Dare de seamă

Daca stau să mă gândesc câte s-au schimbat în ultimele luni în viața mea, parcă nu-mi vine să cred. Deși nu sunt toate așa cum aș vrea să fie și mai am încă de furcă până ce voi ajunge la un nivel la care să nu mă mai bată vântul așa tare, totuși pot spune că multe aspecte sunt diferite de ceea ce trăiam înainte (se pare că momentele acelea care să impună un înainte și un după sunt inevitabile) și mai mult, diferite de ceea ce îmi închipuiam eu că va însemna viitor. Un lucru însă a rămas o problemă, ba chiar s-a intensificat- lipsa timpului, care acum pare și mai stringentă. Orele dimineții zboară, seara și noaptea asemenea, în restul zilei nu înțeleg mai nimic din aceste ore, căci îndatoririle casnice nu au rezultate vizibile și par pierdere de vreme. Iar eu parcă iubesc mai mult contabilitatea în partidă simplă decât bucătăreala și tot ce atrage aceasta după sine. 

Câteodată mă mai și plimb, mai puțin pe jos și mai mult cu metroul. Cititorii din metrou parcă s-au înmulțit și când am ocazia citesc și eu în metrou, ba chiar aș putea spune că aleg uneori să plec singură la cumpărături doar ca să iau metroul până în Carrefour și să câștig ceva timp liniștit doar pentru mine. Cu zgomotele de fundal nu am probleme, cât timp nu mi se adresează nimeni și nu mă trage nimeni de mânecă să-mi ceară cine știe ce, sunt plecată în lumea mea. Asta nu mi se întâmplă foarte des, de aceea poate și prețuiesc astfel de momente.  

Am reușit astăzi să dau ornamentele jos din brad, mai puțin instalația, pe care o  mai las până vine al meu soț să scoată bradul din casă. Nu m-am îndurat să fac asta până acum, și cât timp am tot văzut brazi scoși în stradă,  mi-am zis că n-oi fi ultima. Oricum, noi nu îl scoatem așa, de regulă îl mutilează pe săracul brad. Iar acum chiar că mi-e milă de el, căci arată acceptabil, ba chiar și-a păstrat aroma, însă nu-l pot ține la nesfârșit. Iau în calcul varianta achiziționării unui brad în ghiveci, pentru că e păcat de atâția brazi tăiați și aruncați. Dacă mă gândesc  bine, de multe ori am simțit un atașament față de plante, nu toate, ci unele pe care le-am îngrijit, fără să pot spune că am o pasiune pentru plante. Ca și cum acel copac sau acea floare din ghiveci de care mă atașam avea sufletul său. De brazii de Crăciun mă atașez mereu, deși ei nu mai sunt vii când ajung în casă. Mai am stejarii din campania vALLuntar de anul trecut și unul din ei cred că s-a uscat. Voi vedea în primăvară dacă își revine.

Dar să lăsăm puțin nostalgiile. N-am mai scris de ceva vreme ceva mai personal, ci mai mult despre cărți, într-un fel sau altul, și probabil dacă îmi las frâu liber ajung și de data aceasta la aceeași temă. Acum sunt în plină dezvoltare, a treia lună de activitate și totodată finalizarea situațiilor contabile, pentru anul ce tocmai a trecut, declarațiile pe care va trebui să le depun la finanțe etc. Am căpătat dexteritate și în completarea facturilor și chitanțelor și a tuturor hârtiilor pe care le mai am de făcut, fără teamă, căci avea bunicul meu o vorbă- Ce, alea sunt mai deștepte ca tine?, ca să mă impulsioneze, să îmi dea încredere în propriile forțe. Așa că nu mi-am mai făcut griji în privința unor amănunte neesențiale, căci la urma urmei sunt lucruri pe care le pot face oricine, nu trebuie să fii geniu și chiar sunt făcute de oameni cu o pregătire intelectuală mai redusă (fără lipsă de modestie). 

Altfel, începe să meargă binișor, dacă nu am avea de recuperat lunile în care am plutit în derivă, am putea fi liniștiți. Voi reveni cu o postare la care mă tot gândesc de câteva zile, însă n-am găsit vremea necesară să o pun la punct- o temă ce a luat deja amploare printre bloggerii pasionați de cărți. Sunt curioasă și eu însumi ce rezultate voi avea. 

O săptămână minunată să aveți!