Ce mai sperietura am tras!

Sambata seara, dupa ce am primit bradutul, am mers in Carrefour sa luam si cate ceva dulce pentru ornat- adica bomboane si diferite ciocolaturi in spiritul Craciunului. Pana la urma n-am luat mare lucru, fiindca am ramas masca vazand preturile. Doar pentru ca erau de diferite forme adecvate sarbatorii, costau cel putin dublu fata de aceeasi cantitate de ciocolata tableta.

Si asta mica urla dupa diverse astfel de specialitaturi. Pusesem deja in cos un pachet cu Mosi Craciun. Ca sa pot alege in liniste, l-am trimis pe al meu cu ea si cu caruciorul la raionul de panificatie sa ia paine intre timp. Dupa cateva minute de holbat in fata rafturilor cu ciocolaturi, timp in care reusisem sa ma pricopsesc cu vreo doi mosi si o punga de bomboane, suna telefonul. La telefon- sotul. Din ce mi-a zis am inteles urmatoarele- “Vino repede c-am ramas fara nimic. Vino urgent la paine.” Cu semne de exclamare. Frate, mi s-au muiat picioarele. Dintr-un capat in celalalt al magazinului am alergat ca disperata, am pierdut un mos pe drum, dar n-aveam timp sa ma opresc, facandu-mi deja scenarii si trecand in revista ce aveam in gecile din carucior. Ca eu asta mi-am inchipuit, ca ii furasera gecile si in geci erau cheile, de la masina si de la casa, ma injuram ca m-am dezbracat de geaca, fiindca eu de obicei nu o fac. In cateva zeci de secunde mi-a trecut prin minte un adevarat film, am avut senzatia ca s-a prabusit podeaua cu mine si cad in gol, deja de la ipotetica disparitie a gecilor si a cheilor vedeam si disparitia masinii, imposibilitatea de a intra in casa pentru a lua cheia de rezerva a masinii si mai aveam minte sa ma gandesc si unde si cum sa reclamam. Imi dau seama ca alergam tremurand toata, tin minte ca in fuga cand a cazut mosul de ciocolata cineva mi-a strigat ca l-am pierdut dar i-am raspuns doar mental, fara sa ma opresc. Paream o nebuna scapata de la balamuc. In multimea care era am strabatut magazinul in timp record. Ajungand in sfarsit la paine si vazandu-I pe ai mei cu toate lucrurile la locul lor am crezut ca am visat, dar de tremurat tot tremuram. Mi-a luat ceva timp sa-mi revin. Ce-mi spusese de fapt sotul la telefon a fost: “nu mai cumpara nimic”, pe langa restul propozitiilor, dar eu, in galagie si simtind agitatia si tonul imperativ si panicat am auzit ce-am auzit. Si in mintea mea s-a declansat un adevarat cosmar. O panica ingrozitoare. Incat, ca sa vedeti ce socata eram, cand un tip a daramat cateva paini feliate si a plecat fara sa le ridice, eu am dat sa ma duc sa le ridic, din reflexul pe care il am sa asez la loc diverse lucruri cand le darama fetita.

Ce se intamplase de fapt? Dupa ce au plecat de la ciocolata, cea mica a continuat sa planga pentru ca voia sa manance din cele ce vazuse. Aveau in cos un pachet cu 3 mosi mici si i-ar fi putut da sa manance totusi, caci pana si eu muream de pofta in fata atator chestii care mai de care mai atractive, daramite un copil care nu-si poate cenzura poftele. Insa tati nu a vrut sa cedeze, voia ca ea sa inteleaga si mai apoi, in conditii de liniste, sa ii dea si din ala sa manance. Asa ca i-am gasit agitati, cea mica plansese si acum tati ii dadea sa manance din acel mos de ciocolata. Cedase deci, si ar fi putut s-o faca de la bun inceput. Sau ar fi putut rezista impasibil la plansetele ei, asa cum mai fac eu, cand nu reusesc sa ma inteleg cu ea. Dar panica din vocea lui m-a facut sa inteleg ca s-a produs cine stie ce nenorocire. Ei, sunt si eu baba surda, dar am reactionat in principal la ceea ce mi-a transmis tonul vocii.