sâmbătă, 14 iulie 2012

Povestirile lui Theodor Constantin

Printr-o fericita intamplare am descoperit acest autor de la mijlocul secolului trecut. Am aflat ca este foarte prolific, operele sale complete, aparute in editie de lux la Adevarul, insumand 18 volume. Pentru a testa daca imi place, am incercat volumul de povestiri Vrajitoarea din casa cu stafii. Titlul te induce putin in eroare, povestirile nu sunt atat de pline de fantome, insa as putea spune ca se situeaza la granita dintre realism si fantastic, cel din urma strecurandu-se in mod subtil, dand o nota aparte povestirilor care, in fapt, nu fac decat sa exploreze natura umana, cu viciile, cu patimile ei.

Fundalul predominant este unul intunecat, rece, chiar cand este zi. Casele sunt vechi si au un aer sumbru, plin de mister si cu un iz muced pe care parca il simti pe masura ce citesti. Cel mai mult m-a fascinat nuvela Adevarul despre Luca Cristogel, cu o intriga minutios construita, superba. Dar si Vila Maud e foarte incitanta, are ceva straniu inca din titlu.


Cadrul a aproape toate povestirile are ceva straniu, de altfel. Personajele sunt bizare, au reactii uneori de neinteles. Autorul surprinde foarte bine aspectele psihologice si reuseste sa contureze natura umana in intunecimile ei.



Mi-a placut, abia astept sa incerc si un roman.

5 comentarii:

  1. n-am citit. dar am tot vazut prin librarii cartile lui. poate o sa incerc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow ! Un autor de carti politiste de tip psiho-thriller de lb romana de care eu chiar ca nu stiam...chiar cred ca as fi tentat sa comand cateva carti scrise de el...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu gasesc cartea ,o caut , dar nu gasesc

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu gasesc cartea ,o caut , dar nu gasesc

    RăspundețiȘtergere
  5. http://www.adevarulshop.ro/carte-lux/adevarul/77275-vrajitoarea-din-casa-cu-stafii-theodor-constantin-61/

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...