Bătrânul şi marea- Ernest Hemingway

Traducere	Radu Pavel Gheo
Anul apariţiei	2007
Editura	Polirom

Pornesc de la premisa că, dacă nu scriu acum despre această carte, n-o voi mai face prea curând. Şi aceasta deoarece am avut nenumărate încercări abandonate. Ceva nu a mers, cu toate că am crezut că voi avea impresii atât de puternice încât inspiraţia să curgă în valuri. Impresiile au existat, însă acel cheag care să le adune pe toate- nu. S-a întâmplat ceva neaşteptat. Profunzimile acestei creaţii de căpătâi din opera lui Hemingway m-au atins fără a-mi produce plăcere. Din nou simt greutatea exprimării. Orizonturile ce s-au deschis în faţa mea pe măsură ce citeam păreau la fel de vaste şi pline de taine precum marea.



Marea- în fond, o metaforă a vieţii, acea forţă ce ne aduce satisfacţii, dar ne şi poartă către pericole, până în ghearele morţii-, este cadrul principal şi totodată personaj esenţial al acestei cărţi. Pe acest fundal se desfăşoară acţiunea ce aduce rând pe rând indignare, dezamăgire, speranţă, în sufletul cititorului. Paginile acestea sunt ca un filtru al propriei vieţi. Şi, cu toate că nu m-au lăsat indiferentă, ci au produs o adevărată furtună interioară, nu le-am citit cu acea plăcere pe care o aşteptam. Am simţit iritare faţă de ambiţia bătrânului pescar de a se lăsa purtat într-o aventură pe care nu era obligat să o trăiască. M-am întrebat adesea de ce nu a renunţat, de ce se încăpăţâna să urmeze un ţel desprins de concret, sub amprenta incertitudinii.

Un răspuns clar n-am reuşit să-mi dau, însă o idee pe care o aveam deja în minte mi-a fost întărită o dată cu această lectură- norocul şi ghinionul sunt ceea ce sunt în funcţie de unghiul din care sunt privite. Acelaşi lucru poate fi şi un noroc şi un ghinion, depinde de ochii ce îl privesc şi de semnificaţiile care îi sunt atribuite. Nu-mi pare rău că am citit cartea, dar m-a obosit ca şi cum aş fi fost şi eu pe acea barcă, în luptă cu destinul.