luni, 11 martie 2013

Despre inspiratie, acel nisip ce se scurge din pumn

Coala alba si goala isi cere tributul, vrea sa fie umpluta, dar nu cu orice semne, linii sau forme. Am citit prin diverse locuri despre sursele de inspiratie uneori bizare ale scriitorilor, ori ale altor artisti. Diferite obiecte, locuri sau vicii, poate mai ales vicii. Din cele mai vechi timpuri, sunt pomenite muzele, despre care, recunosc, nu stiu prea multe, epocile indepartate ale civilizatiei nu au constituit una din preocuparile mele. Am cochetat cu scrisul inca din copilarie, incercarile mele literare, naive sau chiar penibile, nu s-au ridicat deasupra celor ale altora de varsta mea. Versuri, note de jurnal, povestiri scurte, iar mai tarziu, insemnarile si articolele de pe blog. In privinta acestora din urma, pot spune ca sunt unele de care nu mi-e rusine o data cu trecerea timpului, asa cum mi s-a intamplat adesea sa simt o unda de penibil, recitind scrieri vechi ale mele. Ba chiar, recitind unele articole, mi se pare ca acum n-as reusi sa mai scriu la fel de bine, in pofida a mii de pagini de lectura care le-au urmat si care, intr-un fel, ar fi trebuit sa-mi cizeleze vocabularul, arta exprimarii, conturarea ideilor. Ori poate tocmai de aceea, citind carti importante, de valoare incontestabila, capacitatea mea de a scrie a palit in fata unor texte atat de elaborate, ca si cum si-ar fi plecat capul, nefiind in stare sa se ridice la inaltimea lor.


Mult timp am avut si eu anumite tabieturi, care simteam ca imi sporesc inspiratia. In special licoarea acidulata, atat de nociva pentru organism, in fapt un alt drog, caci dependenta pe care o provoaca este reala si dificil de infrant. Poate ca nu e o dependenta la fel de puternica precum cea generata de fumat, dar este totusi de luat in vedere, mai ales luand in seama efectele daunatoare. Placerea de a bea cantitati uriase de cola era insotita de o forfota interioara ce imi facea degetele sa alunece pe taste si imi inlesnea procesul de creatie. Nu trebuia sa caut prea mult, scriam cel putin un text zilnic, dar adesea erau mai multe. Despre dependente am scris unul din articolele cele mai citite de pe acest blog. Cert este ca, dupa ce am renuntat definitiv la acest viciu, nu am mai simtit aceeasi usurinta in a scrie, aceeasi bogatie de idei. Undeva, la nivel mental, trebuie ca s-a dezvoltat un reflex. Ori poate ca este doar o senzatie, o autosugestie, fara vreo baza reala. Sunt dintre cei sensibili la efectul placebo, la mine functioneaza autosugestia foarte bine, astfel ca ar putea fi si asta.


Oricum, nu sunt un om fara vicii, mi-au ramas tigara, cafeaua si poate ceaiul, dar acesta nu este chiar un viciu, nu simt o dependenta, desi il beau cu placere. N-am avut probleme cu gusturile uneori respingatoare ale diverselor ceaiuri sau tincturi. Pana ce am invatat sa-mi prepar corect ceaiul verde, de exemplu, ma cazneam sa beau ceva amar ce aducea destul de bine cu mirosul de oaie, care mie nu mi-a placut niciodata. Acum ar trebui sa trasez o concluzie la cele scrise, dar aceasta e partea care nu a stat niciodata la loc de frunte intre abilitatile mele. Asemenea alegerii unui titlu, care la fel, imi da de multe ori batai de cap. Pornind totusi de la amanuntele care m-au facut sa scriu, inspiratia in stransa legatura cu un anumit impuls, factor de inlesnire, as putea spune ca incerc sa separ aceste doua elemente, sa distrug aparenta dependenta a unuia de celalalt. Scrisul totusi vine de undeva din interior, acolo germineaza tot ceea ce ulterior prinde viata, intr-o forma mai placuta ori mai putin reusita. Dar la fel de adevarat este ca nu putem sa ne raportam doar la ce este intrerior, exteriorul ne influenteaza in mare masura si este firesc sa fie asa, altfel ce sens ar mai avea sa existam in acest mediu exterior...

13 comentarii:

  1. Eu nu-mi caut surse de inspiratie. Cand mi se aprinde un beculet in cap, incep sa scriu, fara sa ma gandesc unde as putea ajunge. De cele mai multe ori, ajung intr-un loc placut :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mine beculetul palpaie mai mereu, ceva tot se zbate pe acolo si vrea sa fie spus, dar nu oricum, in orice forma. Nici eu nu am o tinta precisa la care sa ajung, adica rareori imi fac un plan de idei, ca asta nici in scoala nu-mi placea sa fac, imi place si mie sa curga textul de la sine, fara sa-i fi fixat ceva. Sa las ideile din capul meu sa se astearna, dar nu schematic, ci cat mai frumos, asta ma roade pe mine.

      Ștergere
  2. E tare bun comentariu de mai sus.
    Pentru noi cei marunti, asa poate fi socotita inspiratia: un beculet care se aprinde (arareori) in mintea noastra.
    Eu, sincer sa fiu, nu prea dau importanta acestui aspect: scriu ce-mi trece prin minte, fara sa tin cont de stil si alte reguli literare. Desi, recunosc acum si aici, ar trebui sa fiu putin mai atent: textele mele mai sunt citite si de altii (si doamna Andreea stie la cine ma refer, cred ca am exasperat-o cu filele mele de jurnal postate). Un singur lucru ma nelinisteste: greselile gramaticale care apar frecvent in postarile mele. Si aici nu mai pot da vina pe de lipsa mea de inspiratie...
    Doamna Andreea, mi-a placut postarea dvs. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, nu, deloc, nu m-ati exasperat. Iar greselile gramaticale, daca apar, pot fi corectate la o recitire a textului, pe care, recunosc, uneori eu n-o mai fac sau, oricum, nu la modul de despicat firul in patru, arunc fugar o privire si imi mai sar in ochi tastari aiurea, dar cam atat.

      Multumesc!:)

      Ștergere
  3. Uneori, într-adevăr, este ceva ne inspiră, şi intrăm într-o stare incredibil de creativă. Dar asta se întâmplă rareori, aşa, natural, de la sine.

    Dar omul este destul de inteligent încât să înveţe cum să intre singur într-o stare creativă, dacă vrea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, chiar si sa descoperim acel ceva ce ne imbogateste creativitatea e totusi ceva ce tine de noi, nu stiu daca doar inteligenta noastra, poate de un anumit simt, sau o latura a mintii noastre.

      Ștergere
  4. Nu cred ca inspiratia e legata neaparat de o anumita stare de inteligenta a omului. Daca ar fi asa, la cati intelectuali si doctoranzi avem in tara, n-am mai avea loc sa ne miscam de atatea genii si operele lor nemuritoare :))

    RăspundețiȘtergere
  5. De cele mai multe ori se intampla ca inspitratia sa te loveasca in momentele in care nu te gandesti la ea.
    Invers: atunci cand iti doresti intens sa creezi e posibil sa nu iasa nimic. Imaginatia este o arma pe care mintea omului nu o poate controla atat de usor precum crede :)
    La fel este si creativitatea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam asa e. Imaginatia are propriile ei reguli.

      Ștergere
  6. Eu privesc problema mai simplu: ai ceva de spus - spune. Daca nu, inseamna ca e mai bine sa asculti ce zic altii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dar nu intotdeauna ce spun altii ni se potriveste noua, avem moduri diferite de a privi si de a intelege lumea si viata.Nu ma plangeam de lipsa de inspiratie neaparat, ci remarcam abundenta ei in anumite conditii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Evident ca sunt de acord cu tine in ceea ce priveste ceea ce spun altii. Insa eu m-am referit la starile pe care le poti avea: stari de manifestare a ceea ce stii (atunci ai inspiratie) si stari de acumulare, de invatare. In starilede invatare nu e necesar sa-ti insusesti punctul de vedere al celor pe care-i asculti, insa, ascultand pe altii, te lamuresti tu mai bine. :)

      Ștergere
    2. Ei, am inteles, dar stii de ce ma exprimasem asa. :)

      Ștergere

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...