duminică, 30 martie 2014

Jurnal de goblen (3)

Cam așa am progresat eu cu cusutul la goblen. Nu e prea mult, în două săptămâni, dar am circumstanțe atenuante. Poate voi reuși mai mult în săptămâna ce urmează. Oricum, chiar și în doze mici, această activitate îmi face bine psihic. Deși pare ceva complicat, migălos, e uimitor cât de relaxant este să coși, să urmărești diagrama, să schimbi culorile, în vreme ce gândurile călătoresc pe unde vor ele.


4 comentarii:

  1. Mama mea coase goblen de muuuuuulți ani. E muncă, nu glumă! Așa că apreciez ce-ai realizat, eu spun că te-ai mișcat repede. :D
    Eu n-am răbdare, prefer croșetatul ca activitate relaxantă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Se poate și mai bine, poate data viitoare prezint progrese mai importante. :)
      E plăcut și croșetatul, din când în când mă mai apuc și eu.

      Ștergere
  2. Eu n-am văzut bine niciodată, iar acum văd cu mult mai rău, dar asta îmi aminteşte de o perioadă din tinereţea mea, când soţul meu s-a apuca şi a cusut un goblen. Este un peisaj de toamnă cu mesteceni, foarte complex şi cu zeci de culori intersectate. Se uita de la mare distanţa pe foaia model şi nu putea crede că vede ceva :) Acum e pus la mare cinste într-o ramă. Când a terminat, euforic, a mers în oraş şi mai cumpărat câteva tablouri pentru cusut - pentru la pensie :)) Au trecut mulţi ani de atunci, dar sunt curioasă dacă le va termina când va ajunge în pensie. Dar ai dreptate că este relaxant. Eu coseam în cruciuliţe duble. Am făcut feţe de perini şi de masă, pe vremuri. Era liniştitor şi odihnitor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma uitam la imaginile de mai sus si pot sa spun ca parca imi place mai mult prima varianta mai nedefinitivata, deci nu e cazul sa te grabesti prea tare sa termini acest proiect !

    RăspundețiȘtergere

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...