Gandind la timp si-a sa ceremonie

      Timpul pare ca se comprima. Fie ca traim clipele intens, ori le lasam sa treaca pe langa noi, aceeasi senzatie ca pamantul se roteste mai repede ca altadata, pluteste peste noi. Si suntem supusi lui, mai mereu ne raportam la el, depindem intr-o mai mare sau mai mica masura de acest timp ce a devenit atat de perfid, vrea sa ne demonstreze ca nu ne apartine catusi de putin, ca noi suntem cei pe care el ii stapaneste. Cele mai simple actiuni ale noastre se ating cumva de aceasta componenta- timpul. Iar rabdarea a devenit o amintire sau poate nici atat. Este suficient sa ies pe strada, sa merg cateva minute, ca sa simt nerabdarea razbatand dinauntrul fiecarui om pe langa care trec. Masinile par niste vulturi ce se reped asupra prazii, atunci cand au verde sa treaca si niste tauri furiosi care tropaie din picioare, atunci cand au rosu si trebuie sa stea pe loc. O goana nebuna si uneori de neinteles. Chiar toti au ceva urgent de facut? Sentimentul necesitatii imediate, in care rabdarea nu-si gaseste loc, a devenit dominant. Ori poate era asa si altadata dar n-am observat eu? Privind in jur, nimeni nu pare sa aiba vreme sa se opreasca, sa priveasca. Si sunt atatea de privit. Mai ales ca suntem intr-un loc al contrastelor, frumusetea, dar si hidosenia te pot uimi in aceeasi masura. Un tablou viu ce se intinde in jurul nostru, pasim pe panza-i aspra si devenim detalii nesemnificative din el. 



      Si de cele mai multe ori simt ca nici eu nu am timp sa admir, sa privesc mai atent, desi asta as vrea sa fac. "Meseria" mea ma insoteste in fiecare clipa, la fiecare pas si nu-mi da ragaz sa las sufletul sa se incarce cu energie. Atentia mea intr-o proportie mai mare de 80% este acaparata de ceea ce face sau ar putea face ea. Cu ce ramane, prind din zbor clisee pe care mi-as dori sa le analizez mai atent. Imi lipseste tihna, ceea ce pare greu de inteles. Cine priveste din exterior isi inchipuie ca nu fac altceva decat sa stau sa privesc luna si stelele. Pentru multi, activitatea ce nu aduce bani e ca si cum n-ar exista. 

      De fapt, pana si timpul acesta de care vorbeam are o mare legatura cu banii, doar stiti vorba "time is money". Pentru mine, deocamdata, timpul nu inseamna bani, insa totusi, timpul cere bani. Deci oricum as privi, legatura dintre bani si timp exista si imbraca forme diferite. Un singur lucru nu poate fi acoperit niciodata de aceasta relatie- banii nu pot cumpara timp. Dedicam cea mai mare parte din timp acestui aspect fara de care, pare-se, nu putem trai, caci totul costa, mai putin aerul pe care-l respiram, cel putin deocamdata, nu se stie ce ne pregateste acea entitate iluzorie- viitorul, ziua de maine- mereu prezenta pe buzele si in gandurile noastre, dar niciodata palpabila.

      Iar timpul este foarte zgarcit cu noi- ori poate nespus de generos- ne da o singura clipa pe care o putem cumva atinge, nu cu mainile, ci cu mintea ori cu sufletul, niciodata cu amandoua. Noi trebuie sa extragem din ea tot ce se poate, sa o framantam in toate chipurile, construindu-ne existenta.



Sursa foto