miercuri, 29 ianuarie 2014

Cu sufletul înzăpezit

Dacă vi s-a făcut dor de mine şi vă întrebaţi cu ce mă mai ocup de n-am mai postat de atâtea zile, or poate v-aţi gândit că oi fi pe undeva înzăpezită, ei bine aflaţi că în cea mai mare a timpului am fost acasă, nu sub plăpumioară cum mi-ar fi plăcut, am făcut şi câteva drumuri prin nămeţi, unele în calitate de contribuabil care se vrea cu obligaţiile achitate la timp, altele în calitate de inspector principal la aprovizionarea gospodărească, dar şi ieşiri la bulgăreală, că, deh, dacă ai copil atomic în dotare, rişti să îţi demoleze casa când duce lipsă de activităţi interesante.

Nu m-aş putea lăuda cu mari realizări în aceste zile, în fapt n-am făcut mare lucru, zăpada ne ţine în loc din treburi, banii lipsesc, datoriile cresc asemeni stratului de omăt ( măcar de s-ar topi asemenea lui) şi nu m-au cuprins stările poetice, aşa cum mi se întâmpla altădată. Poate şi umbra care s-a aşternut în sufletul meu, în urma tragediei de săptămâna trecută, a făcut ca entuziasmul să-mi lipsească. Iar în ceea ce priveşte lectura, am fost aproape trei săptămâni cufundată în paginile unei cărţi care m-a copleşit, ceva- aş fi vrut să spun- diferit de ce citesc în mod obişnuit, însă aş fi greşit, căci, într-o anumită măsură, am mai avut două experienţe din acelaşi registru. Dar, toate la timpul lor.



Aşa că, nici vorbă de Crăiasa Zăpezii-mai aproape a fost de mine Regina Tristeţii. Oricum, ieşirile afară prin viscol au şi ceva tentant, adrenalină, senzaţii tari, sâmburele acela de masochism m-a împins şi la astfel de momente, pe care le-am înfruntat chiar cu zâmbetul pe buze. E multă zăpadă, e-adevărat, dar- se putea şi mai rău. Totuşi, sper să se sfârşească repede această dereglare cauzată de condiţiile meteo, să putem trăi în parametrii obişnuiţi, să înceapă cursurile, că fii-mea vrea la grădi. Astă toamnă plângea că nu vrea, acum plânge că vrea.

Acoperişurile-s la fel de albe ca anul trecut, nopţile au o lumină portocalie şi acum, însă ceva le lipseşte. Sau poate nu e nimic în neregulă cu ele, ci eu sunt aceea căreia îi lipsesc reperele. Mă caut pe mine. Sper să mă regăsesc...

6 comentarii:

  1. Vă veți regăsi, cu siguranță!
    Numai bine vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu cum se face dar multa lume trece printr-o asemenea situatie( si eu), dar las ca o scoatem intr-un fel la capat...sanatate sa fie!!!
    Un weekend plin de inspiratie, iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate e ceva în aer şi se ia. De s-ar lua la fel şi stările optimiste...

      Ștergere
  3. Capul sus! si mergi inainte...trebuie sa vina si zile mai bune!
    Nu trebuie sa abandonezi lupta, ai si pentru cine, nu? minunatiile de copii!!!
    O seara buna iti doresc!

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...