sâmbătă, 5 aprilie 2014

Viața pe "repeat"

După ziua de ieri, cea de azi pare un vis urât. Prima mea postare pe aprilie. Fără păcăleli, nu m-a păcălit nimeni pe întâi, am scăpat anul ăsta. A încercat soțul ceva, dar s-a păcălit singur. Mă chemase el să-mi arate că s-a stricat ceva la frigiderul cel nou. (Da, poate am uitat să mă laud, am frigider nou, mare și frumos, de ți-e mai mare dragul să-ți iei mâncarea din el.) Și mă duc eu să-mi arate el ce și cum și el de colo- ha, ha, ha, păcăleală, e 1 aprilie! La care eu- hă, hă, hă (mai tare ca el), țeapă, e 31 martie. Așa că a doua zi nu prea a mai avut elan să mă păcălească și, oricum, ne-am luat cu altele mai emportante ce nu admiteau glume și-am uitat.


Per ansamblu, săptămâna a fost tot una plină. Ori încep să mă repet, ori viața mea e o melodie pusă pe "repeat". Dar am reușit să rezolvăm multe, am mai aruncat ceva pietre de moară și m-am mai eliberat de stres. Nu de alta, dar viața e numai una și e scurtă. Așa zic acum, dar când sunt în focul evenimentelor, nu mai am glas. Fizic, m-am mai întremat. Mai tușesc, mai una-alta, dar e departe starea aceea urâtă pe care am avut-o.

A fost și Biencuța pe aici, ieri am ieșit toate trei pe la anticariate și în Cișmigiu. Fiecare s-a ales cu câte două obiecte, soare, căldură, priveliști încântătoare. Multă lume era ieri în Cișmigiu, copaci înfloriți, păsărele care cântau- o plăcere să stai pe o bancă, să citești sua pur și simplu să privești. Dacă aveai bancă pe care să te așezi, căci s-au scos multe bănci, vechi, ce-i drept, dar mai bune decât nimic, și încă nu au fost înlocuite.

Iar azi, cu vremea asta parcă mi s-a strâns și sufletul. Vuiește vântul, îi ascult sumbrul cântec și am senzația că m-am teleportat într-un alt anotimp. Sper să treacă repede acest episod rece și urât. Mai ales că astăzi am zărit primul liliac înflorit.

5 comentarii:

  1. bine ai revenit pe blog, viata incepe incet, incet sa revina la normal, precum si natura, chiar cu soare sau vant si ploi se trezeste la viata, asa si tu vei intra in normal

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce palaeala, chiar am crezut ca asta e o postare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu postare am vrut să fie, dacă a ieșit altceva... nu mai știu.

      Ștergere
  3. Contraatacul cu 31 martie a fost naucitor de tare. :)

    RăspundețiȘtergere

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...