Dupa ani si ani...

Atunci cand am programul foarte incarcat ori am parte de multa agitatie in jur, un volum de povestiri citite pe sarite este perfect. Frunzarind cuprinsul, la un moment dat vad titlul Sorcova, si fiind in preajma zilei in care se merge cu sorcova, am inceput sa o citesc. Nu mi-a trebuit mult sa imi dau seama ca mai citisem aceasta povestire, cu foarte multi ani in urma, in clasele primare.  Imi aminteam perfect ce imagini aveam atunci in minte, mai cu seama cea a plapumii soiase cu care era acoperita muribunda. Scanteia s-a aprins in clipa in care am citit numele acesteia- Balasa. Atunci au navalit amintirile lecturii de odinioara, de care altfel nu mi-as fi amintit. Titlul nu-mi spunea acum nimic, dar la vremea aceea povestirea ma tulburase, iar acum, pe masura ce citeam, frazele imi pareau cunoscute de parca ar fi fost acolo, in mintea mea, dintotdeauna.

O poveste trista, de doar cateva pagini, care insa concentreaza in ele trairi atat de profunde, imagini atat de tulburatoare si, dupa cum am putut constata, se intiparesc in minte pentru totdeauna.

Daca nu v-ati dat seama, este vorba de povestirea Sorcova, de Barbu Stefanescu Delavrancea.