Incantata

Asa m-as putea defini dupa ce am vazut apartamentul in care vom locui. Nu este luxos sau modern, dar nici preistoric, arata numai bine pentru noi, calitativ vorbind. Mici impedimente vor fi, dar per ansamblu sunt multumita si sunt in cautare de solutii privind aranjarea mobilei. E o mica problema cu bucataria, caci noi avem niste corpuri peste care este pus un blat croit pentru o anumita amplasare a utilitatilor din bucatarie. Amplasare ce nu se potriveste cu cea din noul apartament. Solutii exista, dar costa, cum ar fi inlocuirea blatului. Apoi, nu exista instalatie pentru masina de spalat si nu este prea usor de facut bransamentul in bucatarie, asa cum am fi dorit, ci doar in baie. Dar e un detaliu pe care il vom rezolva ulterior. A, si un alt amanunt- balconul e plin de saci cu carti in ei, prin rafturi si prin dulap sunt tot carti, este semimobilat si plin de carti, vechi ce e drept, dar carti.

Nu ma astept ca zona sa fie complet lipsita de neplaceri, dar putine si scumpe sunt zonele in care acestea sa lipseasca, e mai bine totusi decat in alte zone. Ne-a cuprins febra planurilor de aranjare a lucrurilor, era de asteptat ca nu vom gasi un apartament identic si deci vom intampina ceva dificultati legate de depozitare, dar acum sa le vad eu pe toate acolo, ca pe urma vedem noi cum improvizam. Mai exista rafturi pe acolo, cam preistorice, dar dupa mine, ar merge folosite.

Am strans destul de multe din lucrurile noastre in saci, si nu a fost atat de greu pe cat ma asteptam. Bine, nici nu e mare lucru sa le pui pur si simplu, claie peste gramada, respectand eventual criteriul neamestecarii, macar sa stiu in principiu ce se afla in acel sac. Am reusit sa umplu doi saci si cinci sacose carrefour mari cu carti. Mi-am pastrat doar vreo trei carti afara, sa am ce citi cand sunt libera. Am scos covoarele si le-am dus la spalat, ca degeaba le frecam eu cu vanish, tot mizerabile ramaneau. E o placere sa stai acum la noi, pe parchetul gol, acoperit cu saci si sacose cu cele mai diverse lucruri. Casa plina, asa arata acum. N-ai loc sa te invarti, peste tot este cate ceva. Sotul si cu sora-mea sunt la noua locuinta, dau o mana de lavabila in dormitor (asta e un fel de fita de-a lui, ca sa ii faca fetei cat mai asemanator cu vechiul dormitor) si fac curatenie.

 Eu am ramas cu stransul. Si daca asta nu e atat de dificil, totusi ramane problema mobilei, la care eu nu prea am sarcini, dar o intervad ca fiind complicata. Numai caratul ei pare a fi superb, atatea etaje, pe scari, mai ales ca acolo nu e ca aici, sa existe spatiu liber intre cele doua randuri de trepte dintre etaje. Ii deplang pe cei care vor pune umarul la caratul lor. Sora-mea ma ajuta, dar la carat e totusi fata, nu are forta. Frate-miu abia a plecat din tara, intr-o mini- vacanta, deci nu ne putem baza pe el, cum am facut-o cand ne-am mutat aici, cand ne-a ajutat si el la carat. Bine, acum alta era situatia, avand si el pereche, pe atunci altfel indrazneam sa-i cer o mana de ajutor. Tot e bine ca e si sora-mea, caci eu acum nu sunt disponibila non-stop pentru aranjat, mutat, carat, cum eram acum doi ani si ceva. Pe atunci, eram eu cu burta la gura, dar nu ma menajam foarte mult. Am contribuit aproape ca o femeie normala la treburile ce au fost de facut.

 Acum, insa, cea mica necesita atentie. Am si obisnuit-o vrand-nevrand cu un anumit program si anumite conditii, care in aceste zile sunt mai greu de respectat. Dar in masura posibilitatilor, trebuie sa las uneori treaba si sa ma ocup de ea. Din fericire, a parut foarte incantata de noua casa, are multe usi dispuse circular si s-a jucat acolo in voie cat timp eu am studiat terenul. Si mie imi place parca mai mult, desi imi lipsesc debaralele multe cum aveam aici. Nu-i bai, cu ocazia asta ma debarasez de multe lucruri pe care nu le folosea nimeni, le duc la tara si sa vezi ce bine va fi. Acum am ocazia sa sortez clar ce e si ce nu e necesar. Nu aveam nevoie de o sacosa de borcane cu dulceata. Imi pot lua de acolo cate doua-trei si am rezolvat un raft de debara. La fel si cu alte obiecte. Nu voi duce unele care se pot deteriora, cum ar fi carti, haine sau electronice, dar altele pot fi tinute acolo fara probleme. Chiar si aragazul il voi duce la tara, ca exista acolo unul mai performant ca al meu. Daca tot dam atatia bani, macar il pastrez pe al meu.

Nu e atat de mare chiria, dar pentru noi se simte. Insa avem alte avantaje de netrecut cu vederea. Pentru un milion pe luna in plus, nu schimb nici zona in mod radical, pot frecventa acelasi parc, aceleasi strazi, daca vreau. Elementele antisociale sunt la aceleasi cote ca pana acum, nu e o zona mai rau famata si, in plus, am gasit pe cont propriu, nu prin agentie. Asta imi dorisem, ca locuinta sa o gasim prin cineva, nu prin agentie, ai alte avantaje si in relatia cu proprietarul. Si in general, prin prisma serviciului sotului meu, era de preferat sa gasim locuinta astfel. Chiar daca poate am fi gasit conditii mai bune in alte apartamente prin agentii. Eu una am cantarit toate aspectele si as fi fost de acord chiar daca arata mai naspa, dar asta chiar arata bine. Abia astept sa ne mutam efectiv acolo. Sa privesc lumea din alta perspectiva.

La aceeasi bani pe luna gasisem la Piata Chibrit, arata stas, renovat de curand, finisaje super, dar eram parca prea departe de centru, de zonele pe care le strabateam la pas. Sa vedem cum va fi aici, am mai stat aproximativ in zona aceea, stiu cam care sunt dezavantajele, parcarea fiind unul dintre ele, mai ales acum, ca de vreo doua luni ne trebuie doua locuri de parcare. Sotului i s-a dat din nou masina de  serviciu. In care, fitoasa de mine, dupa ce m-am obisnuit in Golf-ul nostru, nu prea imi place  sa ma urc. E ca si cum as manca parizer in loc de salam de Sibiu. Diferenta de confort e de la cer la pamant intre Panda si Golf 6. Si nu e vorba de marci, ci efectiv de conditiile pe care le ofera. Stiu ca putem parea nesabuiti, dar cate vieti traim? Masinuta asta e cea mai importanta achizitie comuna, face parte din familie. Daca tot nu ne permiteam o casa, macar sa nu lasam banii sa treaca prin mainile noastre degeaba. Aceasta e principala noastra obligatie lunara, mai importanta decat chiria. La o adica in strada nu ajungeam sa stam, in caz de forta majora, de ambele parti existau solutii locative. Mai bune sau mai rele, gaseam un acoperis deasupra capului, fie la ai mei, fie la ai lui. Ai mei nu prididesc sa neimbie sa ne mutam acolo. Cine stie, poate peste ani, cand sotul meu nu va mai putea munci cat doi. Dar acum... acum stam aici, ne luptam cu soarta, indragostiti de capitala. Stiu insa ca anii ne vor schimba, cu timpul, ne vom dori liniste, am invatat ca niciodata nu e bine sa spun niciodata. Sunt si acolo, la Bacau, anumite lucruri pe care nu as vrea sa le las sa se piarda, cum ar fi casa de la tara a bunicilor mei. Daca va exista pericolul ca ea sa fie instrainata, nu voi lasa sa se intample asta. Insa acum nu, peste ani, poate voi reveni asupra planurilor de viitor. Le doresc bunicilor mei viata lunga, sa ne vada pe toti impliniti. Stiu insa ca acolo au pastrat pentru mine sau pentru cine va dori dintre noi, un acoperis deasupra capului care, in anumite momente, poate deveni extrem de pretios. Si eu nu am de gand sa-l las sa fie instrainat, chiar daca ar fi un efort suplimentar in acest moment. Insa viata e plina de suprize, si eu sunt optimista in ceea ce priveste viitorul indepartat. Poate de aceea nici nu am clacat acum. Faptul ca nu a atarnat asupra noastra pericolul de a sta in strada a insemnat enorm. Ii avem pe ai mei, ii avem pe ai lui si, atat timp cat relatiile parinti/ bunici- copii sunt neconditionate de anumite idei, ii consideram apropiati si un sprijin in orice moment, reciproc chiar.

Am scris o gramada, in reprize ce-i drept. Dar nu stiu cat timp mai am. Voi reveni in forta o data ce ne linistim, si nu ma ingrijorez, caci stiu ca acei ce ma cititi in mod fidel veti reveni.