Soare, tihna, voie buna

Cu gandul la vremea calda anuntata pentru azi in capitala, mi-am pus alarma la o ora normala in timpul saptamanii. De fapt, cand am scris primele cuvinte am avut alta idee in cap. Intre timp, aruncand din greseala o privire in coltul dreapta jos al tabletei, vad ca de fapt e cu o ora mai tarziu. Deci n-am facut nici afacere cu alarma mea. S-a schimbat ora si eu sunt prea buimaca de felul meu ca sa fi tinut cont de asta. Si asa aflasem abia ieri, n-am avut vreme sa aprofundez ideea. In fine, initial am vrut sa zic ca m-am trezit devreme sa profit de mai mult din aceasta zi. Sa am timp sa savurez cafeaua si ratia de nicotina in tihna, pe urma sa adun diverse si in final sa mobilizez trupa de plecare.



O buna parte din timp va fi petrecuta in micul parc de la tara. Pe de o parte, imi convine. Asa am si eu parte de putina recreere. Ca nu mai trebuie sa fiu cu ochii si urechile dupa fii-mea. Acolo imi pot permite lejer sa privesc doar la rastimpuri. O sa pot citi la soare, sa vad cum ma imbrac incat sa nu imi fie prea cald.  Cateva ore vom sta acolo, se va zbengui si ea dupa pofta inimii. Daca avem noroc si dam de o fetita din vecini care e de-o seama cu cea mare a mea, chiar ca nu mai am griji acolo, in parc. E incredibila fetita aceea, cat de bine se pricepe sa se ingrijeasca de cei mici. Are un frate mai mic decat a mea cea mica si maica-sa are baza in ea sa il plimbe prin sat, sa o lase acasa cu el. Copiii de la tara inca mai sunt altfel, desi conectati si ei la tot ce e nou in lume.

Am reusit ieri sa termin cat mai aveam din carte, ba chiar sa incep si alta, desi inca nu imi dau seama daca sunt in dispozitia necesara pentru subiectul cartii. Am cam depasit varsta la care trebuia citita, insa din pacate nu auzisem pe atunci de ea. Bibliografia scolara avea mai degraba titluri mai putin atractive, in opinia mea de atunci. Dar m-am gandit sa o citesc, autorul ei este nascut in comuna natala a sotului si a mea de domiciliu.


Ieri seara am descoperit cand am vrut sa ma imbrac si eu cu ceva mai subtire decat geaca de iarna, ca mare parte din hainele pe care mi le adusesem in toamna si in iarna de la mama, haine mai de doamna ca sa zic asa, unele cumparate special pentru mine, pe neve, de catre ea, iar altele care ei ii ramasesera mici dupa ce s-a lasat de fumat si nu mai apucase sa le poarte, va trebui sa le duc inapoi, stau ca pe gardul politiei, incepand de la umeri. M-a pufnit rasul vazandu-ma in oglinda. Daca mai adaug si hainele ramase mici fii-mei, sa vedeti cum golesc eu dulapurile. Dar uneori chiar imi vine sa iau si sa strang si sa le duc undeva. Nu doar aine, ci si alte lucruri, in special  jucarii. Numai ca asta mica are o atractie inexplicabila pentru jucariile de cand era mai mica. Nu sunt prea stricate, nu are inca tendinte de demolare, ca altfel le duceam la Spitalul de jucarii. Dar o triere tot se impune.



Ce bine imi pare ca avem in sfarsit vreme calda, ca ziua s-a marit, ca o sa-mi pot oxigena creierul in natura mai mult timp. Va doresc si voua o duminica superba!