sâmbătă, 7 aprilie 2012

Incantata


Asa m-as putea defini dupa ce am vazut apartamentul in care vom locui. Nu este luxos sau modern, dar nici preistoric, arata numai bine pentru noi, calitativ vorbind. Mici impedimente vor fi, dar per ansamblu sunt multumita si sunt in cautare de solutii privind aranjarea mobilei. E o mica problema cu bucataria, caci noi avem niste corpuri peste care este pus un blat croit pentru o anumita amplasare a utilitatilor din bucatarie. Amplasare ce nu se potriveste cu cea din noul apartament. Solutii exista, dar costa, cum ar fi inlocuirea blatului. Apoi, nu exista instalatie pentru masina de spalat si nu este prea usor de facut bransamentul in bucatarie, asa cum am fi dorit, ci doar in baie. Dar e un detaliu pe care il vom rezolva ulterior. A, si un alt amanunt- balconul e plin de saci cu carti in ei, prin rafturi si prin dulap sunt tot carti, este semimobilat si plin de carti, vechi ce e drept, dar carti.


Nu ma astept ca zona sa fie complet lipsita de neplaceri, dar putine si scumpe sunt zonele in care acestea sa lipseasca, e mai bine totusi decat in alte zone. Ne-a cuprins febra planurilor de aranjare a lucrurilor, era de asteptat ca nu vom gasi un apartament identic si deci vom intampina ceva dificultati legate de depozitare, dar acum sa le vad eu pe toate acolo, ca pe urma vedem noi cum improvizam. Mai exista rafturi pe acolo, cam preistorice, dar dupa mine, ar merge folosite.

Am strans destul de multe din lucrurile noastre in saci, si nu a fost atat de greu pe cat ma asteptam. Bine, nici nu e mare lucru sa le pui pur si simplu, claie peste gramada, respectand eventual criteriul neamestecarii, macar sa stiu in principiu ce se afla in acel sac. Am reusit sa umplu doi saci si cinci sacose carrefour mari cu carti. Mi-am pastrat doar vreo trei carti afara, sa am ce citi cand sunt libera. Am scos covoarele si le-am dus la spalat, ca degeaba le frecam eu cu vanish, tot mizerabile ramaneau. E o placere sa stai acum la noi, pe parchetul gol, acoperit cu saci si sacose cu cele mai diverse lucruri. Casa plina, asa arata acum. N-ai loc sa te invarti, peste tot este cate ceva. Sotul si cu sora-mea sunt la noua locuinta, dau o mana de lavabila in dormitor (asta e un fel de fita de-a lui, ca sa ii faca fetei cat mai asemanator cu vechiul dormitor) si fac curatenie.

 Eu am ramas cu stransul. Si daca asta nu e atat de dificil, totusi ramane problema mobilei, la care eu nu prea am sarcini, dar o intervad ca fiind complicata. Numai caratul ei pare a fi superb, atatea etaje, pe scari, mai ales ca acolo nu e ca aici, sa existe spatiu liber intre cele doua randuri de trepte dintre etaje. Ii deplang pe cei care vor pune umarul la caratul lor. Sora-mea ma ajuta, dar la carat e totusi fata, nu are forta. Frate-miu abia a plecat din tara, intr-o mini- vacanta, deci nu ne putem baza pe el, cum am facut-o cand ne-am mutat aici, cand ne-a ajutat si el la carat. Bine, acum alta era situatia, avand si el pereche, pe atunci altfel indrazneam sa-i cer o mana de ajutor. Tot e bine ca e si sora-mea, caci eu acum nu sunt disponibila non-stop pentru aranjat, mutat, carat, cum eram acum doi ani si ceva. Pe atunci, eram eu cu burta la gura, dar nu ma menajam foarte mult. Am contribuit aproape ca o femeie normala la treburile ce au fost de facut.

 Acum, insa, cea mica necesita atentie. Am si obisnuit-o vrand-nevrand cu un anumit program si anumite conditii, care in aceste zile sunt mai greu de respectat. Dar in masura posibilitatilor, trebuie sa las uneori treaba si sa ma ocup de ea. Din fericire, a parut foarte incantata de noua casa, are multe usi dispuse circular si s-a jucat acolo in voie cat timp eu am studiat terenul. Si mie imi place parca mai mult, desi imi lipsesc debaralele multe cum aveam aici. Nu-i bai, cu ocazia asta ma debarasez de multe lucruri pe care nu le folosea nimeni, le duc la tara si sa vezi ce bine va fi. Acum am ocazia sa sortez clar ce e si ce nu e necesar. Nu aveam nevoie de o sacosa de borcane cu dulceata. Imi pot lua de acolo cate doua-trei si am rezolvat un raft de debara. La fel si cu alte obiecte. Nu voi duce unele care se pot deteriora, cum ar fi carti, haine sau electronice, dar altele pot fi tinute acolo fara probleme. Chiar si aragazul il voi duce la tara, ca exista acolo unul mai performant ca al meu. Daca tot dam atatia bani, macar il pastrez pe al meu.

Nu e atat de mare chiria, dar pentru noi se simte. Insa avem alte avantaje de netrecut cu vederea. Pentru un milion pe luna in plus, nu schimb nici zona in mod radical, pot frecventa acelasi parc, aceleasi strazi, daca vreau. Elementele antisociale sunt la aceleasi cote ca pana acum, nu e o zona mai rau famata si, in plus, am gasit pe cont propriu, nu prin agentie. Asta imi dorisem, ca locuinta sa o gasim prin cineva, nu prin agentie, ai alte avantaje si in relatia cu proprietarul. Si in general, prin prisma serviciului sotului meu, era de preferat sa gasim locuinta astfel. Chiar daca poate am fi gasit conditii mai bune in alte apartamente prin agentii. Eu una am cantarit toate aspectele si as fi fost de acord chiar daca arata mai naspa, dar asta chiar arata bine. Abia astept sa ne mutam efectiv acolo. Sa privesc lumea din alta perspectiva.

La aceeasi bani pe luna gasisem la Piata Chibrit, arata stas, renovat de curand, finisaje super, dar eram parca prea departe de centru, de zonele pe care le strabateam la pas. Sa vedem cum va fi aici, am mai stat aproximativ in zona aceea, stiu cam care sunt dezavantajele, parcarea fiind unul dintre ele, mai ales acum, ca de vreo doua luni ne trebuie doua locuri de parcare. Sotului i s-a dat din nou masina de  serviciu. In care, fitoasa de mine, dupa ce m-am obisnuit in Golf-ul nostru, nu prea imi place  sa ma urc. E ca si cum as manca parizer in loc de salam de Sibiu. Diferenta de confort e de la cer la pamant intre Panda si Golf 6. Si nu e vorba de marci, ci efectiv de conditiile pe care le ofera. Stiu ca putem parea nesabuiti, dar cate vieti traim? Masinuta asta e cea mai importanta achizitie comuna, face parte din familie. Daca tot nu ne permiteam o casa, macar sa nu lasam banii sa treaca prin mainile noastre degeaba. Aceasta e principala noastra obligatie lunara, mai importanta decat chiria. La o adica in strada nu ajungeam sa stam, in caz de forta majora, de ambele parti existau solutii locative. Mai bune sau mai rele, gaseam un acoperis deasupra capului, fie la ai mei, fie la ai lui. Ai mei nu prididesc sa neimbie sa ne mutam acolo. Cine stie, poate peste ani, cand sotul meu nu va mai putea munci cat doi. Dar acum... acum stam aici, ne luptam cu soarta, indragostiti de capitala. Stiu insa ca anii ne vor schimba, cu timpul, ne vom dori liniste, am invatat ca niciodata nu e bine sa spun niciodata. Sunt si acolo, la Bacau, anumite lucruri pe care nu as vrea sa le las sa se piarda, cum ar fi casa de la tara a bunicilor mei. Daca va exista pericolul ca ea sa fie instrainata, nu voi lasa sa se intample asta. Insa acum nu, peste ani, poate voi reveni asupra planurilor de viitor. Le doresc bunicilor mei viata lunga, sa ne vada pe toti impliniti. Stiu insa ca acolo au pastrat pentru mine sau pentru cine va dori dintre noi, un acoperis deasupra capului care, in anumite momente, poate deveni extrem de pretios. Si eu nu am de gand sa-l las sa fie instrainat, chiar daca ar fi un efort suplimentar in acest moment. Insa viata e plina de suprize, si eu sunt optimista in ceea ce priveste viitorul indepartat. Poate de aceea nici nu am clacat acum. Faptul ca nu a atarnat asupra noastra pericolul de a sta in strada a insemnat enorm. Ii avem pe ai mei, ii avem pe ai lui si, atat timp cat relatiile parinti/ bunici- copii sunt neconditionate de anumite idei, ii consideram apropiati si un sprijin in orice moment, reciproc chiar.

Am scris o gramada, in reprize ce-i drept. Dar nu stiu cat timp mai am. Voi reveni in forta o data ce ne linistim, si nu ma ingrijorez, caci stiu ca acei ce ma cititi in mod fidel veti reveni.

8 comentarii:

  1. Ma BUCUR asa de tare ca ti-ai gasit apartamentul dorit ! Zi sincer, nu-i asa ca te-ai "indragostit" de el un pic si din cauza cartilor ?! (adica, asa, in plus si un pic romantic decat doar avantajele mai concrete)

    In alta ordine de idei, am mai intalnit recent pe cateva bloguri niste teme legate de usoara anxietate fata "ideile" generatiilor anterioare de parinti si bunici despre cresterea copiilor si tinerei generatii, si chiar eram curios de ce, ca la mine in familie, eu chiar ceream in continuu sa aud cat mai multe povesti cu idei de la parintii mei cat si bunicii mei re relatiile dintre oameni ! Zau daca nu i-am torturat cu interogatorii in acest sens toata viata !

    Si desi marturisesc sincer ca NU am ascultat eu chiar tot ce-mi ziceau ei mie desigur binevoitori si bineintentionati, eu niciodata nu am avut sentimentul asa mai neplacut despre ca n-or avea dreptate, pur si simplu nu le urma sfaturile in mod cat se poate de direct, daca era la o adica, (desi, desigur eu personal nici nu am avut multe ocazii de a ma decide de a face sau planui ceva concret in legatura cu vreo relatie anumita cu alt om).

    Dar chiar la nivel teoretic, daca acest alt om ar fi fost de nivel de copil al meu, eu personal as fi avut si atunci, cand aveam 16 sau 22 de ani, si acum TOTALA incredere in sfaturile si ideile parintilor mei si ale bunicilor mei, ba chiar m-as fi si bazat pe ele, ca doar de unde sa stiu eu despre copii mici ?!

    Ca daca e vorba despre copii, eu zau parca as prefera pe cineva cu experienta directa educativa, chiar inclusiv morala si despre lume a unui copil mic, nu numai de simpla ingrijire, decat diversi teoreticieni de pe Internet, ORICAT de reputabili ar fi acesti puericultori si pedagogi profesionisti, iar la nivel de facut sa fac eu ce ma taie capul pe mine re educatia unui copil adevarat, Doamne fereste sa ma bazez eu pe asa ceva !

    Nu mai zic ca acum, la 31 de ani, mi-am si intarit convingerea din trecut, pe atunci doar asa intuita, ca precis parintii mei si bunicii mei se pricepeau la viata si relatii dintre oameni si chiar la crescut copii de 1000000 de ori mai bine decat as putea eu, si chiar ar fi trebuit sa-i ascult mai atent cand eram mai mic, si in legatura cu relatiile romantice si de cariera, ba chiar si re educatie politica, si despre lumea mea sociala inconjuratoare, nu numai re cum se creste un copil.

    RăspundețiȘtergere
  2. Adica desigur, re domeniul relatiilor romantice poate ca aici ar fi fost cuiul principal in adolescenta mea sau perioada de f tanar adult, dar zau, de cate ori nu am ascultat ce mi-au zis mama si tata, eu am si patit-o ! Si parca nu imi vine sa cred ca a fost total chiar asa din coincidenta ! Dar asta e poate si pt ca eu de mic mi-am cam declinat competentele fata de mai toti oamenii cu mai multa experienta efectiv de viata, si de munca, si de relatii dintre oameni, decat mine, (desigur cei in care imi formasem eu o incredere stabila dupa o oarecare "verificare", adica la mine parintii, bunicii, chiar si cativa unchi si matusi, si absolut toti profesorii mei cu care m-am intalnit eu in viata mea la scoala, ca de facut relatii de incredere asa mai profunde mai de lunga durata cu altii nu prea am fost interesat, decat stiam asa vag ca la un moment dat, trebuia sa o faca si fata de cineva de care ma indragosteam erotic, dar eu chhiar si de absolut toti aia cu care am avut relatii erotice, chiar mai stranse, eu tot mi-am pastrat un nivel de scepticism re parerile lor mai largi despre lumea inconjuratoare, si nu era sa cred sau sa ma iau dupa ce imi ziceau ei, mai verificam si eu de pe Internet ce aveau de zis oameni cat de cat profesionisti reputabili in legatura cu lumea din jur, la mine recunosc ca au fost majoritatea din SUA, ca ei erau prezenti pe Internet atunci in anii de inceput mai mult, cand am capatat eu acces la Internet, dar totusi erau oameni seriosi, istorici, profesori de literatura, de stiinte sociale, etc, nu erau din aia in care sa nu poti sa ai incredere, si nu ascultam doar ce zicea unul, chiar luam in considerare mai multi), ca eu personal adica m-am simtit corect sau incorect mereu subcompetent la asa ceva, la inteles lumea si mai ales relatiile dintre oameni, si chiar simteam nevoia unei indrumari, desi, desigur, am avut si eu un fel de "puseuri" de decis de facut ce ma taia capul pe mine...pe la 14 ani mai ales tin minte ca m-am suparat rau pe mama si pe tata, pt ca se certasera cu ton ridicat de glas, si mi s-a facut probabil frica, si mi-am jurat ca eu nu o sa imi formez niciodata vreo relatie cu cineva cu care sa ajung sa ma cert si o sa ma si PRICEP mai bine decat ei la faza asta ! LOL !

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai numai simplul fapt ca parintii mei, spre deosebire de destui din generatia lor deja, nu au divortat, sau ca bunicii mei au particiapt in mod nemijlocit si direct, efectiv poate vrand-nevrand la minca concreta de a avea grija si de a educa chiar mai multi copii (ai lor proprii plus nepotii, eu si verii mei), si nici ei nu au divortat, (desi, ma rog, in generatia lor nu era asa de comun obisnuit sa faci asa ceva oricum), pai asta mie mi-a dat o incredere de nivel de Granit in experienta practica reala de nivel efectiv cvasi-profesional re crescut copii, re casatorie, re relatii dintre oameni asa in general. Desi, desigur ca nu a fost totul roz sau usor pt nici unii, ca si eu i-am ascultat pe mama si tata certandu-se sau ciondanindu-se, ba chiar am informatii destul de sigure si re vreo 2 infidelitati in cazul parintilor mei proprii, ceea ce totusi nu e de ici de colo, in generatia lor sau in cultura din Bucuresti, Romania, (la bunici nici nu cred ca saracii ar fi avut timp, si chef sau ocazii nici atata, de asa ceva, ca prea erau ocupati cu munca si n-spe copii, plus nepoti dupa aia !), plus am asistat de mic la discutii intre proprii mei parinti, plus intre parintii mei si bunicii mei re relatii dintre oameni in cazuri de cunostinte sau rude care avusesera dificultati mai usor rezolvabile sau mai grele re relatiile lor proprii, re copiii lor proprii, si cum se comenta si se opina despre asta, (desigur eu personal fiind si mai curios/interesat de diverse barfe asupra acestui capitol, in general, dar la mine imi dau seama ca era dincolo de barfa, era chiar curiozitate ca voiam sa vad ce parere au, sau ce propun ei, efectiv, ca si cum as fi ascultat "studii de cazuri" daca eram la o facultate de psihologie sau sociologie adevarata, sau cum as fi citit din reviste din astea diverse sfaturi si recomandari concrete !), si, ZAU, daca nu au avut dreptate ! (ca acum pot sa si verific la nivel de Internet ce zic si altii, total profesionisti, la nivel real STIINTIFIC, ba chiar unii de Premiu Nobel, si zau daca nu se confirma ce stiau sau propuneau parintii si bunicii mei la nivel total popular, efectiv de "mahala" obisnuita de sector 2, Bucuresti, in legatura cu aceste lucruri de relatii sociale dintre oameni !)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ah, cred ca mi-a intrat la Spam un al 2-lea comentariu intre cele 2 de mai sus, ca a aparut si pe urma a disparut.

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari! Bine ca s-a rezolvat!
    Spor la amenajat!

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...