Neata! Ce mai luni...!

Are toate componentele pentru a fi nesuferita. Ori ca iar m-am trezit cu fata la cearsaf. Si cand am dat cu ochii de lumina sumbra de afara, parca m-am intunecat si eu. Ultimele zile aici. Totodata a inceput Saptamana Mare. Un sfarsit si un inceput se intretes in acest moment. Si eu nu ma pot abtine de la sentimentalisme, asa sunt eu.

 Nici aici nu mai arata a casa de locuit, nici dincolo. Deocamdata sunt asa, cu lucrurile-n traista, cum s-ar spune. Si azi mi-a pierit cheful de orice. Gandurile ma coplesesc, perfide si iscoditoare, imi impun rabdarea, calmul, pentru a trece cu bine peste aceste ultime zile. Pic!...pic!...pic! Nu, nu e ploaia, din cate am observat nu cadea niciun strop. Ceva picura din sufletul meu...

Viata nu inseamna doar voie buna si hohote de ras. Viata mai are si astfel de zile in care iti vine greu sa te regasesti. Ceva ia sfarsit si altceva incepe. Intr-o confluenta dureroasa. Nu e o luni ca toate celelalte, e una mai apasatoare. O gramada de trairi se imbulzesc, blocandu-mi actiunile. Totusi, ma voi mobiliza sa strang, sa tot strang, pana ce toate obiectele din jur vor face parte din pachete. Privindu-le nu-mi dau seama cum s-au adunat atatea si atatea. Poate pentru ca am respins ideea de a trai ca simpli pasageri, am trait ca si cum am fi avut un cheag al nostru. Ca si cum am fi uitat ca intr-o zi va trebui sa ne facem bagajele, sa ne luam zborul. O sa-mi treaca, stiu asta. Toate pe lumea asta trec... pana si noi.

Si, desi nu prea obisnuiesc sa va pun muzica, de data asta postez ceva oarecum in ton cu starea mea de spirit, desi aceasta nu are cauze vecine cu dragostea.