Incordare maxima

Aseara am facut curatenie in balconul ala plin de carti vechi. Vreo 3 saci a trebuit sa-i schimb transferand cartile in altii noi. Acolo in balcon prf mizerie si un nailon infect intins nu pe deasupra ca sa acopere ci dedesubt. Nu i-am gasit logica dar oricum l-am scos si l-am aruncat. Partea interesanta a fost transferul cartilor. Mai erau si cateva fotografii vechi. Persoana care a locuit acolo inainte cu mai multi ani era foarte pasionata de cultura. 

Studiind cartile in fuga, nu in amanunt, ca nu aveam timp, am observat multe carti in original, in franceza, in germana, albume de pictura, biografii ale unor artisti, carti despre istorie, despre arta, dar si romane si carti de poezie, unele cu hartia deja caramizie. Se vedea interesul pentru protejarea lor, o serie aveau coperti suplimentare sau erau invelite in hartie pergament. Umbland cu cartile, cu albumele de fotografii, vechi si de un secol, aveam senzatia ca ating o pagina din trecut, dintr-un trecut indepartat. Parca dintr-o alta lume. Oboseala, efortul s-au impletit cu emotia. Sper ca acele carti nu vor ajunge la  gunoi. Ar fi pacat. O viata de om cuprinsa in cativa saci plini cu carti.

As fi vrut sa scriu mai amplu, sa descriu mai in amanunt senzatiile, chiar si cele olfactive, caci mi-a ramas o vreme in nas acel miros de vechi, de hartie veche. Insa sunt cu nervii intinsi la maxim, va fi o zi grea azi si maine si mai si. E una din zilele la care nici nu vreau sa ma gandesc. Si mintea mea stie de ce nu-i place sa se gandeasca la anumite lucruri, pentru a evita stresul, pentru a i se sustrage, insa de  multe ori nu reuseste.

O mica surpriza tot am primit azi, desi e marti. Cartea Cevengur, castigata la un concurs organizat de All. Multumesc Loredanei Modoran pentru promptitudine si grija fata de coletul meu. Ieri am vorbit cu ea, mi-a spus ca pleaca de la ei cartea intr-o ora, si azi de dimineata m-am trezit cu curierul la usa. La tanc, caci nu stiu cat timp mai eram disponibila la adresa asta.

Simt ca niste pietre grele de moara cum ma apasa. Si mai stiu ca nu peste mult timp aceste pietre voi reusi sa le urnesc. Dar tensiunea anterioara eliberarii este atat de crescuta, incat parca nu mai vine o data eliberare asta. La ora asta si cafeaua intra in hopuri. Cata incordare! Si sotul avea de gand sa mai cumparam un dulap pentru haine. Nici nu ma gandesc. Cand vad ce greu e cu cata mobila avem in cazul unei mutari, nu mai vreau in plus. De data asta nu mai am sentimentul de acasa pe care il aveam aici, o sa incerc sa ma simt ca la hotel, asa cum ar fi trebuit. Intr-o zi, va veni si casuta mea, asa cum mi-o doresc. O sa-mi repet asta cat de mult va fi necesar. Pana cand dorinta va deveni realitate. Da, incerc sa ma gandesc la ceva frumos, incercand sa ies din starea tensionata. Va trece. Pentru ca trebuie sa treaca. Si cred ca nu as sti sa pretuiesc tihna daca nu ar exista si momente din astea. Pana la urma, tot ce ni se intampla are scopul sau, mai greu sau mai usor perceptibil. Multumesc, Mircea Vladut! Distinctia dintre Bine si Rau nu o putem face decat gustand din amandoua. Nu mai e mult, dar pare o vesnicie. Nu stiu cum se face, dar acum parca traiesc deodata toate teoriile pe care mi le-am format.