Sa scriu totusi ceva

N-am fost in stare sa scriu ieri vreun articol. Ce as fi avut de spus nu se preta aici, asa ca am preferat sa nu scriu. Sunt asa cum am fost si in ultimele zile, cand dezgustata, cand indignata, cand disperata, cand plina de sperante. Daca as face abstractie de anumite chestii, dand frau liber gandurilor bune, poate ca atrag norocul de partea mea. Nu prea imi vine, dar voi incepe sa strang din lucruri. Amanarea nu face decat sa prelungeasca agonia. 

Imi doresc sa ne mutam o data de aici, iar viata sa reintre in normal din toate punctele de vedere. Asa cum era ea, cu lipsuri materiale, insa in felul ei, linistita. Nu am renuntat sa citesc, doar ca observ si eu ca citesc mai putine pagini  intr-o zi, fie din cauza gandurilor ce imi scad capacitatea de concentrare, fie pentru ca mai stau la palavre cu sora-mea seara, daca nu pica lata dupa o zi de munca plus mers pe jos la greu. Nu e curier pedestru, are un fel de teama de a merge cu metroul si in fiecare zi parcurge pe jos distanta de la Basarab pana la Universitate pe jos, dus-intors. Nu e vorba de ceva claustrofobic, caci a mers insotita de mine in repetate randuri, dar cred ca se teme sa nu se incurce. Ei, daca o sa ramana pe aici si va sta cine stie in ce zona, va trebui sa invete sa se orienteze. Si eu am invatat singura, nu m-am ratacit, cel mult mai greseam iesirile, dar tot ajungeam unde trebuia.

De cateva zile, astia au oprit caldura. Si in casa e frig. Noaptea este si afara frig, se simte diferenta. Cand se da drumul la caldura, toamna, se face dupa ce se inregistreaza 3 nopti sub 10 grade consecutiv, sau cel putin asa stiam eu. Acum, cand au oprit-o, nu au asteptat sa fie 3 nopti peste 10 grade, cum mi s-ar fi parut firesc. Dimpotriva, chiar a fost destul de rece in noaptea precedenta opririi, chiar si ziua erau cam 11 grade. Asa ca acum parca ma incearca o durere usoara de gat, iar fii-mea cam stranuta. N-am putut porni aerul noaptea, ca deranjam musafirul, ii batea fix in cap unda de aer cald. Si e chiar frig noaptea. Acum ma rog sa se incalzeasca afara, ca sa fie cat de cat si in casa mai bine.

Oricum, plimbarile sunt pe ordinea de zi, mergem in parc ca pe timpul verii, de doua ori pe zi. Si zilele se scurg ametitor, toate la fel si totusi diferite, presarate cu stari diverse, uneori cu conflicte, in asteptarea vestii cele bune. Care sper sa soseasca in curand. Inca nu reusesc sa-mi revin, prea mi-a fost zdruncinat echilibrul si oriunde ar fi sa ne mutam, parca nu m-as simti acasa. Cu mici exceptii, inaccesibile de regula. Nici aici in zona asta nu mi-ar place sa mai stam. Dar, unde ne-o fi norocul, unde va vrea Doamne- Doamne, acolo ne vom muta. Sa se termine o data, asta vreau, e cel mai rau asa, in incertitudine.