joi, 8 decembrie 2011

Dragostea in vremea holerei

O data cu aceasta a doua carte, m-am acomodat mai bine cu stilul lui Gabriel Garcia Marquez, pe care de altfel il indragisem si din cealalta carte pe care o citisem. Sincera sa fiu, nu stiu ce sa va spun despre ea pentru a va convinge ca merita sa fie citita. Mi-e teama ca nu voi reusi sa redau argumentele esentiale, n-as putea spune ce anume m-a cucerit mai mult la aceasta carte, pentru simplul fapt ca nu pot critica nimic, nu pot sintetiza ceva ce sa nu-mi fi placut. Poate pe alocuri n-am fost de acord cu viziunea unuia din personajele principale, insa asta nu inseamna ca nu am devorat la propriu cartea.

Dar am luat-o inainte fara sa va dau cateva repere ale subiectului. In prim-plan se situeaza dragostea, o dragoste neimplinita, o dragoste ce macina asemenea holerei, o dragoste ce depaseste barierele timpului si dainuie o viata intreaga… sau poate si mai mult de atat. O dragoste nascuta din cateva priviri si nenumarate scrisori de amor intre Florentino Ariza si Fermina Daza. Sentimentele pe care acesta i le pastreaza iubitei dupa ce ea il respinge, casatorindu-se cu alt barbat, par a intra in contradictie cu viata amoroasa intensa pe care o duce vreme de peste 50 de ani, cand destinul ii da sansa de a si le marturisi din nou Ferminei. Mi s-a parut oarecum ciudata aceasta viata pe care o duce Florentino Ariza, distinctia dintre dragostea pur carnala si cea spirituala. El ramane fidel doar cu sufletul, nutrind neincetat aceeasi dragoste pentru Fermina Daza. Am privit viata asa cum e ea, departe de cliseele de idealism.  

Atmosfera evocata de Marquez, data atat de epoca in care se desfasoara, cat si de locurile exotice pentru mine, emana o caldura dulceaga si colorata, simti vibratiile Americii Latine la confluenta a doua veacuri. Transformarile ce se petrec in istoria Columbiei se suprapun cu schimbarile ce se petrec o data cu scurgerea aceluiasi timp peste cei doi indragostiti, desi nu stiu daca termenul folosit de mine este cel mai potrivit. Florentino este cel ce se indragosteste iremediabil. Fermina insa are o revelatie ce pentru mine a constituit o enigma, in momentul in care isi revede iubitul dupa lunga perioada de departare la care i-a supus tatal ei, o perioada ce s-a vrut a fi de uitare. Si totusi, uitarea nu intervine in acea perioada de despartire fizica, cei doi scriindu-si asiduu si planificand minutios viitoarea lor casatorie. Ce se petrece in sufletul Ferminei inclipa revederii e greu de spus. Brusc isi da seama ca de fapt nu il iubeste pe Florentino.

Si viata isi continua cursul, diferit pentru fiecare din ei. Dupa mai bine de 50 de ani, mult asteptata reintalnire se produce. Cei doi incep sa isi scrie din nou scrisori, dar nu scrisori de amor ca odinioara. Corespondenta este purtata mai mult de Florentino, iar continutul acestor scrisori tare mi-ar fi placut sa il cunosc, dar autorul face doar aluzii vagi, suficient cat sa-ti starneasca din plin curiozitatea… secretul corespondentei. Cum va aprecia batrana de acum Fermina Daza aceasta noua corespondenta, ramane sa descoperiti singuri. Deja am dezvaluit prea mult.

Trebuie insa sa mai adaug ca ultimele cateva zeci de pagini sunt de o melancolie sublima, constientizarea timpului ce s-a scurs ireverzibil, lasand urme pe fiecare din protagonisti naste nostalgii in sufletul celui care citeste si te poarta cu gandurile departe, spre propriul viitor. Si as mai putea spune multe despre aceasta carte superba. Insa nu vreau sa va stric placerea lecturii pe cont propriu. Dar va mai pot spune ca dupa aceasta carte sunt hotarata sa citesc tot ce imi pica in mana de acest autor, in dorinta de a regasi atmosfera si stilul sau care mi-au intrat la suflet. O concesie pe care deja o fac este cititul in format electronic a ceea ce am deja.

6 comentarii:

  1. Excelenta recenzie ! Plus ca ma scuteste de a explica de ce scenariul filmului One Day mi s-a parut atat de prost, si probabil ca si conceptul cartii dupa care a fost facut la fel, deoarece era o simplificare oarecum inversata a ideei principale din aceasta carte a scriitorului Marquez, la randul ei, mai mult ca sigur, o idee imprumutata de la alte chestii despre care momentan mie mi-e lene sa dau search pe Google.

    Filmul One Day a mai fost prost si din cauza dezamagirii provocate de prestatia actritei Anne Hathaway, carei efectiv se pare ca regizorul Lone Scherfig nu a fost in stare sa ii explice pe intelesul dansei ce fel de personaj trebuie sa interpreteze, sau, mai probabil, (deoarece il stiu pe dl. Lone Scherfig ca ff competent in legatura cu filmele Italian for Beginners si An Education), de fapt casting director-ul plus producatorii acestui film nu si-au dat seama ca efectiv acest fel de personaj nu poate sta, cel putin nu acum, in repertoriul actritei Anne Hathaway. Si cand un actor numai bun de porn ca Jim Sturgess reuseste sa o eclipseze pana si pe Anne Hathaway...efectiv va dati seama ce varza poate sa iasa !

    RăspundețiȘtergere
  2. am gasit-o si dupa ce-am parcurs parerea cred ca merita sa ma chinui putin cfiar daca-i in format digital.:)

    RăspundețiȘtergere
  3. multumesc pentru recomandare! Plec la biblioteca , pe mine m-ai convins !

    RăspundețiȘtergere
  4. o frumoasa poveste de dragoste, cum poate iubi un om cu sufletul... in halul asta

    RăspundețiȘtergere
  5. la distanta de 1 an am reusit sa citesc ! mersi de recomandare !
    Sa-i fie tarana usoara romancierului care tocmai ce ne-a parasit plecat la cele vesnice !
    http://omulvaly.wordpress.com/2013/01/21/dragostea-in-vremea-holerei/

    RăspundețiȘtergere
  6. Dragoste in vremea holerei este una dintre cele mai frumoase si impresionante carti care mi-au picat vreodata in mana. Am citit-o la cumpana dintre ani (acum ceva timp, nu mai stiu exact care ani erau...) si mi-a ramas, poate, si mai mult din acest motiv.
    Imi place mult si cum ai scris despre carte!
    (filmul mie nu mi-a transmis nimic; tie?)
    Ioana

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...