duminică, 12 ianuarie 2014

Zgâlțâială sau nezgâlțâială

După ultimul hâța-hâța din Vrancea din seara asta, n-am ce face și îi spun soțului ceea ce parcă era de fapt încolțit de ceva vreme în mintea mea sătulă să fie pe fază la fiece zgâlțâială- o fi fost? n-o fi fost?

- Auzi, știi ce, dacă tot este să fie periodic câte unul mai mare, eu mă gândeam că mai bine...
Dar n-apuc să-mi continui ideea, că îmi taie vorba, nu cumva să o rostesc și să se adeverească.
- Lasă, mai bine să fie multe mici, decât unul mare.

Hai, să n-o scriu totuși, cine știe ce superstiții or fi funcționale și nu mă vreau responsabilă de soarta atâtor oameni. Dar mie una nu-mi place starea de așteptare. E ca în cazul unor medicamente amare pe care știi că trebuie să le iei oricum, de ce să nu le iei rapid, dintr-o înghițitură și să prelungești amăreala? Știu că nu-i de râs, dar cică ne-ar fi caracteristic hazul de necaz. Sau nu?

4 comentarii:

  1. ba da cu: hazul de necaz. !!! si eu sunt de aceeasi parere cu sotul tau...

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincer eu n-am simtit mai nimic, dar am auzit si eu de la tv, la stiri!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cine stii ce poate fi? traim cu speranta ca nu se va mai repeta dezastrul din acel martie negru!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie sa recunosc ca eu nu simt niciodata un cutremur :))

    RăspundețiȘtergere

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...