luni, 21 martie 2011

De ce le place unora sa amestece in oala altora?


Orice forma de violenta o consider condamnabila...razboiul in sine mi se pare nedrept si ingrozitor. Astfel ca interventia militara a francezilor si americanilor in Libia mi se pare de-a dreptul odioasa, meschina si neavenita. La urma urmei, ce se intampla acolo, era treaba libienilor. Nu aveau nevoie de o interventie externa pentru a regla situatia. Cu atat mai putin cand interventia urmareste interese economice, parsive. Sa nu-mi spuna careva ca Obama sau Sarkozy nu mai pot dormi de grija poporului libian... Parca vad ca, in curand, se va alatura si Romania intr-un fel sau altul, ca un catelus ce executa comanda stapanilor. Evident, fara a avea nimic de castigat, ci doar de dragul de a nu iesi din cuvantul puterilor suverane. Caci intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin constient, suntem un stat vasal, nicidecum unul suveran. Birurile ce odinioara le plateam turcilor au fost inlocuite cu rate catre FMI. Si eu chiar nu cred ca statele ce bombardeaza diverse obiective in Libia au vreun drept legitim sa faca asta. Fiecare ar trebui sa-si vada de oala sa. De ce aceasta implicare in borsul altora?  Dar cand borsul are miros de petrol...cum sa nu se implice?

2 comentarii:

  1. Simplu: pentru că borșul e mai bun din oala celorlalți sau dacă vrei „the grass is greener on the other side”.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din'80, Libia a intrat pe lista țărilor care sponsorizează terorismul. Câteva dintre acțiunile în care implicarea libiană a fost dovedită: atentatul cu bombă dintr-un club de noapte berlinez frecventat de soldații americani în '86; detonarea unei bombe în avionul Pan Am 103, deasupra localității scoțiene Lockerbie, care a dus la moartea a 270 de oameni în 1988; atentatul cu bombă asupra asupra avionului UTA 772 în Ciad ce a dus la moartea a 171 oameni în 1989.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...