Talmes- balmes emotional

Week-end-ul s-a dus asa cum a venit, cand plin de sperante, cand posomorat, cand inedit, cand monoton. Mi s-au naruit cateva iluzii, sperasem in ceva, mi se parea ideal, potrivit dorintelor mele, dar din pacate, n-am mai avut parte de  negocierea promisa, si a cazut varianta. Chiar si pretul obtinut in urma unei negocieri ar fi fost foarte mare pentru noi, dar aveam alte avantaje- facturi mult scazute iarna, curte pentru masina, parcul meu preferat la 2 minute de mers pe jos. Deh, n-aveam noi fete pentru asa ceva, nu? Trebuie sa fii doldora de bani ca sa ai dreptul sa locuiesti intr-o zona fara factori perturbatori. Asa ca acum o iau de la capat, pentru a nu stiu cata oara. Si credeti-ma ca mi-au iesit pe nas anunturile si tot sper ca vom gasi printr-un cunoscut ceva. Nu am inceput sa strang la modul serios, din lipsa de spatiu pentru bagaje.

Tata mi-a trimis un pps despre emotiile pozitive, despre rolul inimii in viata noastra, foarte interesant. Si eu ma simt coplesita de emotii negative. Sotul a inceput cu stangul saptamana, dupa ce ca a plecat tarziu, si-a mai uitat si mapa acasa si a trebuit sa se intoarca. Piste de cautare nu prea mai avem, suntem foarte aproape de termen si avem anumite lucruri mai dificile de facut, cum ar fi demontarea aerului conditionat care necesita cel putin doi insi si o scara inalta. Un talmes –balmes de luni dimineata in mintile noastre, o incarcatura emotionala ce ma trimite in camera de doi pe doi din capatul casei din cateva in cateva minute. Cat as vrea sa se termine o data, cumva, ca am obosit sa stau in stres si in agitatie. Simt ca eliberarea va veni, doar ca nu am idee cum si cand, dar o astept din tot sufletul, sa pot dormi si eu linistita noaptea, sa nu-mi mai fuga gandurile spre ape tulburi. Furtunile, de regula, sunt scurte. Inseamna ca in cazul meu nu mai e vorba de furtuna.

Un lucru am retinut din acel pps, despre care poate va voi povesti mai pe larg, dupa ce il revad si bag la cap ce scrie acolo. Anume ca in cazul unei persoane in moarte cerebrala, inima continua sa bata. Dar, am tras eu concluzia, daca se opreste inima, s-a terminat si viata. Deci, in inima sta esenta vietii noastre, ar trebui sa ne lasam condusi de ea, si nu de creier. Ea stie mai bine ce avem nevoie pentru a fi fericiti. Ceva de genul asta am simtit si eu week-end-ul asta. Ca sa ma simt mai bine, imi conturam in minte perspectiva de a locui intr-o anumita locatie pe care o gasisem. Creierul spunea ca nu sunt bani, dar inima parea asa linistita la gandul asta, fara regrete, fara resentimente, ca si cum asta astepta de mult timp. Insa, cum lumea e guvernata de ratiune, partea materiala surclasand-o pe cea emotionala, visul s-a spulberat din considerente pur rationale. Oricat si-ar fi dorit sufletelul meu, ceva exterior lui l-a impiedicat sa-si transforme dorintele in realitate. Cum sa va explic, dintre atatea si atatea variante ce mi-au trecut prin fata ochilor, pe toate le percepeam cu un nod in gat, in stomac, undeva. Pe cea inaccesibila o simteam ca fiind locul unde trebuie sa ajung. Aveam sentimentul ca acolo ar fi acel acasa pe care il cautam. Si nu a fost sa fie, am vazut cum brusc, incepe sa se indeparteze. Cateva minute, am tot sperat ca va fi pacaleala de 1 aprilie din partea sotului, urmand ca apoi sa imi faca o surpriza. Insa nu a fost asa. Poate ca nu trebuie sa ma poticnesc de asta, dar senzatiile experimentate am considerat ca merita pomenite si analizate.

Apropo de pacaleli, eu nu le am cu asta, nu reusesc sa scornesc ceva demn de a fi crezut. Insa am fost extrem de vigilenta, incat pana si realitatea o suspectam de vreo pacaleala. Si n-am luat nicio teapa. Acum astept deznodamantul zbuciumului meu din ultimele luni. Asa cum sarbatorile de iarna mi-au fost umbrite de vestea ingrata a mutarii, se pare ca Pastele de anul asta se va afla intr-o umbra totala. Am vazut vopsele pentru oua in magazine, le-am privit, primul impuls a fost sa-mi cumpar, apoi m-am scuturat din reverie si mi-am zis ca nu voi avea eu timp de vopsit oua. Cu atat mai putin de cozonaci sau pasca. Nici  macar nu simt ca vine Pastele. Dar nu sunt deprimata, doar stresata si agitata si cu un gol in stomac cat China.

Va doresc o saptamana cat mai frumoasa!