Dragostea in vremea holerei

O data cu aceasta a doua carte, m-am acomodat mai bine cu stilul lui Gabriel Garcia Marquez, pe care de altfel il indragisem si din cealalta carte pe care o citisem. Sincera sa fiu, nu stiu ce sa va spun despre ea pentru a va convinge ca merita sa fie citita. Mi-e teama ca nu voi reusi sa redau argumentele esentiale, n-as putea spune ce anume m-a cucerit mai mult la aceasta carte, pentru simplul fapt ca nu pot critica nimic, nu pot sintetiza ceva ce sa nu-mi fi placut. Poate pe alocuri n-am fost de acord cu viziunea unuia din personajele principale, insa asta nu inseamna ca nu am devorat la propriu cartea.

Dar am luat-o inainte fara sa va dau cateva repere ale subiectului. In prim-plan se situeaza dragostea, o dragoste neimplinita, o dragoste ce macina asemenea holerei, o dragoste ce depaseste barierele timpului si dainuie o viata intreaga… sau poate si mai mult de atat. O dragoste nascuta din cateva priviri si nenumarate scrisori de amor intre Florentino Ariza si Fermina Daza. Sentimentele pe care acesta i le pastreaza iubitei dupa ce ea il respinge, casatorindu-se cu alt barbat, par a intra in contradictie cu viata amoroasa intensa pe care o duce vreme de peste 50 de ani, cand destinul ii da sansa de a si le marturisi din nou Ferminei. Mi s-a parut oarecum ciudata aceasta viata pe care o duce Florentino Ariza, distinctia dintre dragostea pur carnala si cea spirituala. El ramane fidel doar cu sufletul, nutrind neincetat aceeasi dragoste pentru Fermina Daza. Am privit viata asa cum e ea, departe de cliseele de idealism.  

Atmosfera evocata de Marquez, data atat de epoca in care se desfasoara, cat si de locurile exotice pentru mine, emana o caldura dulceaga si colorata, simti vibratiile Americii Latine la confluenta a doua veacuri. Transformarile ce se petrec in istoria Columbiei se suprapun cu schimbarile ce se petrec o data cu scurgerea aceluiasi timp peste cei doi indragostiti, desi nu stiu daca termenul folosit de mine este cel mai potrivit. Florentino este cel ce se indragosteste iremediabil. Fermina insa are o revelatie ce pentru mine a constituit o enigma, in momentul in care isi revede iubitul dupa lunga perioada de departare la care i-a supus tatal ei, o perioada ce s-a vrut a fi de uitare. Si totusi, uitarea nu intervine in acea perioada de despartire fizica, cei doi scriindu-si asiduu si planificand minutios viitoarea lor casatorie. Ce se petrece in sufletul Ferminei inclipa revederii e greu de spus. Brusc isi da seama ca de fapt nu il iubeste pe Florentino.

Si viata isi continua cursul, diferit pentru fiecare din ei. Dupa mai bine de 50 de ani, mult asteptata reintalnire se produce. Cei doi incep sa isi scrie din nou scrisori, dar nu scrisori de amor ca odinioara. Corespondenta este purtata mai mult de Florentino, iar continutul acestor scrisori tare mi-ar fi placut sa il cunosc, dar autorul face doar aluzii vagi, suficient cat sa-ti starneasca din plin curiozitatea… secretul corespondentei. Cum va aprecia batrana de acum Fermina Daza aceasta noua corespondenta, ramane sa descoperiti singuri. Deja am dezvaluit prea mult.

Trebuie insa sa mai adaug ca ultimele cateva zeci de pagini sunt de o melancolie sublima, constientizarea timpului ce s-a scurs ireverzibil, lasand urme pe fiecare din protagonisti naste nostalgii in sufletul celui care citeste si te poarta cu gandurile departe, spre propriul viitor. Si as mai putea spune multe despre aceasta carte superba. Insa nu vreau sa va stric placerea lecturii pe cont propriu. Dar va mai pot spune ca dupa aceasta carte sunt hotarata sa citesc tot ce imi pica in mana de acest autor, in dorinta de a regasi atmosfera si stilul sau care mi-au intrat la suflet. O concesie pe care deja o fac este cititul in format electronic a ceea ce am deja.