare sau abracadabrante, decizii, formulare evidențe și tot neamul lor. Este și mai descurajator când constați că mici magazine pe care le știai de atâta timp s-au închis peste noapte. În ultima lună, pe aceeași strada, cel puțin 4 mici afaceri închise. Pe vitrine au apărut afișele ce anunță că spațiile respective sunt de închiriat. Un semnal că micile afaceri sunt tot mai greu de menținut pe linia de plutire. Chiar și unul din anticariatele mele preferate a intrat în lichidare de stoc- se desființează. Nu știu dacă este vorba doar de locația respectivă sau de toate cele trei magazine- o dezamăgire, în orice caz, pentru că păreau a merge bine, de câte ori mergeam eu, era destul de plin.

Noi suntem deocamdată la început și întrucât specificul activității ne scutește de a avea un spațiu fix de desfășurare a activității, ne putem considera fericiți, căci chiriile spațiilor comerciale nu sunt de nebăgat în seamă, afecetază serios bugetul. Că o avem în schimb pe cea a spațiului de locuit, e poveste veche. Și nu sunt șanse de a scăpa prea curând de ea.


Ca întreprinzători, altele sunt problemele, în afara activității în sine. Întocmirea de hârtii care consemnează aceeași operațiune de câteva ori, calcule, impozite, cheltuieli deductibile și nedeductibile, acele faimoase declarații ce trebuie completate și apoi depuse. Să-ți prinzi urechile, nu alta. Dar mă ambiționez să le descâlcesc singură pe toate și după cum văd, trebuie să însumez în persoana mea mai multe funcții, pe lângă cele pe care le aveam și înainte. Dacă mă întrebați cum mă simt, o să vă răspund- catâr, fiindcă nu-s nici cal nici măgar. Undeva la mijloc.

Mă și mir că mai găsesc uneori vreme să mă gândesc, să analizez efectiv viața așa cum a devenit, schimbările, avantajele și dezavantajele. Există anumite lucruri ce îmi dau mult bătaie de cap- fapt pentru care adesea îmi spun că e mult mai simplu să fii angajat undeva, și nu pe cont propriu. Ca să-și bată altcineva capul cu ceea ce datorezi statului, cu calculul contribuțiilor, cu întocmirea și răspunderea pentru anumite hârtii importante. Însă nu sunt de neglijat avantajele de a-ți fi propriul șef. Programul nu ți-l faci chiar singur, pentru că depinzi de anumiți factori, de solicitările clienților și programul lor, dar oricum ai o anumită independență în sensul ăsta, iar când efectiv simți că nu mai ai stare, ai și posibilitatea să-ți iei o pauză. Ești mai stăpân pe organizarea timpului tău, ceea ce poate fi și bine și rău totodată. Depinde de om. Unii funcționează mai bine de capul lor, alții, dimpotrivă, nu dau randament decât împinși de la spate.  Despre mine, pot spune că mi-e perfect așa, pentru că nu-mi place să bat apa în piuă, ci să termin cât mai repede ceea ce am de făcut. Am eu o problemă cu pierderea timpului și de aceea nu îmi place să-l văd irosindu-se aiurea. Mi se întâmplă câteodată să număr secundele care se scurg efectiv în van. Știu, nu-i o ocupație prea faină, și o fac când sunt deja nervoasă. Îi văd pe ai mei cum trag de timp cu niște tâmpenii și mă urc pe pereți.

A, e deja week-end? Ei, nu prea am această senzație, și dacă nu ar fi cea mică acasă, nici nu aș simți. Treabă este. Indiferent ce zi a săptămânii este. Sau ce moment al zilei. După cum mă știți, pasăre de noapte, evident că mă simt mult mai în formă si dispusă hârțogarelilor noaptea, în liniște și pace.  Cam asta mai fac eu, dacă vă întrebați cu ce îmi ocup timpul de sunt așa absentă de pe aici. Bucurați-vă de acest sfârșit de săptămână de iarnă/primăvară/toamnă sau ce-o fi.