Pledoarie pentru recreere

Din când în când este necesară o desprindere de griji, probleme și dureri de cap (apropo, văd că folosesc aceste ultime cuvinte în ultima vreme mai des decât bună ziua). Ca să poți face față cu brio tuturor încercărilor prin care trebuie să treci. Un scurt respiro- o oră, două- în care să uiți de toate alea, să te relaxezi, să ștergi cu buretele câteva riduri și să te simți altfel. Sau mai bine zis, așa cum ar fi normal să te simți. Cum aplic eu chestia asta acum, în prag de week-end? Habar n-am, fiindcă de ceva vreme nu mai am spor să o aplic.

Cu vreo câteva săptămâni în urmă, mi-am luat copilul de-o aripă și l-am depozitat într-un loc de joacă. Pe urmă mi-am băut cafeaua de seară citind Memorialul durerii sub privirile oarecum curioase ale altor clienți din separeul pentru fumători al unei pizzerii.  Acum, una bucată copil tușește de-i iese sufletul, bucătăria iarăși geme, deși abia pusesem cât de cât pe poziții ce era pe acolo, pășesc printre jucării ca pe un teren minat și îmi vine să mă du-u-uc. Nu știu cum se face la noi, dar la o singură masă se adună farfurii murdare ca după un batalion. Și alte lucruri mărunte și s-a dus naibii toată munca mea și iar mi se face lehamite. Iar eu printre toate astea încă îmi mai fac vise cum ies eu și mă recreez, singură-singurea, într-un loc călduț, cu o carte în mână, că problemele trăiesc și fără să le bag eu în seamă.