Despre inspiratie, acel nisip ce se scurge din pumn

Coala alba si goala isi cere tributul, vrea sa fie umpluta, dar nu cu orice semne, linii sau forme. Am citit prin diverse locuri despre sursele de inspiratie uneori bizare ale scriitorilor, ori ale altor artisti. Diferite obiecte, locuri sau vicii, poate mai ales vicii. Din cele mai vechi timpuri, sunt pomenite muzele, despre care, recunosc, nu stiu prea multe, epocile indepartate ale civilizatiei nu au constituit una din preocuparile mele. Am cochetat cu scrisul inca din copilarie, incercarile mele literare, naive sau chiar penibile, nu s-au ridicat deasupra celor ale altora de varsta mea. Versuri, note de jurnal, povestiri scurte, iar mai tarziu, insemnarile si articolele de pe blog. In privinta acestora din urma, pot spune ca sunt unele de care nu mi-e rusine o data cu trecerea timpului, asa cum mi s-a intamplat adesea sa simt o unda de penibil, recitind scrieri vechi ale mele. Ba chiar, recitind unele articole, mi se pare ca acum n-as reusi sa mai scriu la fel de bine, in pofida a mii de pagini de lectura care le-au urmat si care, intr-un fel, ar fi trebuit sa-mi cizeleze vocabularul, arta exprimarii, conturarea ideilor. Ori poate tocmai de aceea, citind carti importante, de valoare incontestabila, capacitatea mea de a scrie a palit in fata unor texte atat de elaborate, ca si cum si-ar fi plecat capul, nefiind in stare sa se ridice la inaltimea lor.


Mult timp am avut si eu anumite tabieturi, care simteam ca imi sporesc inspiratia. In special licoarea acidulata, atat de nociva pentru organism, in fapt un alt drog, caci dependenta pe care o provoaca este reala si dificil de infrant. Poate ca nu e o dependenta la fel de puternica precum cea generata de fumat, dar este totusi de luat in vedere, mai ales luand in seama efectele daunatoare. Placerea de a bea cantitati uriase de cola era insotita de o forfota interioara ce imi facea degetele sa alunece pe taste si imi inlesnea procesul de creatie. Nu trebuia sa caut prea mult, scriam cel putin un text zilnic, dar adesea erau mai multe. Despre dependente am scris unul din articolele cele mai citite de pe acest blog. Cert este ca, dupa ce am renuntat definitiv la acest viciu, nu am mai simtit aceeasi usurinta in a scrie, aceeasi bogatie de idei. Undeva, la nivel mental, trebuie ca s-a dezvoltat un reflex. Ori poate ca este doar o senzatie, o autosugestie, fara vreo baza reala. Sunt dintre cei sensibili la efectul placebo, la mine functioneaza autosugestia foarte bine, astfel ca ar putea fi si asta.


Oricum, nu sunt un om fara vicii, mi-au ramas tigara, cafeaua si poate ceaiul, dar acesta nu este chiar un viciu, nu simt o dependenta, desi il beau cu placere. N-am avut probleme cu gusturile uneori respingatoare ale diverselor ceaiuri sau tincturi. Pana ce am invatat sa-mi prepar corect ceaiul verde, de exemplu, ma cazneam sa beau ceva amar ce aducea destul de bine cu mirosul de oaie, care mie nu mi-a placut niciodata. Acum ar trebui sa trasez o concluzie la cele scrise, dar aceasta e partea care nu a stat niciodata la loc de frunte intre abilitatile mele. Asemenea alegerii unui titlu, care la fel, imi da de multe ori batai de cap. Pornind totusi de la amanuntele care m-au facut sa scriu, inspiratia in stransa legatura cu un anumit impuls, factor de inlesnire, as putea spune ca incerc sa separ aceste doua elemente, sa distrug aparenta dependenta a unuia de celalalt. Scrisul totusi vine de undeva din interior, acolo germineaza tot ceea ce ulterior prinde viata, intr-o forma mai placuta ori mai putin reusita. Dar la fel de adevarat este ca nu putem sa ne raportam doar la ce este intrerior, exteriorul ne influenteaza in mare masura si este firesc sa fie asa, altfel ce sens ar mai avea sa existam in acest mediu exterior...