Titlu original- La femme de trente ansAutor- Honore de Balzac
Traducere- Mihaela-Anna Mihailide
Editura Adevărul, 2011
Poate că această lectură va părea unora demodată, iar alţii vor găsi strălucită această incursiune în literatura clasică. Sinceră să fiu, unul din motivele care m-au făcut să aleg această carte în acest moment a fost chiar titlul, în strânsă legătură cu faptul că anul acesta voi atinge şi eu acea vârstă ingrată cuprinsă în titlu. Mă aşteptam la altceva, ori poate că speram să capăt răspunsuri la întrebările deja existente în mintea mea. Altul era însă făgaşul acestor pagini de viaţă rupte din secolul al XIX-lea, poate nu atât de desuete pe cât m-aş fi aşteptat.
Însăşi rezonanţa numelui scriitorului are o anume greutate. Până nu foarte demult, pentru mine însemna un fel de zid de netrecut, despre care nu ştiam ceva concret, însă intuiam importanţa sa în universul literar. Acum, după ce am citit una din multitudinea de scrieri ale lui Balzac, pot spune că nu mi s-a părut a avea un stil dificil, greoi. Dar cu siguranţă nuanţele sale sunt mai potrivite unei conştiinţe mature decât uneia în formare. Un spirit de observaţie desăvârşit, ce surprinde cele mai subtile freamăte ale sufletului. Imagini care se întipăresc în conştiinţa cititorului, stări care îl copleşesc.
