Despre scriitori putin cunoscuti

Primind spre citire si recenzare un roman ce nu se gaseste in librariile clasice, al unei proaspete autoare, prea putin cunoscuta inca, mi-am amintit de profesorul meu de criminologie si criminalistica din facultate, care avea ca pasiune scrisul si, pe langa cartile de specialitate, a publicat si cateva romane. Aceste carti le puteai cumpara doar de la el, le publica pe cont propriu la o editura locala, preturile erau rezonabile dar destul de mari totusi pentru un autor necunoscut publicului larg. Caci, desi inteleg ca pentru publicarea unei carti costurile sunt destul de mari si pretul este justificat, mai ales cand tirajul este destul de mic, pentru un cititor acesta este un element destul de important. Cand are in fata o carte a unui autor de care nu a auzit vorbindu-se decat eventual in cercuri restranse, e firesc sa fie reticent in a da 20-30 de lei pe ea, cand sunt atatea carti promovate la promotie, ce costa doar 10 lei. Eu inteleg foarte bine cum stau lucrurile si din perspectiva scriitorului si din cea a cititorului. Si nu e vina niciunuia ca astfel, se pierd in anonimat carti daca nu exceptionale, cel putin interesante, captivante, placute.

Cartile profesorului meu, Ioan Iacobuta, le-am devorat si eu, si mama si chiar si bunica mea. La inceput, am cumparat doua carti de specialitate facultative, ce cuprindeau mici istorioare ale unor cazuri reale de crime. Pe astea ma luptam cu mama care si cum sa citeasca prima. Imediat am cumparat si un roman scris de el, captivata de stilul sau simplu, dar interesant. Am citit cartea aceea in 24 de ore, desi era destul de voluminoasa. Se numea Dragostea care ucide si a fost o lectura ce m-a tinut cu sufletul la gura. Limbajul sau atat de apropiat de cel al unui bunic ce spune povesti la gura sobei, mi-a amintit de Creanga. Intamplarile pline de suspans pareau atat de reale pentru ca se desfasurau in locuri relativ cunoscute, si nu in prezent, ci cu zeci de ani in urma, ceea ce a sporit farmecul. Dupa acest prim roman, am inceput sa astept urmatoarea carte, sa-i cer si altele de acelasi fel profesorului si astfel am mai citit inca 3 carti, sau poate 4, nu mai retin exact. Ultima am citit-o de cand sunt aici, caci in ultimul an, cu licenta, nu prea am mai avut eu vreme de lecturi.

Desi m-as fi asteptat la alte carti politiste, domnul Iacobuta m-a surprins cu intamplari din timpul razboiului, cu povesti de viata cu tenta autobiografica, toate scrise asa, ca sa mearga la sufletul omului, in dulcele grai moldovenesc. Mi s-a facut dor de o carte scrisa de el, ar trebui sa fac cumva sa ma interesez daca a mai scris vreuna si sa vad cum as putea intra in posesia sa. Dat fiind faptul ca mi-am pregatit cu el lucrarea de licenta, as putea spune ca il cunosc mai bine decat ceilalti colegi. E un om foarte modest, pentru care luxul si inovatiile tehnologiei nu sunt prea importante, cartile si scrisul sunt pasiunile sale. De altfel, cartile sale au contribuit la alegerea sa drept coordonator pentru licenta. Sa nu credeti ca, daca i-am cumparat cartile, m-a favorizat in vreun fel la note. Nu, cel putin in anul doi, primul an in care a predat la noi, tin minte ca am primit doua note de 7 la examene. In anul 4, nu mai tin minte si mi-e lene acum sa caut foaia matricola sa verific, dar nu cred sa fi luat nota maxima. Sau poate ca da, macar la unul din examene, dar sincer nu-mi amintesc, caci in acel an atentia nu mi-a fost concentrata pe note, ci pe materia de licenta.

Ce vroiam eu sa subliniez in acest articol de aduceri aminte este faptul ca talentul poate cunoaste piedici de ordin material. Si e pacat ca se intampla asa, ca nu toti scriitorii au sanse egale de a ajunge in atentia publicului larg. Cat de curand voi incepe sa citesc cartea de care va vorbeam la inceputul acestui articol si va voi scrie despre ea, cat se poate de obiectiv. Fiind o carte mai necunoscuta, demersul mi se pare mai interesant si pentru mine, si pentru voi, cititorii mei. Si ma bucur ca pot largi cercul celor ce o vor cunoaste.